Cronică de Animest: O altă lume, un șoricel și 9

Am reconvertit însemnarea asta dintr-o schiță începută anul trecut, pe 20 octombrie, despre calupul de scurtmetraje intitulat sugestiv „Avoid eye contact 1”. Asta ca să fie clar cât de puternică este domnia lenei. Lasă că nici ei nu mi-au dat înapoi forfecuța verde cu care tăiam scotch în prima zi (tot anul trecut).

De data asta n-am mai prestat ca voluntar, pentru că prea prestam la servici, unde mai pui că prestam și niște nani la facultate, ca mare masterand ce sunt. Deci am revenit la starea mea naturală de spectator. Iată ce am văzut.

Shane Acker: From school to Hollywood

Shane Acker a făcut arhitectura. E un om foarte preocupat de detaliu, de grafică, de geometrie. Eu sunt mai mult cu efectul emoțional, explorarea unei lumi, alte alea, deci poate că prezentarea a fost un pic mai tehnică decât mi-aș fi dorit. E tehnică subsumată poveștii, sunt detalii care conturează personalitatea fiecărui personaj, sunt chestii interesante pentru oamenii de prejudecăți egale și de sens opus cu ale mele. Scurtmetrajul 9: lume ușor apocaliptică, ființe cu numere în loc de nume, un monstru, stafii. Mai târziu, a umblat cu el (nu direct, mai întâi trebuie să-ți găsești un manager care îți găsește un agent care îți găsește o casă de producție) și a găsit un producător (Tim Burton, poate ați auzit de el) interesat să facă un lung metraj. Aici a venit partea cu „to Hollywood”. Mai departe, omul ne-a explicat cum a gândit extinderea la un film întreg, creând toate personajele de la 1 la 9 («în scurt metraj apar doar 4 și 9), după niște idei de la Platon citire. Și ne-a arătat puțin procesul, cum se ajunge de la desenele făcute cu mânuța lui la grafica finală, aranjată de niște animatori, care, citez, chiar știu să deseneze.

Balkanimation

Ceva mai târziu în aceeași seară, a fost momentul animației balcanice. Povestiri drăguțici, povestiri gânditoare, povestiri ororitoare. Destul de bine. Să remarcăm una, alta.

Sebastian Cosor din România a încercat să facă una scurtă pe tema fricii de moarte, pornind de la Munch. Efectul dramatic urmărit s-a prăpădit de tot, sala izbucnind în râs, dar omul tot a câștigat (eu aș zice, cam pe pile, dar trecem peste).

O poveste amuzantă din Croația despre un om care își îngroapă iepurele și un câine care vede în asta ocazia unui prânz regesc. Un Hansel și Gretel macabru din Macedonia. „Farul”, o animație bulgărească în care zeci de păsări mor, atrase de lumina unui far. Dar, stingând farul, nu reușești să îndrepți răul…doar muți tragedia în altă parte. „Kiyamet”, one-man-showul bosniacului Ivan Ramadan, singurul om de pe generic, despre toate lumile care se pot regăsi într-o minte.

Un minus pentru „Criza grecească pe înţelesul tuturor”, care nu numai că nu a fost amuzant, dar nu a fost nici pe înțelesul tuturor, repetând aceleași cuvinte ca la știri în același accent alarmist de la știri.

Lectură Joan Gratz

Bine, nu prea știu de ce ai numi „lectură” o chestie la care se proiectează creațiile unei tanti printre cuvinte de-ale sale despre sine, dar se pare că ai numi-o.

Și îmi place și tehnica, dar totul e să fie o tehnică mindblowing. La doamna Gratz, altfel deja o bătrânică respectabilă, fiecare cadru este un tablouaș făcut din plastilină pe un șevalet. Pentru a obține următorul cadru, se modifică cel actual într-un mod corespunzător. E o evoluție, e organic, e migălos, e uau. Tanti are în palmares filme educative despre închisori, opere abstracte, reclame și animații obișnuite. S-au vorbit lucruri tehnice (cât e de luminoasă camera, cât e de caldă, ca să se vadă cadrele, să nu se facă prea lichidă plastilina, ce rol are , mai nou, digitalul în tot procesul și altele) și s-au proiectat câteva din filmele ei. O seară plăcută.

Anifest

Festivalul invitat de anul ăsta vine din Cehia cu o selecție formată integral din animație locală (pare că a lor o duce mai bine ca a noastră). Aș remarca „Bloody Merry Christmas”, în care bradul de Crăciun încearcă, inevitabil, să te ucidă. Având în vedere că acum doi ani am avut un brad care s-a aruncat la pământ după vreo trei zile, nu mi se pare implauzibil. Și „Piratul”, o povestioară amuzantă în care piratul pescuiește cu cârligul din mâna lui și alte alea.

Cartoon d’or

Aici e vorba de scurt metraje nominalizate la premiul european de animație. Chestii bune, unul și unul. Aș vrea să mă concentrez pe două titluri, care probabil au fost cele mai comentate anul ăsta si care merită văzute cu siguranță.

Să începem cu „The external world” al lui David O’Reilly. O lume care nu e ca a noastră, cu reguli, glumițe, drame și absurdități proprii. Un loc WTF-y. Un copil învață să cânte la pian. Prima reacție, cea din timpul proiecției, este să râd, de să n-o recunoaștem. Până la urmă, cărui om nu i se pare amuzantă faza cu Mario? După ce se termină, îți pui întrebări, ca „Ce naibii am văzut și e genial sau stupid?”. Și te întrebi ce a vrut să ne spună autorul. Poate faza cu Mario e o lecție despre cum nu trebuie să te aștepți la infinit la lucruri gratis. Atunci ce e faza cu bumerangul care se întoarce și te decapitează? Absurdă, tristă, macabră și al naibii de amuzantă. Ca viața.

Oamenii insistă mult în interpretările lor pe ideea de nihilism, de oameni fără sens care încearcă lucruri aleatoare contra unei lumi crude și fără sens. E just, mai ales prin prisma textului final. Lumea lor nu există, cum nu există nici a noastră. Există un vid care se rotește lent în care ne creăm iluzia unei ordini. Bun, dar nu ne luăm un pic și de tema mea preferată, relația între artă și lume? Un personaj care spune „It’s just animation. It has no real effect on people’s lives” primește un păstrăv peste față. Iar finalul vine să conclieze, să ne sugereze că the external world is our world, că lumea din ecran nu e niciodată o alternativă, doar o altă fațetă. Eventual una care ne masează spaimele, ca sitcomul cu familia veselă în care mama își dorește în gând să moară. Asta sau poate am o obsesie.

Apoi, o altă vedetă a festivalului e „The Gruffalo„, o povestire britanică pentru copii, în versuri, unde găsim, printre altele, vocea lui Robbie Coltrane. Un șoricel se plimbă prin pădure și scapă de fiecare dată de prădători spunându-le că trebuie să se întâlnească cu un gruffalo, prădător misterios care are toate atributele de care le e lor frică. Gruffalo-ul se dovedește adevărat, incredibil de drăguț (scuzați-mă, ăsta e un comentariu legat de grafică și nu de personalitate) și flămând de șoricei, dar ăla mic o scoate la capăt cu inteligență.

Finalul

La sfârșit, să listăm câștigătorii:

Trofeul Anim’est – Memoria Trupului / Body Memory (r. Ülo Pikkov, Estonia, 2011)

Cel mai bun Film de Scurt Metraj – Lumea exterioară / The External World (r. David O’Reilly, Germania, 2010)

Menţiunea Specială a Juriului pentru un Film de Scurt Metraj – Millhaven (r. Bartek Kulas, Polonia, 2010)

Și ăsta mi-a plăcut aproximativ enorm.

Cel mai bun Film Studenţesc – Alb, nu alb / White no White (r. Samo – Anna Bergmann, Germania, 2011)

Menţiunea Specială a Juriului pentru un Film Studenţesc -Ishihara (r. Yoav Brill, Israel, 2010)

Cel mai bun Film Românesc – Ţipătul / The Scream (r. Sebastian Cosor, România, 2011)

Cel mai bun Film din secţiunea Balkanimation – Ţipătul / The Scream (r. Sebastian Cosor, România, 2011)

Cel mai Bun Videoclip – „I Say Fever” – Ramona Falls (r. Stefan Nadelmann, SUA, 2010)

Cel mai bun Clip Publicitar – Vitra – Kuubo (r. Adrian Flückiger, Elveţia, 2010)

Premiul Publicului – Flamingo Pride (r. Tomer Eshed, Germania, 2011)

Cel mai Bun Film din secțiunea Minimest – Gruffallo (r. Jakob Schuh, Max Lang, Marea Britanie, 2009)

Prin urmare

Voie bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s