The European Union is paying for the burgers

Bună seara. Sunt, bineînțeles, în Finlanda. Am fost aici în ultima lună și o să mai tot fiu până la sfârșitul anului. E o ciocnire cu o altă cultură, dar și o ocazie de a constata că lumea e un loc foarte mic. Mica tensiune existentă în fiecare activitate de genul ăsta, bănuiesc. Mi se întâmplă lucruri noi și drăguțe și stranii și blogabile – poate ar fi timpul să le și bloghez.

Locul se numește Turku, un orășel pe coasta de vest, vizavi de Stockholm („vizavi” se traduce printr-o călătorie de 10 ore cu feribotul, în acest caz), al treilea în Finlanda după ce a alunecat de pe a doua poziție în ultimele câteva decenii și de pe prima acum un secol-două. Un port drăguț, un arhipelag uriaș fix în afara orașului, niște autobuze care opresc doar când le faci cu mâna. Marea apărând de după colț când te aștepți mai puțin, case apărând în spatele a ceea ce părea o pădure groasă. Vapoare-restaurant, străzi pietonale și mult loc pentru biciclete. E frumos.

Ocazia/pretextul? Studiez un semestru (chiar e un loc bun pentru studiat, mai ales dacă ne uităm strict la interesul meu științific) în faimosul program Erasmus. Anul ăsta împlinește 25 de ani, să ne trăiască și la mai mare. În esență, o singură dată în viața ta, Uniunea Europeană îți poate da bani ca să freci duda studiezi într-o țară străină. Scopul nu este neapărat legat de cuvinte ca „excelență” și „prestigiu academic”, ci pur și simplu e ca să vezi ce drăguță e o Europă fără granițe și ce asemănători suntem cu toții, în ciuda diferențelor de suprafață. Sau așa ceva. Este momentul să subliniez, de parcă nu era evident, că nimic de pe acest blog nu are legătură cu punctul oficial de vedere al Uniunii Europene.

Fraza din titlu chiar a fost rostită. În august am fost într-un curs de suedeză, o mică prelungire a Erasmusului înspre vară, și la sfârșit nu se epuizase întreg bugetul – prin urmare am mers la un restaurant cu burgeri de 20 de euro. Dragi contribuabili, aici sunt banii dumneavoastră.

Voie bună!

Anunțuri