Sankt Petersburg, între Veneția și București

Întâmplarea face să fiu aproape de multe capitale (sau ex-capitale). E nevoie de o definiție aparte a lui aproape, „Mergeți la Stockholm, e aproape, doar 9 ore cu vaporul”, dar chiar și așa.

Sankt Petersburg a fost multă vreme capitala Rusiei țariste și, pentru amatorii de statistică, merită menționat că a fost chiar parte a Suediei un pic. Tot pentru amatorii de statistică, precizăm că cei 5 milioane de locuitori fac ca orașul să aibă aproximativ populația Finlandei și să fie singurul din ultimele luni care se compară cu, și de altfel doboară cu succes, Bucureștiul.

Dacă am zis București, să trecem la acele lucruri care m-au făcut să-mi amintesc cu drag de țară. Am stat două ore la coadă pentru a primi o ștampilă pe pașaport. În Helsinki a durat cam două minute, am trecut printr-un aparat ridicol de pașapoarte biometrice care mă filmează și mă compară cu poza din buletin. A fost de acord că-s eu din a treia încercare și pe bune că arăt la fel ca atunci.

Mai apoi, traficul. Cei cinci milioane de oameni se plimbă de colo-colo toată ziua în cele cinci milioane (îmi imaginez) de mașini ale lor. Vuietul este tare și continuu; traversarea trebuie făcută cu oareșce prudență și ceva viteză. O doamnă era să mă doboare pe trecere venind din sensul opus; toți fugim pentru viețile noastre. Pe de altă parte, semafoarele au cronomentre ca să-ți reglezi ritmul. Nu e nimic din cale-afară de odios, e un fel de București la ora de vârf…doar că e ora de vârf în permanență.

Metroul, așijderea. Am fost avertizați să ocolim ora de vârf (care erau vreo patru ore) și eu unul am ocolit-o, dar cam la limită. Vânzoleală mare, toată lumea mergând în toate direcțiile când e vorba de schimbat. Altfel, o rețea drăguță, cinci linii, niște trenuri cam bătrâne și zgomotoase, dar stații decorate, fastuoase, rusești. Kilograme de marmură. Pe-aia cu stația Bukarestskaya ați auzit-o?

La un moment dat am fost la un concert Zdob și Zdub (cred că voi transforma asta într-un articol separat, să mai salvăm puțin spațiu aici). Am întrebat la hotel, mi-au zis oamenii să cobor la stația Moskovskaya, am coborât și am dat nas în nas cu o statuie uriașă a lui Lenin. Sub statuie erau, bineînțeles, bikeri, dar și skateri.

Unde arată Lenin cu deștu’, acolo începe Bulevardul lui Lenin. Au muncit mult la metafora asta

M-am gândit că locul ăsta uriaș o fi Piața Constituției, pe care o căutam, deci m-am învârtit puțin pe acolo. Wrong. Piața Constituției nu era deloc o piață, ci o simplă intersecție a două bulevarde, și era ceva mai încolo. Pe drum am văzut ceva cu adevărat uluitor: blocuri gri! Comuniste! De patru etaje, ceea ce le făcea destul de drăguțe. Mai târziu aveam să merg pe jos spre centru și pot confirma că aici, la două stații de metrou de capătul lumii, încep blocurile gri. Orașul ăsta are un centru uriaș, interminabil, cu o arhitectură veche europeană, frumoasă, și cu baruri, clătitării și supermaketuri deschise 24 de ore.

Tot aici am văzut un maidanez (e ca acasă!) și o clădire în curs de construcție/demolare plină de moloz. Nu e doar atât, strada, magazinele, totul avea aerul unui București, poate mai mare, poate gândit mai bine pentru pietoni, dar era cu adevărat drăguț într-un mod sublim și greu de înțeles poate pentru cei ce n-au fost născuți și crescuți în București.

Înapoi la părțile care au fost comparate, poate exagerat, cu Veneția. În calitatea mea de expert care n-a ieșit din țară până în august anul ăsta, trebuie să spun că unul sau două canale par foarte asemănătoare, dar imaginea generală nu e chiar așa. Sunt multe străzi absolut normale, de asfalt și nenavigabile. Nu sunt gondolieri.

Râul Neva arată mai puțin ca un canal venețian și mai mult ca o mare. Marea din Stockholm nu arăta atât de mult ca o mare. Suntem undeva la gura râului, iar orașul este construit pe 44 de insule. Noaptea, podurile se ridică pentru a face loc vaselor. Dacă ai rămas pe insula greșită, nu te poți întoarce acasă decât dimineață.

De asemeni, orașul găzduiește cel mai lat pod din Europa (nu ăsta). Are oareșce benzi și pe la mijloc sunt, de ce nu?, și câteva locuri de parcare.

Probabil cea mai faimoasă clădire din oraș este muzeul Ermitaj. Cinci palate puse cap la cap mărginesc într-o parte o piață uriașă și găzduiesc una din cele mai mari colecții de arată ale lumii. Totul e mare, totul este impresionant. Garderoba principală are loc pentru 3400 de persoane. Garderoba mică, I shit you not, încă 1400. E șocantă cantitatea de artă de valoare (ghidul îți va spune cu nonșalanță „și în camera asta avem Rembrandt”), dar și palatul în sine. Aur, inevitabil, îngerași, floricele, candelabre, tablouri pe tavan, marmură pe jos. Ocazional, câte o cameră care lasă lumina naturală să intre prin toate ferestrele într-un mod atât de frumos (este posibil să fiu un pic a sucker for that effect).

Și după un tur ghidat de vreo oră și jumătate ni s-a spus că la etaj găsim niște impresioniști dacă ne interesează și mai aveam vreo oră. Bineînțeles, am mers la etaj. Mă interesa mai mult poate decât toate celelalte lucruri.

A fost splendid. Am văzut la Gauguin și Cezanne și Matisse cât pentru o viață întreagă. Și un pic de Picasso, din perioada în care fețele din tablouri semănau atât de bine cu niște fețe încât aparatul meu foto desenează chenare în jurul lor.

Am avut două ore jumate. Cam cât am petrecut în muzeul de artă din București. Inutil să spun, ăsta merita ceva mai mult.

Probabil cea mai faimoasă clădire din afara orașului este Palatul Ecaterina, de la Pușkin, un sat aflat la 30 de kilometri de Sankt Petersburg, veche reședință a Romanovilor. Un palat de o opulență înspăimântătoare, zice-se că e abia a treia tentativă, primele două fiind considerate nesatisfăcătoare de … Ecaterina, care tot dărâma și refăcea palate până îi plăcea rezultatul. Și parcul din afară, considerat un fel de Versailles al Rusiei. E foarte frumos. Am avut soare, am avut frunze foșnind, am avut, prin bunăvoința țarului, niște alei așa drăguțe…și am văzut 5(cinci!) maidanezi. Casă, dulce casă…

English: Sankt Petersburg, Winter Palace from ...

Sankt Petersburg, Rusia: Palatul de iarnă, faţada dinspre râul Neva.Photo credit: Wikipedia)

E un oraș foarte mare și doar o postare foarte mare ar putea să-i facă dreptate. Și e frumos. Dar Stockholm e mai drăguț.

Voie bună!

Anunțuri