Live, that’s all you can

Mai demult, aveam imaginea asta că o să cresc treptat și într-o zi o să se termine toată pregătirea pentru viață, o să am diplome și libertate și o să constat că gata, acum sunt mare și pot să Iau Decizii. E o viziune destul de stupidă.

S-a dovedit în practică, iarăși și iarăși, că nu se termină niciodată. Etapele au sfârșituri neprecizate, treptate, se topesc unele în altele. Și când poți constata relativ liniștit că s-a terminat una, a început alta.

Când am primit decizia de plecare cu Erasmus, am băut de vreo 4 ori în cinstea ei. Când sărbătorești, oricum? Când te anunță facultatea că în principiu poți să mergi și rezultatele finale vor fi publicate săptămâna viitoare? (bineînțeles, n-au mai fost publicate; tot alea erau, dar zic și eu) Când te anunță universitatea? Când îți vine pachetul din Finlanda cu scrisoarea de acceptare? Când te cheamă universitatea să-ți explice ce-ai de făcut în continuare? Până m-am dezmeticit din sărbătorit, umblam în stânga și-n dreapta după documente. Puțin mai târziu eram pe-un aeroport, apoi e o ceață de câteva luni și iată-mă aici, încă nedezmeticit din ceață.

Și-atunci n-are sens să te gândești la etape, la momente discrete în care devii ceva sau încetezi să fii ceva. Ziua de mâine va fi în mare ca ziua de azi care e cam ca ziua de ieri. Atunci, cum poți să te schimbi vreodată? Încet, incremental, ca o rachetă care-și folosește greutatea ca să tragă un asteroid suficient de mult încât să rateze de puțin Pământul.

„De mâine nu mai mănânc chipsuri” a avut întotdeauna un singur rezultat: o cutie de Pringles pe biroul meu azi, până am 13 cutii și mi-e puțin greu să fac loc mouse-ului printre ele. Ce poate merge e să spun asta mai puțin și să mă pun în mai puține situații lângă un raft de Pringles – și când sunt acolo, să spun nu. Și în seara aia când ești nervos/obosit/supărat și ți-ai îndesa niște gunoi pe gât, așa, for the high? În seara aia, jumate din cutia 14. Oameni suntem. N-ajungi nicăieri făcând pe talibanul.

Deci ce este maturizarea, dacă nu este un moment definibil în timp, dacă mereu o să te simți nepregătit să iei decizii și să te pui în situații?

Eu zic că e momentul în care începi să iei decizii și să te pui în situații. Acceptând că deși nu-ți sunt comode să ai experiențe e mai bine decât să n-ai, că în timp vei fi mai bun la chestia asta și că toți oamenii din jur, (da, chiar și părinții tăi care păreau atât de pricepuți la chestia asta), fac același dans, din situație-n situație, uneori nepregătiți pentru decizii, uneori, neinformați, dar luând decizii, pentru că asta trebuie să facă. Pentru că asta îi duce înainte. Și accepți asta și la un moment dat începe să-ți și placă. Felicitări, acum ești un om mare. Du-te și fii liber.

Ia fiecare moment când vine și fă azi ce șimțeai de ieri că ai vrea să faci, fără să te îngrijorezi atât că o să te simți rău mâine. Poți să te îngrijorezi mâine. O să mă încăpățânez să cred că „Carpe Diem” înseamnă mai mult asta și mai puțin că ar trebui să-mi leg o sfoară elastică de picior și să mă arunc într-un hău ca să „simt că trăiesc”, cum pare să fie la modă azi.

Noapte bună!

Stockholm, cel mai frumos oraș din lume

Probabil că am spus asta față în față tuturor persoanelor care ar putea citi aici. Dar nu strică să rămână și-un izvor scris, unde mai pui că în conversații mi-au cam lipsit argumentele. Nici acum nu le am, probabil mi-au căzut pe jos pe undeva în stația de metrou Rådhuset și acolo au rămas. Deci va trebui să mă credeți pe baza unei uluieli iraționale și a câteva poze relativ concrete și raționale.

Mi se pare corect ca în topul orașelor să nu am locuri unde n-am fost. „Cel mai frumos mi se pare Parisul – l-am văzut pe Wikipedia”. Nu sună bine. Acum vreo jumătate de an, cel mai frumos oraș din lume era Sibiu. Între timp, s-au mai pus vreo 10 peste.

Stockholm e oarecum vizavi de Turku și e ușor de ajuns și, în funcție de cum îți potrivești călătoria, ieftin. Iei vaporul din oraș și 10 ore mai târziu ai ajuns. Cele 10 ore le dormi sau le bei, după gust. Vaporul este ceva mai înalt decât clădirea din care te îmbarci într-însul, deci găsești ceva de făcut.

Image

Ceasul trilingv îți spune ora în toate țările în care te-ar putea interesa

Din port, mai dai țșpe euro autobuzului care să te ducă în centru și apoi prima plimbare somnoroasă, pe la 7 dimineața, bălmăjind prin jurul autogării. Mi se părea ca la New York: trotuarele înguste, modul cum arătau clădirile, magazinele Seven-Eleven presărate din loc în loc și faptul că în capătul străzii era o clădire cu afișaje uriașe pe care curgeau știrile. Încheind un cerc, am ajuns și pe Drotninggatan (strada reginei), mare arteră pietonală, casă pentru vreo șapte H&M-uri și câteva sculpturi dubioase:

Image

Cum se vede, plouase. Asta nu-i oprea pe nenii de la salubritate să curețe strada cu furtunul cu apă. Whatever.

Pe stradă, multe locuri de parcare pentru biciclete și destule biciclete. Chioșcuri dispuse să-ți vândă, citez, pâine cu cârnat (și la calitatea cârnatului prin aceste părți ale lumii, pare ordinea corectă). Oameni calmi văzându-și de treabă, deși și aici ora de vârf e aglomerată, ca orice oră de vârf. Dar nu asta a fost uau.

Prima chestie uau, după care încă nu mi-am revenit, a fost când eram în metrou și el, metroul, a ieșit la suprafață și a luat-o pe un pod ca să treacă peste mare. Mind blown. Nu prea mă așteptam la asta și cred că m-am întors acasă cu zeci de poze cu metroul la suprafață, trecând pe lângă curțile verzi impecabile și peste vapoarele albe impecabile.

Image

Chestia uau numărul zero, pentru că a venit înainte de prima, a fost stația de metrou Rådhuset, unde, în loc să fie îmbrăcată în betoane, roca din jur a fost lăsată așa cum e. Efectul e absolut spectaculos: te simți de parcă ai coborî într-o peșteră … pe o scară rulantă interminabilă. În punctul ăsta, întrebarea era dacă din întâmplare am intrat din prima într-o stație fantastică sau doar toate stațiile sunt fantastice.

Se pare că asta e destul de sus în topul fantasticului dar nu singura. În general, orașul are o arhitectură făcută cu cap, ca să-ți mai și placă pe unde mergi, să nu aibă doar funcție utilitară locurile. Și orașul trăiește într-un compromis cu natura din jurul lui. Există cartiere care sunt mai mult pădure și, după ele, cartiere care sunt din nou blocuri, și iar pădure … zona centrală e ceva mic și o faci pe jos în câteva ore, dintr-un colț al hărții în celălalt și înapoi; pe de altă parte, orașul tinde să se întindă spre suburbii astfel încât granițele lui sunt o chestie difuză și greu de definit. Destul loc pentru case cu curte strecurate între blocuri și păduri, pentru piste de biciclete și pâlcuri de clădiri unde să-ți sortezi toate obiectele reciclabile după material și culoare. Destul loc să trăiești și să zâmbești.

Cartierul Hammarby Sjöstad, care își încălzește blocurile arzând gunoiul produs de aceste blocuri și își alimentează autobuzele arzând … deșeurile din canalizare, ca să fiu diplomat. Și unde numărul de locuri de parcare este intenționat ținut mult sub numărul locuitorilor. (Șoferi bucureșteni, puteți începe să scuipați la monitor acum). Slussen, un loc în care câteva mari bulevarde, o linie de metrou și una de tren trec unele pe deasupra celorlalte, cu o ecluză dedesubt. Între timp, traficul a fost cu succes deviat prin alte părți și nu mai e nevoie să se întâlnească atâtea drumuri. Totuși, unii vor să-l păstreze. Pentru că e frumos, pentru că e un exemplu de ce pot să facă oamenii când vor să rezolve o problemă. Când ați întâlnit ultima oară o intersecție cu valoare estetică?

Mai apoi, ar fi Drottningholm (insula reginei sau ceva pe-acolo. Regina are multe chestii), palatul-reședință al regilor Suediei, cu grădinile aferente. Spectaculoase, mari, verzi, pline de fântâni, sculpturi, rânduri de copaci și dealuri cu poteci noroioase, după cum am descoperit pe propria piele. Îmi amintea de Versailles. Bineînțeles, nu am fost niciodată la Versailles. Locul ăsta e de-a binelea la marginea orașului, dar iei un metrou și un autobuz și tot ajungi. Aici găsești și un mic râu și pajiști unde umblă vacile reginei și oile reginei și câte-o ciupercă de-a reginei pe un copac. E un loc bun ca să te plimbi câteva ore … sau vieți. Cu puțin noroc, s-ar putea ca în headerul de deasupra însemnării ăsteia să vedeți multe păsări pe multă iarbă. De-acolo sunt.

Image

Cealaltă chestie mare, pe lângă urbanismo-arhitectura prietenoasă cu natura/omul, ar fi relația orașului cu apa. Și așa revenim la ce-a făcut metroul. Aparent, există zeci de poduri pe unde metroul poate face asta și, ca locuitor, poți ajunge să ai topuri cu podurile care-ți plac și alea care te plictisesc. Orașul e construit pe mai multe insule, de-o parte fiind Marea Nordului, de cealaltă destul de marele Lac Mälaren. Asta înseamnă că ai destule șanse să nu poți merge prea mulți metri fără să dai de apă. Și pe ea să vezi bărci, păsări și un cerc oglindit perfect, lângă să vezi căsuțe colorate vechi de câteva secole sau clădiri moderne impozante. Și un pod, dincolo de pod încă puțină apă și încă un pod, ca într-un fractal.

Image

Și e frumos.

Bonus pentru că poți să iei un vaporaș într-un tur pe canale și să-ți facă cu mâna oamenii ieșiți la jogging pe dealul-pădure-cartier-insulă alăturat.

Stockholm e un oraș unde poți să te plimbi pe străzile umede, să inspiri aerul răcoros și ocazional să simți ceva din partea unui soare altfel reticent și să fii fericit fără să știi de ce. Să simți că orașul e acolo pentru tine și îți dă toate lucrurile mărunte pe care le-ai vrea de la el. 

Image

Stockholm e cel mai frumos oraș din lume.

Voie bună!

Kuukurukuu

Până acum însemnările despre muzică nu erau și despre Finlanda. Ia să corectez eu acest ultim lucru care nu este despre Finlanda pe-aici.
Ceea ce trebuie să știți este că „Kuukurukuu” este un cuvânt onomatopeic care vrea să descrie cum fac porumbeii (un fel de cotcodac), că piesa asta îmi place, că am auzit-o de câteva ori la ora de finlandeză și de câteva ori la radio prin magazine și că pe Youtube găsiți versurile în original și traduceri prin comentarii.
Noapte bună!

Îngerașii de pahar

Ultimul album Ada Milea se cheamă „Alcool” și este bazat pe ultimul volum al poetului clujean Ion Mureșan.
Experiența mea cu poetul clujean Ion Mureșan se cam limitează la momentul când era să mă dea afară de la un maraton de poezie pentru că vorbeam prea tare și se auzea la radio.
În fine, aici avem o mostră de pe sus-numitul album.