Domne, la noi în țară?

În mod normal ar fi urmat să scriu despre Sportul. Se întâmplă multe lucruri interesante și înspăimântătoare acolo și am multe poze din Ștefan cel Mare în telefon.

Dar am răcit și tradițional e să fac ceva mai outside the box, în care să mă plâng în principal că am răcit. Mă pregătesc psihologic să îmi dizolv sub limbă conținutul flaconului unidoză de Oscilococcinum, medicament homeopatic produs de laboratoarele Boiron. Bunică-mea spune că e foarte bun, pentru că are reclamă la televizor. Eu spun că e o frecție pentru că am citit definiția homeopatiei. Dacă tot bat câmpii, un link la un clip buun și relevant:

Dar nu despre asta vroiam să vorbesc.

Recent tensiunile etnice au fost re-aprinse de o fată din acele părți ale țării care s-a dus la școală cu o bentiță tricoloră de ziua Ungariei și s-a întors înjurată și amenințată. În cuvintele ei, „Îi urăsc pe unguri. Nu știu de ce. Îi urăsc dintotdeauna”. Foarte logic.

Ce nu înțeleg eu în discuțiile astea e punctul în care cineva începe să se plângă că era într-un tren în mijlocul Covasnei și toată lumea în jur vorbea în maghiară, „domne, în propria noastră țară”.

Test scurt: 3 francezi stau într-un tren lângă tine. Cum te aștepți să vorbească?

Eu m-aș aștepta să vorbească în franceză. Și dacă în orașul ăla jumate din oameni vorbesc franceză, de ce n-ar putea cetățeanul francez să scrie documente în franceză către primarul francez? De ce n-ar putea să aibă numele străzii și-n franceză?

Filmul se rupe la procent. Dacă nu-s 50%? În Finlanda linia se trage la 8% (pentru limba suedeză). N-a murit nimeni. Echivalentul UDMR-ului e în guvern, echivalentul PRM-ului se simte foarte bine cu triplul procentelor lor, problema e disputată, dar nimeni nu-și sparge capetele. Noi suntem mai balcanici.

Desigur, filmul se rupe și la faptul că nu e franceză, e maghiară și avem o istorie, suntem sceptici unii cu ceilalți…

Mi-aș dori ca Europa să fie mai puțin dezintegrată și noi să fim mai apoape de Schengen. Ar fi fost mai ușor de argumentat că nimeni n-o să ne fure Ardealul, să-l bage în sac și să-l ducă peste graniță … pentru că granița o să dispară. În Schengen granița între România și Ungaria ar fi la fel ca granița între Dâmbovița și Argeș. N-ar fi bine?

N-ar fi interesant dacă părerile oamenilor în toată dezbaterea asta ar fi logice și consecvente? Mi se pare că putem ajunge undeva pornind de la ideea că doi oameni își vor vorbi în limba pe care o stăpânesc cel mai bine, că asta se extinde la n oameni și că un copil învață cel mai bine în limba lui natală. Și că, oricare ar fi concluzia legat de ce-i de făcut, ea trebuie să rămână aceeași dacă în loc de România punem Spania și în loc de „Ținutul Secuiesc” sau Ardeal punem Catalonia (Anglia și Scoția; Quebec și Canada). În schimb preferăm să avem un dialog sentimental, cu oameni care ne fură Ardealul, cu noi vs. ei, cu „domne, în România să vorbească română”, regulă pe care n-o aplicăm studenților pakistanezi la medicină, de pildă… Și noi, și ei.

Ar fi interesant dacă și noi și ei am înceta să-i percepem ca „unguri” și am începe să-i percepem ca „români de limbă maghiară” (adevăratul sens al acelui articol din Constituție cu care se bate UDMR-ul, că putem vorbi limbi diferite, dar suntem toți o națiune, suntem toți într-o barcă) și atunci s-ar dizolva pe loc și ideile de „ei” și „noi”. Desigur, mai e mult până acolo și între timp mulți oameni fac multe lucruri tâmpite.

Acum ar fi interesant dacă cineva ar veni și-ar zice „ție ți-e ușor, ești bucureștean, te uiți de la distanță, dar uite ce ne fac ungurii ăia nenorociți” șamd (dar cu fapte, da?). Voluntari?

Aș vrea să dau vina pe febră pentru toate prostiile pe care le-am spus. Noapte bună!

Reclame