Dinamo 2 – Sportul Studențesc 4 – 0 / Sportul Studențesc – CS Buftea 1 – 1

La Sportul se întâmplă lucruri întrucâtva halucinante (sau caracteristice pentru întreaga economie românească. Depinde pe cine întrebi).

Unii angajați sunt neplătiți de doi ani. Alții, de doar jumătate de an. Sătuli de situație, au plecat bucătari, masori, antrenori ai echipei mari și ai grupelor de juniori, directorul de marketing Cristian Gheorghe, singurul om care putea fi bănuit de gândire pe termen lung și, în măsura în care au reușit, jucători.

Ca jucător, e mai greu. Te duci la comisie ca să te declare liber și vine Șiman cu o chitanță cum că te-a plătit ieri, la prânz. Scormonești puțin prin amintiri și realizezi că e chitanța de acum un an, care n-avea dată, pe care acum a scris o dată convenabilă. (Unii vor observa că ești cam bou că ai semnat un act nedatat. De-asta te-ai făcut fotbalist, nu neurochirurg).

La stadionul din Regie e o factură la apă neplătită de la începutul sezonului. Pe chestia asta, nu se poate juca acolo. Probabil că nici gazonul nu se simte prea bine. Meciurile de acasă din tur au fost, majoritatea, la Ploiești, iar în retur a fost o tentativă de meci în Colentina, restul jucându-se în Giulești.

Ar mai fi multe detalii, dar v-ați făcut o imagine de ansamblu. Nu sunt bani, dar falsul în acte e un zid care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

În condițiile astea, jucătorii au zis să facă o nefăcută: la primul meci din retur, cu Farul, n-au vrut să intre pe teren (ajutați și de faptul că nu făcuseră vizita medicală, că nu există antrenamente regulate, cantonamente nici atât și că nici măcar nu fuseseră informați cine e antrenorul). Și de atunci o țin într-o grevă, dându-se loviți în ziua meciului și venind în fiecare altă zi la stadion în Regie pentru antrenamente, unde antrenorul se dă rănit. În lipsa lor, jucăm cu antrenorul și jucătorii de la echipa a treia (da, a treia!). Ei sunt născuți mult, mult mai târziu decât mine, de exemplu. Obiectivul a fost schimbat din promovare în evitarea retrogradării, echipa a ajuns de pe 1 pe 6 și, în lipsa vreunei victorii până la sfârșit, ne putem rata obiectivul.

Suporterii sunt împărțiți în două: unii spun că Șiman e un jeg, alții, majoritatea, cred că asta se întâmplă și în restul economiei și că jucătorii ar trebui să joace. Eu înțeleg că ar fi mai bine pentru club și pentru cariera lor dacă ar face ca, de exemplu, la Rapid și ar intra în teren la modul cel mai serios. Pe de altă parte, n-am să învinovățesc pe nimeni pentru că nu vrea să muncească gratis.

Eu spun că Șiman e un jeg.

Mai mult pentru partea asta am scris această însemnare, ea ține loc excelent și de cronică de meci pentru tur și primele etape din retur. Dar, dacă tot suntem aici, să spun două vorbe și despre meciurile pe care le-am văzut pe viu.

Dinamo 2 – Sportul Studențesc 4 – 0

Meciul s-a jucat în Ștefan cel Mare, pe stadionul cel mare. Cu ocazia am descoperit că pista de atletism are 10 culoare, nu 9, cum îmi imaginam eu, ceea ce mă oripilează. De asemeni, a fost prima mea vizită în Groapă cu ochelari, deci și prima dată când am putut să văd meciul.

Image

Cu exact un an înainte, băteam în același loc pe Dinamo, echipa mare, cu 3-1. Lucrurile se schimbă atât de repede.

Greviștii au fost prezenți cu toții în tribună și reporterii TV au fost prezenți lângă ei. Ceea ce ne-a oferit ocazia unei premiere: primul meci filmat cu patru camere, toate îndreptate în direcția opusă meciului.

Despre meci în sine nu-i mare lucru de spus. S-a jucat cel mai mult timp în ultimii 20 de metri ai Sportului. Până la pauză am luat un gol, iar după am mai ieșit din apărare de câteva ori, inclusiv două contraatacuri bune. Și am mai luat trei goluri.

Sportul Studențesc – CS Buftea 1 – 1

Partea bună la tot exilul ăsta e că facem turul stadioanelor din București și intrăm gratis la tribuna 1. Meciul ăsta s-a jucat pe Giulești într-o zi frumoasă de primăvară, în care pe drumul de la metrou la stadion am întâlnit doar un (!) maidanez.

Image

Ăsta a fost un meci mai bun. Tot adversarii și-au petrecut mai mult timp în atac, dar ieșirile noastre au fost mai curajoase și mai eficiente. A fost 0-0 la pauză, am luat gol cu capul la o fază la care toată apărarea dormea, dar am și egalat, primul gol al returului. În minutul 89 Udrea de la Buftea a dat un gol cum n-o să mai dea niciodată, în vinclu din marginea careului, și am plecat acasă bătuți, dar nu la fel de deprimați.

Image

Cu ocazia asta, am putut să văd cât de multe scaune lipsesc de pe Giulești, de vreme ce stadionul era aproape gol. Sunt găuri din loc în loc, în fiecare sector (se observă și în poză) și la peluza galeriei lipsesc cu totul 3-4 rânduri.

Nu poți să te plictisești când ții cu Sportul. În fiecare săptămână te întrebi unde o să joace echipa următorul meci, cu ce jucători, cine o să mai fie antrenor și dacă nu cumva se desființează. Bat în lemn și merg înainte. Ca noi toți.

Noapte bună!