Gânduri la finalul unei etape

Zilele trecute, practic a murit Sportul Studențesc.

Un club la care am ținut și cu care m-am identificat. Fără de care lumea pare un pic mai anostă.

O să revin în zilele următoare cu detalii concrete. Azi vreau să fiu sentimental.

E un pic stupid să ajungi să te identifici cu muzicile și echipele și jocurile tale, dar poate nu e mai stupid decât orice altă tehnică prin care ne construim identități aici, pe bucata asta de piatră albastră care etc. etc. Pentru mine, a ține cu Sportul a fost o șansă de a trăi fotbalul altfel. De a fi fanul unei echipe de drag și din pasiunea lucrului bine făcut, nu pentru că a câștigat niște trofee ieri sau mai demult (și până la urmă, ce altceva înseamnă sintagma „echipă de tradiție”?).

E o echipă înființată de studenți care vroiau să joace fotbal, cu puțin ajutor de la profesorul lor, întors în țară între două conferințe de analiză matematică la Paris. O poveste mai bună și mai inocentă decât originile multor echipe populare azi. O poveste simplă, despre ce-ar trebui să fie, dar nu mai e de mult, fotbalul în era sponsorilor corporatiști.

E un stadion în ale cărui peluze procentul de dosare penale e mai mic și procentul de doctorate e mai mare decât în altele. Prețul plătit pentru asta e că în sus-numita peluză sunt doar 30 de oameni, iar unul tot îți fură telefonul.

E un loc unde, din când în când, se mai urmează sfatul lui Bill Shankly, „Dacă nu ești sigur ce să faci cu mingea, bag-o în poartă și mai discutăm opțiunile tale mai târziu”. E o mică oază de autenticitate într-o lume mustind a vrăjeală.

Și acum nu mai e.

Comparația cu moartea unei persoane dragi e nimerită, nu doar din motivul cheesy că dezvolți niște legături afective (prea?) puternice cu clubul favorit. Pentru mine, a fost o paralelă perfectă: a fost o moarte lentă, previzibilă și urâtă. Cam toți veneam momentul ăsta venind din martie, dacă nu de la începutul anului. Și nici o persoană din jurul echipei nu făcea, fundamental, nimic ca s-o scape sau să-i ușureze chinul: preocuparea era pentru a stoarce cât mai mulți bani cât se mai poate…

Acum, teoretic, s-ar mai putea pleca de la zero la anul în liga a treia. Sau s-ar putea merge pe soluția atât de întâlnită la noi de a forma o nouă echipă, fără nici o legătură cu cea veche, care mai apoi îi cumpără numele, culorile și istoria ca la talcioc … dar va mai fi la fel?

Poate să mai fie la fel?

V-ar putea interesa o mai veche postare pe tema „De ce țin cu Sportul Studențesc?”. Voie bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s