Playlisturi

Am pus și eu la un loc două playlisturi cu melodii pomenite în cărți.

În De la Waters la Similea: oameni cool scriu despre muzica lor, Radu Paraschivescu invită 13 prieteni și pe sine însuși să ne povestească despre câte un cântec care le-a marcat viața. Unii își povestesc la propriu întreaga biografie, alții își imaginează cum or fi arătat întâmplările din cântec, ba unii o iau ca pe o ocazie ca să o treacă printr-o amplă discografie pe care aș da-o gata abia în săptămâni întregi – există umor, profunzime, stângăcie, poezie, nostalgia copilăriei și aerul rece al libertății (și nu spun asta doar pentru că o melodie se întâmplă în Göteborg deși…). Apasă și ascultă.

Playlist pentru sfârșitul lumii al lui Mihnea Blidariu e o mai veche obsesie, dar aveam un playlist incomplet pe care l-am făcut (aproape) complet azi. Cartea ne plimbă prin mai multe scenarii ale sfârșitului lumii, de la înduioșător la ironic și înapoi. Uneori lacrimile sunt pe-aproape (da, e destulă frumusețe în distrugere), alteori personaje ilustre sunt târâte prin noroiul binemeritat pentru că fiecare zi a noastră lângă ei e sfârșitul lumii (Geoană și Băsescu primesc timp egal, să nu se supere nimeni, dar cel mai tare e Ștefan Bănică jr. alergând cu o daltă prin dormitor). Fondul sonor e ceva mai contondent aici, doar e vorba de un sfârșit, dar mi se pare că ne poartă prin destule locuri unde merită să fim. Apasă și ascultă.

Cum spunea cineva cândva, de ce n-o avea viața coloană sonoră?

One response to “Playlisturi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s