Lisboa canta

Lisabona e orașul care îți înmoaie gleznele și o parte din inimă.

DSCF3756

E un oraș construit pe șapte dealuri (e vreodată alt număr? a auzit cineva de un oraș pe șase sau pe opt dealuri?), în care mereu mergi la deal sau la vale. Întors la București, a doua zi, pe Lipscani, nu-mi venea să cred cât de plat era totul; eram într-o Olandă netedă și plictisitoare (nu că mi-ar displace, de principiu, Olanda cea adevărată). Asta imprimă un farmec, cartiere de case mici cocoțate pe deal, pitite în toate pozițiile posibile, străzi care niciodată nu merg drept, scări-străzi și multe locuri de unde poți să fii deasupra și să-ți clătești ochii cu tot orașul (și aici îmi place și cuvântul pentru asta – mirador, cum ar veni un loc unde poți să arunci cu privirea).

DSCF4064

Relieful e vălurit, valuri poți vedea în apă, tilda de pe ‘ã’ e ca un val. M-aș putea gândi și la aripile unei păsări, cu siguranță e o tendință. E un loc vălurit, te saltă, te duce sus și jos. După un pahar de vin roșu, ce vin bun!, te bălăngăni și tu pe ritm de valuri, te așezi pe o bordură între două baruri în care se cântă pe viu și te lași dus de zgâlțâiala ritmică a lumii.

Sunt multe locuri deschise, piațete, trei bănci într-un colț, o parcare cu peisaj, un parc cu bănci făcute pentru tolănit. Un bulevard cu palmieri și măsuțe despre care Pessoa spunea că e cea mai faină arteră a urbei (note to self: pune mâna pe niște Pessoa urgent). Locuri în care poți zăbovi, locuri spre care poți coborî în fugă de pe deal ca un copil în parc, locuri unde timpul are răbdare și soarele e blând (pentru un filo-nordic pricinos ca mine, aș zice că unele zile au fost prea calde, dar tot le preferam pozelor cu zăpadă de acasă).

Oameni care își duc viața încet și senin. În cinci zile n-am intrat într-un supermarket, nici nu eram prea sigur unde le-aș găsi. Doar buticuri pe dealuri, care nu primesc carduri și nu dau bonuri, suspendate în trecut 20 de ani ca-n formol. Și un televizor vechi pe care Rio Ave joacă cu Steaua pe Arena Nacional do Bucareste și vânzătorul se declară sătul de fotbal (probabil – nu vorbesc portugheză. Dar, vorba cuiva, ‘bem’ înseamnă ‘bine’, totul e-n ordine).

Și seara străzile somnoroase cu graffiti-uri și prăvălii o iau razna, se cântă din două-n două baruri, cumperi niște pizza în stil american de la doi italieni (the irony is strong with these guys), te bălăngăni din stradă-n stradă, toată lumea își ia vinul și berea și merge afară, e un zumzet continuu. Partea mai proastă e când tu încerci să dormi deasupra zumzetului, dar e doable. Mai puțin sâmbătă. Sâmbătă n-o să dormi. Ghinion.

Apa aia mare nu e oceanul, deși poate păcăli pe mulți. Tehnic, e râul Tejo cu puțin înainte de vărsare, foarte foarte lat (bate lejer Neva – ultima mea experiență asemănătoare). Are niște lucruri, miroase a sare și are pescăruși, un fel de faleză cu chioșcuri de înghețată intitulate „Happiness station”, sunt valuri și lumini se oglindesc frumos noaptea. Dar nisip? Aparent, trebuie să ieși din oraș, iei un tren 15 minute și vei da și de niște plaje într-un sat de pescari, într-o puțin altă lume. Aparent. N-am ajuns, nu s-a potrivit. Data viitoare. Ceea ce vă dorim și dumneavoastră.

DSCF4153

Și tramvaiele vechi, cu un singur vagon, din lemn, cu semnul vechi de ani și ani anunțând capacitatea. (Cu aparatele de taxat moderne ca-n RATB de asemenea – deh, e o chestie turistică, n-a zis nimeni că nu-și permit tramvaie mai noi). Cu bancheta stil canapea și geamul pe care îl ridici cu mâna ca să faci un pic de curent. Pro tip: dacă vrei să ai în continuare un număr par de mâini, ridică-l până la capăt și asigură-te că e fixat. Eu încă am două, dar am avut noroc.

Am terminat cu inefabilul, mai punctez câteva locuri și închei.

Cabo da Roca – cel mai vestic punct al Europei, o stâncă sub care Atlanticul se lovește tare de continentul nostru și pustietatea te învăluie lângă micul birou turistic și lângă far, singurele clădiri de aici. Peisaje, valoare simbolică și … un loc care îți dă o idee despre micimea noastră I guess, cu oceanul din față și oceanul de deasupra. Mereu util. Asta trebuie plănuită bine, implică un tren și un autobuz și ar dura cam două ore din Lisabona dacă merge totul ceas – deși distanța nu e mare, dar dealuri, meandre, autobuzul o să vină pe un sens și o să întoarcă pe celălalt și tu vei deveni ușor exasperat de țara asta în care nu există o singură linie dreaptă. Eu am ajuns noaptea și încă nu o noapte prea senină. Aș spune că e recomandabil să ajungi ziua…

Muzeul fado-ului. Fado e un stil de muzică tipic portughez și în special lisabonez, cu o voce și o chitară vărsându-și sufletul pe masă într-o cârciumioară. Conceptul central aici este saudade – un fel de dor, cu diferențe de nuanță care ne permit și nouă și lor să spunem că ambele concepte sunt intraductibile. Nuanțe pe care, dacă mi-e permis, nu o să încerc să le descâlcesc aici. Mi-a plăcut legătura cu navigația pe care o sugerează muzeul undeva, ideea că persoana dragă ție e pe mare luni la rând și nu știi dacă se mai întoarce, probabil asta poate explica cum s-a ajuns la o idee de dor mai profundă, mai apăsătoare, mai vie și mai ușor de împărtășit de alții (fado is a public performance, after all). E un lucru sfâșietor de frumos, vesel în tristețea lui – dar câte nu-s? Și în muzeul ăsta e multă muzică, deși nu pare la început.

Pavilionul cunoașterii – un laborator de fizică de liceu enorm. Un loc în care nu doar că ai voie, dar trebuie să atingi exponatele, și alături ai planșe care îți explică. Despre vibrații în corzi, despre iluzii optice, despre gravitație. Aici am cântat la o harpă fără corzi.DSCF4087

S-ar putea să se observe că sunt complet topit după Lisabona. E o lume în sine. Nu e cel mai frumos oraș din lume, titlul ăsta e luat, dar ne putem gândi la o comparație cu Barcelona. Și nu cred că e mai frumoasă Lisabona la modul obiectiv, dar sentimental, pentru mine, este. Nu știu cât sens are asta.

Dar așa e.

DSCF3888

Voie bună!

Anunțuri

Un răspuns la „Lisboa canta

  1. Pingback: Oameni din Lisabona | Aberez, deci exist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s