Apropo, m-am tuns

În caz că mai era cineva îngrijorat de problemă și n-a fost anunțat personal (oameni aleatori din liceu, mă uit la voi) și mai citește pe aici (mulțimea vidă, te am în vizor) … well, e în titlu, am revenit după cinci ani la frizeria din cartier, mai înțelept și mai rafinat și poate chiar mai păros. La început am crezut că sunt aplaudat la scenă deschisă și lacrimile frizerițelor curg pentru revenirea mea. Apoi am văzut că Laurette Atindehou și tatăl ei aveau o reîntâlnire emoționantă după 149 de ani, în direct la Pro TV.

Anunțuri

Să facem o analiză pe text

Iată un afiș pe care l-am văzut pe un stâlp zilele trecute:

recompensa pentru caine de rasa chihuahua

Ce credeți că înseamnă „Sună la numerele lui Puffy”? Mie mi se pare că fonetic seamănă cu „Răspunde la numele de Puffy”, dar cineva a greșit, ca la telefonul fără fir. În condițiile astea, cine credeți că era beat mangă, autorul sau scribul?  Și cum să te îmbeți când tocmai l-ai pierdut pe Puffy? Poate fi o pastișă postmodernă la adresa iubitorilor de animale?

Mai apoi, de unde credeți că există „informații că ar fi urcat în RATB 101”? Sursa tradițională a ziarelor de cancan, gurile rele?

Noapte bună, Puffy, oriunde ai fi!

Tembeliziunea din metrou

S-a lansat Zoom TV, televiziunea de prin metrou, ocazie cu care staţiile au fost umplute cu plasme cu o mare bestialitate. Pe mine m-a ferit Dumnezeu de plasme la mine-n staţie şi nici n-am studiat problema prea în detaliu, dar înţeleg că sunt niţel mai multe reclame decât ştiri. De aşteptat.

Ce m-a îngrozit a fost că ieri seară, când eram pe la Unirii, îmi arunc privirea pe-un ecran şi ce văd? Ce văd? Văd ceva gen „Mesaj de la Ştefan: Iubito, sunt în staţie la 1 Mai şi te aştept”. WTF? Hai mă Fane, nu puteai s-o suni pe fată şi să-i spui unde eşti, simţi nevoia să împarţi informaţia asta cu mine şi cu Dorelii îmbrăcaţi în salopete albastre care duhnesc ca toţi dracii şi aşteaptă metroul la ora asta? De ce?

Şi punctul doi, care de fapt e punctul unu. Tembeliziunea a ajuns şi în metrou. Suntem înconjuraţi şi fără nici o şansă de evadare. Peste tot unde eşti se va găsi un oarecare dispozitiv electronic care îţi oferă ştiri, divertisment, horoscop sau „elemente sociale”. Şi publicitate, multă publicitate. Chiar, care mai ştii, mai e LCD-ul ăla pe la Grozăveşti, al cărui unic scop e să afişeze reclame? Pe stradă? Era o imagine interesantă, mai ales că la poalele dânsului vedeai câte o haită de cinci-şase-20 de maidanezi care se uită la tine ca la friptură…

Poate la un moment dat omul vrea chiar să..eu ştiu, gândească. Poate nu-i pasă de ce s-a întâmplat azi cu preşedintele CSM. Poate nu vrea să afle la nouă seara cum îi va merge în ziua care tocmai stă să se termine. Poate a descoperit o metodă mai interesantă de a comunica în ce staţie e persoanei pe care o aşteaptă. Se cheamă telefon. Fundamental şi cel mai important, poate vrea să mai fie o secundă singur cu gândurile lui. Iar faptul că şi în spaţiile publice a ajuns înconjurat de ecrane care îşi propun să-l distragă şi să-l facă să consume, consume, consume, e destul de greu.

Mi-e teamă ca nu cumva într-o zi să constat că a apărut un televizor în baie. Nu de alta, dar buda e singurul loc în care omul modern mai poate sta fără să-l distragă nimic. Şi în diverse spaţii s-au infiltrat reclame… Ba chiar, printr-un locşor era un audio CD sau ceva care rula cât erai în toaletă. Din păcate sau fericire, n-am avut parte de conţinut, doar de ceea ce suna ca un nene citind un meniu cu limbile. Ajunsese la sanscrită.

Închideţi televizorul, luaţi un ciocan şi efectuaţi o intervenţie în spaţiul urban al staţiei voastre locale de metrou. Give piss a chance. Voie bună!

Ce mă enervează

Eu te urăsc pe tine, pe câinii şi pe pisicile tale

(Cel mai tare început de felicitare din istorie)

Că tot se poartă. Aştept să am zile mai inspirate, când în sfârşit o să fac ceva ce nu se poartă.

Deci uite ce mă enervează:

  • Echipele „mari” din fotbalul nostru şi aroganţa cu care se înconjoară singure
  • Oamenii care se ceartă/omoară/războiesc fără motiv, cu alte cuvinte oamenii care se ceartă/omoară/războiesc
  • Persoanele care îmi spun, şi mai şi cred, că există o singură soluţie. No way. Există două, trei, 17, o infinitate…niciodată nu există o singură soluţie
  • Sadoveanu
  • Moga(da, asta include toată familia)
  • Politicienii noştri
  • şi ai lor
  • Persoanele care îmi spun că ar trebui să fiu mai ordonat. Mai mari şanse aţi avea încercând să-l convingeţi pe un negru să fie alb
  • Rozul
  • Faptul că înainte să mă apuc de lista asta mi se părea că o să am mai multe idei
  • Sistemul ticăloşit. Cum care? Toate!
  • Inzaghi
  • Cornel Dinu
  • Toţi cei care încearcă să facă din literatură ştiinţă
  • Faptul că un articol despre aşa ceva conţine doar 1-2 fraze (chiar aşa subţire e Wikipedia română?)
  • Faptul că nu ne mai încap stadioanele, pieţele publice şi că acum nu mai avem loc nici pentru zăpadă pe străzi (bineînţeles, cu ajutorul iubiţilor domni primari). More on that later, dacă nu mi-e lene
  • Trigonometria
  • Faptul că lenea nu e apreciată la adevărata ei valoare, ca o artă, ca un adevărat stil de viaţă
  • Reţetele gen „Trebuie să scrii măcar o dată pe zi”, deşi dacă n-ar fi fost ele probabil n-aş fi scris asta. Şi dacă stau să mă gândesc mai bine, tot ce necesită o reţetă, un algoritm sau o listă de paşi, e destul de artificial.
  • Faptul că WordPress nu e foarte prietenos cu Opera
  • Probabil tu.