.

Filantropica e un film atât de bun.

Începusem să cred că nu mai există nimic între categoriile „filme cu împușcături” (uitați-vă, de pildă, la orice film SF relativ recent: oamenilor le place să creadă că sunt despre idei, dar ce-ar fi să numărăm scenele cu explozii, karate, sau Neo alunecând printre gloanțe?) și „ridicol de artsy”.

Filantropica e simplu în ideile lui, dar amuzant și atât de real. Și e o naturalețe acolo, dialogul e la kilometri deasupra filmului românesc tipic. Nu ți se fac favoruri, primești pumni în stomac atunci când sperai la happy enduri și e atât de reconfortant.

Acum, propoziția obligatorie care remarcă relevanța imaginii mohorâte a societății noastre, atât de realistă azi ca și atunci. Mi-a plăcut în mod deosebit leitmotivul câinilor maidanezi zburdând pe străzi noaptea.

Da, e de revăzut. (Sau, pentru aceia mai nefericiți dintre noi, de văzut pentru prima dată).

Voie bună.

Life in a day

I want people to know that I’m here. I don’t want to cease to exist.

Youtube, Ridley Scott, Kevin Macdonald și câțiva alți oameni au vrut să știe ce faci pe 24 iulie 2010. Să te filmezi, să răspunzi la trei întrebări simple, să le trimiți rezultatul.

Care e povestea ta? Ce ai în buzunare? De ce ți-e frică?

Eu eram într-o zi somnoroasă de după Cupa Mondială, acel gen de zi în care căldura îți moleșește toate gândurile de mărire, planurile despre câte o să înveți și cum o să te schimbi. Am citit dintr-o carte de sisteme de operare, am răsfoit televizorul. Povestea mea sunt eu, e greu de explicitat. În buzunare tind să nu am nimic prin casă, în toiul verii, decât poate o batistă. Mi-e frică de un pomelnic pe care l-am mai înșirat pe aici. Câini, gândaci, maturizare. Ceva tipic, ceva banal.Voi v-oți fi descurcat mai bine?

Nu trebuie să te descurci bine. Nu trebuie să fie despre ceva magic, trebuie să fie despre ce înseamnă viața de zi cu zi pe Pământ. Cu suferințe și bune și rele, delicii și drumul oamenilor prin viață. Pus puțin pe pause, luat un instantaneu. Și pentru asta e bună orice zi.

Și v-ați descurcat. Deși un aer de egoism, de „hei, oameni din viitor, uitați-vă la mine, sunt într-un film” pândește din fiecare colț. Uneori pare că va înhăța filmul, dar mereu evadăm la limită. Povestea merge mai departe. Alt loc, alt om. Aceeași zi.

După ce s-a preumblat ceva timp prin cinemauri și festivaluri, „Life in a Day” se întoarce la el acasă, pe Youtube:

Una peste alta, mi-a plăcut. Da, ghiorlani cu Lamborghini, da, narcisism, da, banalitate. Ele sunt parte din viața secolului 21. Ele sunt autentice, smulse dintre noi și puse într-un peisaj mai mare. O imagine foarte bună a ce înseamnă să trăiești pe bucata asta de stâncă, cu toată lentoarea unei zile obișnuite și micile miracole care apar brusc în ea. Dincolo de axele clasice viață-moarte, noapte-zi, bogăție-mizerie-hoție, iubire-ură, am văzut oameni interesanți și chestii interesante.

Coreeanul de pe bicicletă. Girafa care naște. Copilul care lustruiește pantofi. Micii hamburgeri uriași. Parada din Duisburg. Fata care apare pentru două minute doar ca să ne spună că îi place un cuvânt subtil, subtil, finuț dintr-o limbă moartă de mult. Fotograful din Afganistan. Tatăl care leșină, tatăl care și-a ignorat toată ziua familia ca să apară în „Life in a Day”.

E o barcă mare și suntem toți pasageri într-însa. Să ne bucurăm de ea cât putem.

Voie bună!

Nu am chef azi. Nici azi.

 Pe scurt, lene, sictir, şi un sentiment enorm că tot ce era de zis s-a zis deja, iar tot ce nu era de zis, se tot zice şi promovează, de parcă ar fi de zis. Dar începe să-mi treacă.

Mi-am amintit de ”Pisica albă, pisica neagră” şi mi-am dat seama că nu-mi prea amintesc de ”Pisica albă, pisica neagră”. Probabil mi-ar trebui 14563 de revederi.
[trilu-audio]http://www.trilulilu.ro/calamity/7b7075348da588[/trilu-audio]

4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile

Că tot se poartă titlul. Atât a mai rămas până la EURO 2008. Ce înseamnă asta? Exact, aţi ghicit, începeţi să înţelegeţi, înseamnă că atât a mai rămas până la EURO 2008, oricâte asocieri cu 4-3-2-1 s-or purta.

Cât despre film, poate ar trebui, într-o bună zi, la câtă vâlvă se face în jurul lui, să-l văd. Deşi oricât ar fi de dramatic/impresionant/real/sfâşietor, slabe şanse să mă clintesc de la părerea mea oficială milenară cum că Filantropica e cel mai bun film din istoria României, ca să nu zic Universului.

Hmm.. ar trebui să mai revăd Filantropica de vreo 14000 de ori. Şi să mă opresc.

Nu uitaţi, mâine vor fi 4 luni, 3 săptămâni şi două zile până la ziua a doua de la EURO 2008. Voie bună!