Kinder felie de lapte?!

Sunt singurul căruia îi sună aiurea? Sau măcar undeva la graniţa între suprarealist şi trist? Ce-i drept, e un nume pe măsură. „Pojghiţă de lapte” sau „Unghiuţă de lapte” ar părea, totuşi, mai bune.

Atât am avut de reclamat deocamdată. Hei, e o problemă vitală pentru omenire!

Voie bună!

Şaorma: esenţa vieţii

Lumea se întreabă în ultima vreme dacă Jocurile Olimpice mai reflectă spiritul lor iniţial, dacă Institul Cultural Român expune o imagine adecvată a României (cam da, if you ask me, but I’m gonna stay out of that one) sau alte lucruri similare. Ei bine, în această lume care îşi caută valorile există ceva ce nu vă va trăda niciodată, ceva ce nu va tolera războaie, ceva ce nu va cenzura site-ul Amnesty International, ceva ce nu îşi propune să îţi spună ce să crezi, ci să fie o însumare a tuturor lucrurilor în care crezi: şaorma.

Şaorma nu te judecă. De fapt, şaorma nu îţi face nimic. În afară de faptul că îţi dă energie vitală. Se spune că maeştrii Jedi fac o vizită pe la Şaorma Dristor înainte de fiecare luptă care stabileşte soarta universului. Eu n-am cum să confirm, din moment ce nu trec pe-acolo. Mă sperie cozile. Dar e clar că şaorma este esenţa vieţii, în poiana tinereţii, leacul împotriva mătreţii, măi, măi.

Şaorma conţine cele cinci ingrediente găsite cel mai des în gastronomia ţărilor lumii: carne, cartofi, varză, roşii (reprezentate prin ketchup), smântână sau iaurt sau usturoi sau ce-o vrea să reprezinte sosul ăla alb. Ingredientele simbolizează cele cinci continente, iar lipia vine să le învelească, ilustrând idealul şaormei de a aduce toţi oamenii împreună. Astfel, şaorma se constituie într-un simbol al viselor lui Pierre de Coubertin, apărut cu câteva secole înaintea naşterii acestuia.

Pentru amatori, includ un studiu ştiinţific mai amplu, realizat cu prilejul unei teme la economie:

Una dintre nevoile fundamentale ale unei fiinţe umane, fără de care nu se poate supravieţui pentru o perioadă îndelungată, este nevoia de hrană.

Există pe piaţă numeroase produse ce îşi propun să satisfacă această nevoie, dar eu am ales să mă opresc asupra unuia de o popularitate incomensurabilă şi valoare nutritivă irefutabilă: şaorma. Aceste calităţi sunt, de altfel, confirmate de cvasi-ubicuitatea produsului: oriunde întorci capul, vei vedea un loc numit „Şaormerie”, „Big Shaworma Small Price” sau „Ali’s Flying Carpet Kebab and Car Wash”.

Principalele ingrediente ale acestui preparat magic sunt o lipie specială, de origine arabă, cartofi, carne de pui, maioneză, opţional o substanţă care să îi confere un gust picant, de obicei boia iute.

Cartofii şi carnea de pui sunt resurse naturale, primare, regenerabile. Nu sunt resurse refolosibile, pentru că îşi încheie lungul drum, început în fermele din Botswana sau chiar din România, în stomacul consumatorului. Deşi, privind în ansamblu, acestea se vor transforma în substanţe nutritive care vor fi absorbite de cartofi şi de alte plante, cu unele din aceste plante hrănindu-se şi viitorii pui de găină. Deci, se poate ajunge ca de-a lungul unei mari perioade de timp, aceeaşi materie ce a fost în componenţa unui cartof, să se întoarcă , sub altă formă, în alt cartof. Dar să lăsăm deoparte filozofările fără suport.

Lipia, maioneza şi boiaua iute sunt resurse derivate. Ele se obţin din resurse primare prin muncă. Lipia se obţine din făină care se obţine din cereale, maioneza se fabrică din ouă şi nu numai, iar boiaua iute din ardei iute. Nu sunt regenerabile în sine, dar materiile prime din care sunt făcute pot fi considerate regenerabile. Nu sunt refolosibile, şi ele fiind destinate sistemului digestiv al clientului.

Toate resursele de mai sus sunt resurse economice, fiind obţnute prin cumpărare. Sunt bunuri materiale, aflate într-un stadiu de planificare intermediar şi au rolul de satisfactor.

Dezamăgit de cenzura din China? De războiul din Caucaz? De tinerii din ziua de azi? De volumul la care ascultă muzică vecinul de deasupra? Răspunsul e simplu: şaorma. O să te simţi mai bine.

Voie bună!

Buşeuri

Prăjitură cu nuci, cremă, frişcă sau ciocolată.

(DEX ’98 despre buşeu. Ce-i drept, la dicţionarul gastronomic e foietaj umplut cu whatever.)

În postul cu numărul 100, cu ocazia acestui moment atât de festiv încât era să treacă neobservat, vă voi vorbi puţin despre mâncare.

Eu sunt un om care a crescut cu pateuri şi merdenele. De asta, mă dă peste cap patiseretul din ziua de azi, care îmi vinde pateuri, merdenele, faguri, rulouri, batoane, bărcuţe, foietaje, pandişpanuri, plăcinte, băscuţe, buşeuri. Plăcintă cu şuncă şi caşcaval. Hmm…dar gata, că mi se face foame. O mie şi unul de feluri de a numi ceea ce, de obicei, este o mână de brânză învelită în puţin foietaj.

În mod normal, aici ar veni momentul în care întreb cititorii dacă au avut experienţe similare, doar, doar, o apărea un comentariu şi nu m-aş mai simţi ca un boşorog bătrân care scrie la pereţi. Neah. Dar dacă citeşti asta şi ai o patiserie, gândeşte-te pentru o clipă la lucrurile prin care trebuie să trec, cum mi se înroşesc obrajii, cum mă uit cu grijă în stânga şi-n dreapta să nu mă audă nimeni, înainte de a putea spune cu jumătate de gură şi glasul tremurând „Un buşeu cu caşcaval, vă rog”

Poftă bună!