Domne, la noi în țară?

În mod normal ar fi urmat să scriu despre Sportul. Se întâmplă multe lucruri interesante și înspăimântătoare acolo și am multe poze din Ștefan cel Mare în telefon.

Dar am răcit și tradițional e să fac ceva mai outside the box, în care să mă plâng în principal că am răcit. Mă pregătesc psihologic să îmi dizolv sub limbă conținutul flaconului unidoză de Oscilococcinum, medicament homeopatic produs de laboratoarele Boiron. Bunică-mea spune că e foarte bun, pentru că are reclamă la televizor. Eu spun că e o frecție pentru că am citit definiția homeopatiei. Dacă tot bat câmpii, un link la un clip buun și relevant:

Dar nu despre asta vroiam să vorbesc.

Recent tensiunile etnice au fost re-aprinse de o fată din acele părți ale țării care s-a dus la școală cu o bentiță tricoloră de ziua Ungariei și s-a întors înjurată și amenințată. În cuvintele ei, „Îi urăsc pe unguri. Nu știu de ce. Îi urăsc dintotdeauna”. Foarte logic.

Ce nu înțeleg eu în discuțiile astea e punctul în care cineva începe să se plângă că era într-un tren în mijlocul Covasnei și toată lumea în jur vorbea în maghiară, „domne, în propria noastră țară”.

Test scurt: 3 francezi stau într-un tren lângă tine. Cum te aștepți să vorbească?

Eu m-aș aștepta să vorbească în franceză. Și dacă în orașul ăla jumate din oameni vorbesc franceză, de ce n-ar putea cetățeanul francez să scrie documente în franceză către primarul francez? De ce n-ar putea să aibă numele străzii și-n franceză?

Filmul se rupe la procent. Dacă nu-s 50%? În Finlanda linia se trage la 8% (pentru limba suedeză). N-a murit nimeni. Echivalentul UDMR-ului e în guvern, echivalentul PRM-ului se simte foarte bine cu triplul procentelor lor, problema e disputată, dar nimeni nu-și sparge capetele. Noi suntem mai balcanici.

Desigur, filmul se rupe și la faptul că nu e franceză, e maghiară și avem o istorie, suntem sceptici unii cu ceilalți…

Mi-aș dori ca Europa să fie mai puțin dezintegrată și noi să fim mai apoape de Schengen. Ar fi fost mai ușor de argumentat că nimeni n-o să ne fure Ardealul, să-l bage în sac și să-l ducă peste graniță … pentru că granița o să dispară. În Schengen granița între România și Ungaria ar fi la fel ca granița între Dâmbovița și Argeș. N-ar fi bine?

N-ar fi interesant dacă părerile oamenilor în toată dezbaterea asta ar fi logice și consecvente? Mi se pare că putem ajunge undeva pornind de la ideea că doi oameni își vor vorbi în limba pe care o stăpânesc cel mai bine, că asta se extinde la n oameni și că un copil învață cel mai bine în limba lui natală. Și că, oricare ar fi concluzia legat de ce-i de făcut, ea trebuie să rămână aceeași dacă în loc de România punem Spania și în loc de „Ținutul Secuiesc” sau Ardeal punem Catalonia (Anglia și Scoția; Quebec și Canada). În schimb preferăm să avem un dialog sentimental, cu oameni care ne fură Ardealul, cu noi vs. ei, cu „domne, în România să vorbească română”, regulă pe care n-o aplicăm studenților pakistanezi la medicină, de pildă… Și noi, și ei.

Ar fi interesant dacă și noi și ei am înceta să-i percepem ca „unguri” și am începe să-i percepem ca „români de limbă maghiară” (adevăratul sens al acelui articol din Constituție cu care se bate UDMR-ul, că putem vorbi limbi diferite, dar suntem toți o națiune, suntem toți într-o barcă) și atunci s-ar dizolva pe loc și ideile de „ei” și „noi”. Desigur, mai e mult până acolo și între timp mulți oameni fac multe lucruri tâmpite.

Acum ar fi interesant dacă cineva ar veni și-ar zice „ție ți-e ușor, ești bucureștean, te uiți de la distanță, dar uite ce ne fac ungurii ăia nenorociți” șamd (dar cu fapte, da?). Voluntari?

Aș vrea să dau vina pe febră pentru toate prostiile pe care le-am spus. Noapte bună!

Funcționează globalizarea?

Discleimăr: scriu asta ca să mă fac cu o carte de la un om generos, ceea ce poți face și tu dacă ești blogăr.

Tind să fiu atras de criticile clasice ale laudelor clasice ale globalizării. Ar fi puțin ipocrit acum să nu recunoaștem că nu ne place să trecem pe la McDonald’s ocazional sau să ne luăm adidași chinezesști care ar fi mai scumpi dacă guvernul chinez ar imbrățișa conceptul de „drepturi ale omului”. E bine să ne mai gândim la nașpitățile inerente din chestiile astea, dar e greu de identificat ce-i de făcut.

Joseph Stiglitz pare de aprofundat în contextul ăsta. Economist, Nobelist, discutabil dar interesant, e unul din cei mai aspri critici ai credinței oarbe în ideea că Piețele Libere Aduc Raiul Pe Pământ. Aparent, cartea lui, „Making globalization work”, cuprinde, pe lângă criticile obișnuite, și tentative de soluții. De-asta o vreau și de-asta ar trebui s-o vreți și voi (dar nu înaintea mea).

Voie bună!

Gunoi

Una din problemele omenirii e faptul că nu prea știm ce să facem cu gunoiul. Gunoiul e de două feluri:

  1. Obiecte
  2. Oameni

Obiectele pot fi, în cazul cel mai fericit, biodegradabile. Adică le pui acolo și ele se împut, se ofilesc și cad. După care materialele din care-s făcute reintră în circuit.E o singură problemă: ce înseamnă „acolo”? Și cât durează? S-a constatat experimental că durează mult. Și că soluția în care pur și simplu îți alegi o groapă, lași totul acolo și le lași să se descompună, creând pe drum și un focar pentru boli, nu e nici pe departe perfectă.

Intră în scenă reciclarea. E la început o idee bună: hai să refolosim ce se poate. Luăm hârtia aruncată și o transformăm în hârtie. Problema, ușor paradoxală, e că putem ajunge la situația în care producția de hârtie e pe undeva dependentă de cantitatea de hârtie aruncată, ceea ce nu e prea eficient (doar o să omorâm mai mulți copaci).

Alternativ, există niște oameni care încearcă să incinereze gunoiul și să producă energie termică din asta. Poate că se pierde la capitolul „refolosibil” și, mai nașpet, cred că se lasă cu niște gaze păcătoase. Se poate face toată treaba mai eco, moment în care constatăm că nota de plată e prea mare. Și nici nu știu câtă energie e acolo.

Realitatea e că habar n-avem ce să facem cu gunoiul. Știm că e potențial pentru niscaiva lucruri eficiente pe acolo, dar habar n-avem de unde să apucăm problema. Momentan, default-ul e să-l depozităm acolo și să sperăm că nu se strânge prea mult ca să ne înghită. În timp ce creștem. Exponențial. Au. N-ar fi surprinzător ca în timpul vieții noastre să se ajungă la soluția propusă în Futurama: să aruncăm un maldăr de gunoi în spațiu, undeva la nimereală, iar el să se întoarcă după un mileniu, amenințând să distrugă Pământul.

Similar, pardon de sinceritate, sunt niște oameni care conform normelor sociale sunt considerați „murdari”, din punct de vedere moral. Pentru ei, s-a inventat închisoarea, analogul perfect al gropii de gunoi, locul unde arunci gunoiul după ce l-ai strâns, ca să-l izolezi de tine, să scapi de sentimentul de silă, să te simți în siguranță, să nu te înghită. Știi că nu-i o soluție bună, știi că punând toată mizeria la un loc nu prea poți să obții altceva decât mai multă mizerie.

Dar nu poți să incinerezi gunoiul. Nu putem să-i omorâm pe toți, simți că sunt mulți din care se mai poate scoate ceva, care mai au potențial, pot fi întorși înapoi către și pentru societate, de unde eliberări condiționate și bune purtări și alte cele. Reciclare. Doar că tehnicile de reciclare sunt și mai slabe decât la gunoiul cel gunoi și foarte rar respectivul poate fi reintegrat. Comparația începe să-și arate limitele aici: suntem mult mai reticenți față de faza cu executarea (minus ăia care îi torturează pe toți în clădiri aglomerate din București) pentru că, normal, e vorba de persoane și nu de obiecte. Și gunoiul nu poate plăti ca să fie reciclat, pentru ca apoi să-ți taie beregata.

Asta e o chestie care, o dată rezolvată (OK, ameliorată), va însemna niște mulți pași înainte. Morala: chestiile care put contează. De asemeni, se poate ca eu să fi delirat cam aiurea. Cu siguranță am fost prea textualist (whatever that means). Noapte bună!

Încep cu amenzile și pe-aici

Aparent, tocmai ce s-a dat, după vreun an de procese, prima amendă pentru file sharing din România. Băjeții au intrat pe un hub de DC++, au luat un om la întâmplare, au văzut că are 60 de giga, l-au trosnit cu o amendă de 3000 de euro și au mers mai departe.

Amu, orice comentariu asupra subiectului trebuie făcut încercând să păstrez un echilibru între tendința naturală „hei, pot avea muzică pe gratis, deci de ce nu?” și tendința naturală pentru tabăra cealaltă „hei, noi vrem BANI!” (Sunt rău, oamenii merită să fie remunerați dar tot tind spre atitudinea South Park: fără piraterie ar trăi foarte bine și acum trăiesc doar bine. OK, avem excepții notabile pe meleagurile noastre, deci ar trebui să mă mai nuanțez. Mă refer la un moment mai prost din trecutul trupei Spin, când au acuzat și pirateria, dar nu mai găsesc articolul cu pricina pe nicăieri.)

Să revenim la cazul concret. Astăzi, la roata norocului, TU ai fost ales, randomly, să plătești 3000 de euro! Cum sună? Hai că sună mișto. Nu vreau să spun că e un gest mișelesc să dai cu banul ca să-ți alegi victima or something, nu, în nici un caz. Să-mi mai zică cineva că viața nu e complet random. Okay, pe lângă chestia asta care m-a călcat pe nervi apreciez faptul că într-o declarație a celor de la Uniunea pentru Blabla ei recunosc că fenomenul nu va înceta vreodată, dar vor ca prin astfel de măsuri să atragă atenția și să orienteze spre alternative legale etc. etc. Mă rog, nu că ar oferi cine știe ce alternative concrete, dar whatever.

O altă chestie: de ce mereu se plâng casele de discuri și nu artiștii? Sunt eu extrem de naiv dacă încă mai sper că artiștii sunt ocupați să … eu știu, facă artă și sunt mai puțin interesați să recupereze prețul unei înregistrări și așa overpriced de la un adolescent cu coșuri pe față care oricum n-ar avea bani să o cumpere? (Asta e, în umila mea opinie, o altă eroare: dacă pui de-a moca pe net chestii în valoare de 300 de CD-uri x 10 euro nu e ca și cum dacă nu le puneai oamenii le-ar fi cumpărat în valuri. Arătați-mi un om care e dispus să dea 3000 de euro pentru muzică și îl mănânc. Well, there are people who shit caviar, dar am zis om, nu umflat. Acu sigur, dacă nivelul pirateriei ar fi mai mic, și prețurile CD-urilor ar putea să scadă. Dacă n-ar exista 4 firme care controlează toată piața, caz în care s-a mai constatat că prețurile merg într-o singură direcție. Serios, piața de manele e mai competitivă.) Deci da, să închidem această paranteză enormă și să recunoaștem că acea imagine a artistului e cam romanțată și cam departe de ce se vede prin mainstream și e pe undeva firesc ca omul să se preocupe de burdihanul lui. Dar când burdihanul șefului studioului e de câteva sute de ori mai mare … oops.

Da, e un subiect lung dar pe care s-a mai spus tot ce e de spus dinspre toate părțile spre toate părțile. Deci aș putea să mă opresc. Cred că am fost destul de foarte departe de echilibrul de care ziceam la început. Dar, dincolo de faptul că sunt tânăr și nu știu ce fac, nu știu cum se face banul etc., mi se pare că … e foame de bani, băieți. Și doar de asta e vorba. Și dacă e vorba numai de asta orice încercare de a argumenta moral-istoric-filozofic chestiunea din partea înfometaților de bani nu mai merită ascultată.

Și, nu în ultimul rând, mă uit la tehnologii și văd flexibilitate mai mult decât orice. Fără piraterie, aș fi auzit de Flogging Molly și Gogol Bordello? Ar mai fi avut Gogol Bordello două concerte în România altfel? Aș mai fi primit recomandări gen „hey how about a french acoustic reggae band with cute fun and politically charged lyrics?” cu un link pentru a descoperi ceva absolut cremos la capătul celălalt? Oricum am da-o, diversitatea muzicii câștigă din asta. Pe de altă parte, se pierde în planul material pentru un anumit segment al pieței. Ceea ce e nasol, dar cred că ideea de a putea să-ți câștigi existența din artă și a avea o existență comodă și îndestulată e destul de tânără. Încă nu ne-am prins cum se face asta și, mai important, dacă nu are un efect negativ asupra artei. Cred că e foarte bine să trăiești din asta, dar nu ca un baștan, aia chiar de schimbă. Sigur, mai sunt (multe) chestii care nu sună a artă, ci a dat cu târnăcopul. Caz în care merită să fie plătite ca datul cu târnăcopul. Am grăit.

Mă rog, the bottom line e că avem tehnologie și idei ca să facem chestii un pic mai flexibile, mai diverse, mai eficiente etc.Nu salvează lumea, dar pot oferi o experiență un pic mai bună pentru destui oameni care trăiesc pe chestia asta rotundă și albastră fără a diminua masiv din experiența altora. Iar faptul că sunt ținute înapoi din rațiuni economice este (meta-concluzie, prea filozofic, probabil spun prostii, puteți ignora) una din cele mai mari probleme contemporane și ne trage înapoi ca specie. N-ar trebui să poți spune „da, chestia asta e mai eficientă și mai comodă, dar să ne gândim la bani” niciodată. The end. Voie bună!

Fun isn’t enough. Try fân.

Exegeza metempsihozei semioticii lui de început (incipit pentru aceia mai latini dintre noi), că-i greu. Mai ales când începi de 4096 ori. 4096-bit RSA, înțeleg că e un buzzword popular pentru a cripta tot. Deși, acu, vorba xkcd-ului.

Deci da. Revin după o debucureștenizare de o săptămână și încă niște prea multe zile de lene. La revenire am constatat că și cerul de București e mișto, doar nu l-am privit prea des și prea bine. Și că s-au întors soldații din Irak. Cinste lor. Și că a fost ziua imnului, iar domnii de la Adevărul de Seară au titrat „ziua drapelului”. Oops. Și că nu știu care-i faza cu „București – cartier de vară”. Și că … mai continuu? Mai continuu.

Digi sport, GSP, sport.ro, eurosport 1&2, sportklub & sportklub plus, telesport, sport 1, boom sport. Serios, ca națiune și cultură, ne putem opri. Sunt niște oameni în chiloți alergând după o minge, după cum frumos spunea Florin Călinescu. Într-o noapte l-am visat pe Florin Călinescu cu cancer îmbătându-se criță și furându-ne mașina. Într-o alta am visat un război, doar că nu știam cu cine suntem în război. Doar simțeam nevoia să împart asta.

Cei de la Digi sport sunt decenți și discreți, dar cam așa începe toată lumea, nu? Poate minus GSP. Ce mă fascinează momentan e că ei chiar îndeplinesc visul de secole și dreptul natural al românilor: de a da pe meci și să vadă minutul și scorul într-un colț al ecranului. Toți ceilalți ascund una sau cealaltă din informațiile astea. Radu Naum povestea la un moment dat că a întrebat de ce nu se face asta la un EURO, iar un mai-mare din TVR i-a zis că „nu este o măsură adecvată personalității poporului român” or something. Suntem cu toții bolnavi, din lipsă de fonduri. Totuși sunt cam multe blablasport-uri, tre să mai pice din ele. Și să-mi bage sportklub la loc. Și să-mi confirme cine a luat B-ul. Care începe în două săptămâni, a lot more on that later.

Au început și băjeții în Europa, Steaua a trecut de o echipă de bucătari și e pe cale să treacă de o echipă de maeștri bucătari. În apărarea cui se simte apărat, Motherwell pare-mi-se că a mai făcut chestii prin sezoanele trecute și mai e 8-1 ăla de curând. Timișoara face treabă foarte, foarte bună. Cam pragmatici și închistați, dar e greu să joci cu toate cojonesurile cu Șahtar. Gigel e magnific. Trebuie să-mi caut autograful de la el și să sper că totuși se înțelege ceva. Vasluiul tace și își vede de treabă, ei mi se par cel mai relaxați întru calificare. Poate pentru că pe ei i-am văzut cel mai puțin.

Au început și băjeții acasă. Un Internațional Curtea de Argeș – Oțelul plicticos, urmat de Rapid începând tare. Ei cam  au obiceiul ăsta, al începuturilor frumoase și exuberante, dar întrebarea e cât îi ține. Iar eu încă refuz să înțeleg faza de la Dinamo cu zvonuri despre concedierea antrenorului înainte de a juca vreun meci oficial. Adică, deci nu, e prea complicat, viața e scurtă, whatever. O salutare pentru domnii de la Antena 1, care la un moment dat părea că nu vor fi atât de răi ca PRO TV-ul pe vremuri, dar până la urmă tot dau pe Steaua și doar pe Steaua, chiar dacă în etapa asta mai sunt și meciuri interesante. Mă rog, consumatorul rațional, maximizarea utilității, profit, ROI, etc., e logic. Dar tot o să mă smiorcăi puțin.

Azi l-am văzut pe Roman de la Zdob și Zdub luptându-se să mulgă o oaie, în cadrul unui nou format PRO TV. Formatul nu-i rău, dar evident în momentul în care îl pui pe Roman și niște condiții mai rurale în aceeași emisiune n-o să-mi mai pese de format. Tipul a fost, inevitabil, foarte tare, frate.

Trec pe lângă fosta mea generală și tot văd chestii din ce în ce mai mișto. Chestiile mișto au început când am plecat eu de acolo. Universul mă urăște. De data asta e vorba de un acoperiș care arată mai a șindrilă așa, mai a tradițional. S-a estetizat fantastic maghernița, aș mai face școala o dată. Cei de la Google vor lansa un sistem de operare. Pentru netbook-uri sau pentru toată lumea sau se mai gândesc. Totul va fi online. Everybody saw that coming. Amu să vedem până unde va ajunge treaba. Momentan încă aștept un mic release de Chrome pentru Linux, o fi prea mult de cerut? Și umblă vorba prin târg că Microsoft Office va avea niște versiuni online moca, un fel de contracandidate la Google Docs. Azi am cerut 3.14 sarmale. Și am primit. Viața este frumoasă.

Cel mai tare nume de festival este Fănfest. Pe locul 2, Folk You, care e zilele astea. Privind prin prisma unui deconstructivism textualist, am cam terminat. Revin cu noi forțe, doar împreună îl putem învinge pe ManBearPig. Noapte bună!

Blame Canada

La categoria chestii care au trecut pe lângă mine, probabil că toate televizoarele din jur v-au spus că de curând a fost ziua celei mai umflate naţiuni din Univers. Ceea ce au uitat să vă spună este că de curând a fost şi ziua Canadei, pe 1 iulie. Aşa că data viitoare când staţi liniştiţi cu o bere în faţa televizorului gândiţi-vă şi la Canada. Lor le datorăm siropul de arţar, igluurile, echipele de hochei fantastice, poliţiştii călare şi atitudinea de a fi total pussies. Vecinilor de mai la sud le datorăm imperialismul şi nişte curaj şi libertate, e mai slab.

Long live Canada! Voie bună!

Deci. Totuși.

Cu toții știm că oamenii care urlă ca disperații „dudez, 9/11 was an inside job!!!1one” au o cantitate mare de găuri în povestea lor. Unii dintre noi vor recunoaște și că povestea prezentată de ancheta oficială are găurile ei (partea aia despre cum în Pentagon a s-a format o gaură prea mică pentru a încăpea un avion în ea, printre altele). Și cu toate astea cei mai mulți dintre noi acceptă faptul că n-are rost să fim prea paranoici și că oricum e o chestiune delicată. Până aflăm că un cretin sugerează că cel mai bun lucru pentru USA ar fi un atac terorist:

Acum sigur, se știe că Fox News e cea mai pro-republicană și anti-actuala-putere chestie din Universul cunoscut și că nu sunt nici eleganți și nici raționali, dar, totuși, chiar așa…

Voie bună!

Criza gripei porcine a alegerilor europarlamentare îmi urcă gradul de alertă seimsic-microbiologic-civilizațională de la portocaliu la roșu

Cu alte cuvinte, am răcit. Și, mai mult, încă sunt mai sictirit, dar și fascinat pe alocuri, de viața reală, decât de perspectiva sesiunii în care, evident, o să pic tot. Sau chestia cea mai ușoară.

În condițiile astea cred, dar nu sunt sigur, că am luat decizia că mâine să nu fiu bun de nimic și să scriu întruna prostii aici, având în vedere că mă simt dator. Bine, rămâne de văzut dacă este credibilă ipoteza că n-o să fiu de nimic dar o să fiu bun de aberat aici și mai rămâne de văzut dacă n-o să fiu bun de nimic, dar, la cum mă știu, așa voi fi.

A fost Ziua Europei. A trecut ziua Europei. Yaaaay! Slavă ție, stea murată! (asta merge și pentru Steaua). A fost Steaua – Dinamo. A trecut Steaua – Dinamo. Am văzut doar vreo șapte faze din meci, inclusiv un gol. Sau erau ambele? Mă rog, înțeleg că au dat și ei două goluri și în rest au adormit și copiii de mingi. Derby Schmerby. Mai înțeleg că oamenii care stau aproape de stadion și-au găsit mașinile cu 50% mai sărace și total rearanjate geometric a doua zi. Ultras shmultras.

Ceea ce încerc să spun este că vin alegerile pentru Parlamentul European. Și n-am cu cine vota. Ceea ce nu era o surpriză, dar până acum mai aveam cu cine să mă prefac că pot vota, un candidat tânăr cu idei radicale da’ care sunau bine pe moment, un român de la UDMR, ceva exotic acolo, … aici nimic, taică. Da’ nimic. Bine, aș fi făcut cercetarea și aș fi raportat legat de ăia majori și de partidele care nu există dacă n-ar fi făcut-o alții mai pesimiști deja.

Ăștia au niște idei de ce vor să facă acolo, ceva? Nu de alta, da’ cică 75-80% din legile de pe continent vin întru aplicarea normelor europene. Care sunt, teoretic, aplicate de Parlament. Care nu poate avea inițiativă legislativă. Dar care zice ‘da’ sau ‘nu’ la propunerile venite dinspre Comisia Europeană. Care sunt prea lungi pentru a fi citite și oricum parlamentul intuiește că legile se împart în două categorii: favorabile sieși sau puțin neutre față de parlamentari. Care mănâncă niște caviar, ridică mâinile câteva ore, se duc la birou, pleacă la masaj thailandez, apoi mai dau două ture în țară. Și tot fac naveta între Bruxelles și Strassbourg și reduc la roaming drastic, prin lege, că doar călătoresc mult. Act care îi face destul de populari. Mă rog, e o birocrație destul de intoxicantă, unde din când în când, ocazional, rar, se mai discută chestii.

După cum cititorul nostru, mai inteligent ca noi, adică ca mine, că apoi zice lumea că eu sunt o echipă de 30 oameni de la editura Nemira sau ceva, sunt puțin eurosceptic, eurofob, eurocid și euro-aargh-vreau-să-am-o-sabie-de-nemuritor-si-s-o-infig-in-Europa. Lucruri pe care Uniunea Europeană le-a reglementat:

  • pașapoarte biometrice
  • pungi ecologice
  • castraveți
  • brânză
  • reforma universitară? un pic?
  • stânele, care trebuie să aibă faianță pentru a face brânză
  • ambalajul brânzei sau lipsa lui
  • stânele, care trebuie să aibă electricitate ca să-și facă brânză. Și sunt sigur că Europa ar fi încântată dacă ciobanii și-ar trage singuri electricitate în creierii munților, pentru că altcineva nu vrea s-o facă
  • data paștelui, momentan doar ca propunere

Și nici măcar nu-mi place brânza așa tare. Dar serios, brânza pare o chestie pe care un stat național suveran e în stare s-o reglementeze, dacă e cazul, nu? Da, dar e brânză aflată pe Piața Comună Europeană. Bre Sarkozy, Gheorghe de la stână, care vine cu ea la București, își rezervă dreptul ca brânza lui să rămână, pe vecie, pe piața comună Gheorghe de la stână – mama lui Răzvan, care, fiind formată din doi inși și neavând probleme cu granițe statale, se descurcă și singură. Acest val de măsuri trebuia aplicat din 2014, cel târziu, majoritatea. Studenții Politehnicii din Cluj au ținut un concurs de aruncarea tastaturilor. Asta e de bine sau de rău? Însă au fost adoptate în 2009, unele cel mai devreme din Uniune. Un alt lucru pe care UE vrea să îl reglementeze:

ICANN este, cum îi zice și numele, o corporație care se ocupă de nume și numere. Și care funcționează. Și încă bine. Mulțumită acestui fapt, tu ai domeniu. Și eu n-am. Ar trebui să fiu ofticat dar tot țin cu ei, hai, e clar că sunt imparțial. Și că urăsc Europa. Pardon, Uniunea Europeană. O entitate suprastatală cu un tratat constituțional care nu se numește tratat constituțional dar este un tratat constituțional și asupra căruia populația nu a fost nici deranjată cu un referendum trucat, care își dorește să aibă un cuvânt de spus în treburile unei organizații private internaționale care se ocupă de numere și nume, care organizație s-a dovedit a fi mai imparțială și funcțională decât tot ce a produs vreodată modelul eutopean. În comparație, Europa este un continent cu niște oameni. Care nu-și țin discursuri despre ‘soluții globale la o problemă globală’ unul altuia. Parțial, pentru că au treabă. Și sunt răcit. Ce înseamnă toate astea?

Înseamnă că nu v-am povestit toate temerile mele din seara cutremurului de acum două săptămâni sau despre cum dacă nu e cineva în cameră care să urle ‘cutremur’ eu nu mă prind, stau pe loc și mor. În timp ce dacă aș fi mai vigilent aș putea să mor liniștit și comod într-un ‘triunghi al vieții’. Emisiunea ‘După bloguri’, după cinci minute pe care le-am văzut, mi se pare e-xe-cra-bi-lă. Era ‘Teoria conspirației’ pe Pro TV și, după cum v-ați prins din crizele de schizofrenie de mai sus, vroiam să mă uit. Doar că în casă n-am triunghiuri ale vieții, doar biblioteci care așteaptă să cadă pe mine. Fucking books. Miercuri apare ‘Trei dinți din față’ de Marin Sorescu, cu Jurnalul Național. Sau geamuri care să se rupă și să cadă peste mine, tăindu-mă.

Ceea ce vreau să spun, pe lângă faptul că mă distrez citind bolboroselile lui Lorin Fortuna despre acești ȘERPILIENI MALEFICI, ceea ce va reduce numărul cititorilor la valori negative apropiate de infinit, este că UE a adus și chestii bune. Bine, nu vreau să spun asta, dar se remarcă ușurința mai mare în călătorie, posibilitatea unei cariere în căpșuni, plecarea unor ciorditori de la noi la ei (gândiți-vă cum o duceam cu ăia aici) și niște acronime, asta place Uniunii:

  • SOCRATES
  • ERASMUS (astea două sunt proiecte facilitate și chiar susținute direct de Ceva European, nu?)
  • PHARE și SAPARD, care s-au transformat repede în furăciuni pe stil românesc. Așa repede încât pun pariu că cei țintiți nu știu nici azi că ele există

Dar nu vreau să spun asta. Vreau să spun un pic despre tratatul de la Lisabona. Care este Constituția Europeană sub alt nume și reformulată. Înțeleg că există și un document intern trimis de Angela Merkel în care asta cere, aceleași chestii, alt limbaj. Singura diferență e că, în afară de Irlanda, ăsta a trecut sau va trece în zbor prin Parlamentele multor țări membre fără un referendum. Deși include prevederi magnifice ca un președinte, mandat de arestare, jandarmerie, steag, imn și zi oficială a Uniunii Europene. Plus suveranitatea organismelor judiciare europene asupra celor naționale, dar la asta n-aș fi atât de sigur, ar trebui citit documentul. Cu toate celelalte tratate europene lângă, pentru că e doar o serie de amendamente aduse lor. Nu poate fi citit în întregime. Dar poate fi votat.

Deci sunt răcit și după 1200 de cuvinte nici n-am ajuns la gripă. Ceea ce e un semn bun, în aceste vremuri microbiologic pure. Și nici la criza cea globală cu soluția globală de a turna bani globali în falimente globale. Dar aș vrea un europarlamentar care să urle ‘REFERENDUM’ și să vină cu tricouri verzi, în onoarea Irlandei, și pancarte. Și care să-și termine fiecare cuvântare cu ‘Pactio olisipiensis censenda est’. Și care să nu fie de acord niciodată cu președintele Parlamentului European. L-aș vrea pe Dan Hannan.

Tipul este un pic obsesia mea în ultima vreme. El și Lorin Fortuna. În sensuri opuse. Nu sunt nebun, sunt răcit. Ionesco la Preoteasa-n pod, în niște zile pe care le-am uitat. Te bagi? Sigur, nu mi-ar fi rușine nici cu Vaclav Klaus. Și nu mi-ar păsa dacă omul ar folosi și focile ca să ajungă să vorbească despre centralizarea exagerată a monstrului. Logica și ideologia pot fi lăsate deoparte. Parlamentul European există în slujba ‘marelui vis european’ și majoritatea va cam fi în sensul ăsta mereu, dar n-ar fi distractiv fără de-ăștia. Ar fi plin de discursuri sforăitoare. Ăsta și cu Nigel Farrage ce se opun la tot și mai și încearcă să fie nițel argumentați. Restul taberei are un discurs structurat în așa fel încât începe cu ‘bineînțeles’ și continuă cu diverse fraze despre unirea tuturor popoarelor europene și dați-ne bani și se oprește fără să ne zică de ce e bineînțeles. Euroscepticii sunt sarea și piperul oricărei birocrații eurofile.

Și n-am cu cine. Tratatul de la Lisabona a trecut zburând și prin Parlamentul nostru. Toate voturile pentru, cu excepția unuia, împotrivă. Lavinia Șandru. Asta candidează? Oricum, mi se părea un pic…erm…dintr-un film diferit, unul și mai demagogic.

Cine a rezistat până aici, ca și cine n-a rezistat, se întreabă un singur lucru: de ce? Pentru că sunt răcit. Și pentru e că vorba de dreptul nostru natural de a mânca brânză, castraveți și numere cu forme strâmbe. Ne pot lua libertatea, dar nu ne pot lua domeniile! Pactio Olisipiensis Censenda Est!

Mi s-a oprit nasul în timpul ăsta. E foarte târziu. Noapte bună!

Avem guvern(aproape)

Mă rog, titlul e arhi-optimist. Nu vom avea guvern până în 22, când se stabilesc toţi miniştri, dar nu mai contează. Dacă înainte puteam să le mai caut mici scuze, puteam să mai cred că în atâtea sute de inşi în chestia asta s-o găsi unul cu puţin bun-simţ, acum mi s-a acrit. Ia prim-ministrul, pleacă prim-ministrul, o mişcare ce m-a lăsat lat. Cică s-a trezit Stolo că hotărârile se vor face cam prin comisie şi şi-a băgat picioarele. Ar fi fost OK dacă ar fi venit şi ar fi spus asta direct, oricum după ce te retragi din două funcţii aşa importante într-un interval aşa scurt n-o să mai ai cine ştie ce carieră pentru care să-ţi faci griji. Sau poate e ceva mai de culise şi mai scârbos, mă rog, nu merită atenţie.

Hai cât mai pe scurt: e prea pe faţă pentru ciolan. Ăsta va fi un guvern care nu te poate ajuta nici să treci strada, iar în mega-crize-economice-monstruoase-şi-alte-exagerări e cu totul inutil. Mă rog, să sperăm că se uită şi ei pe afară şi copiază ceva măsuri. Boc, chit că sigur, e un post politic, formal etc., nu-mi poate inspira încredere, ca om a cărui cea mai mare realizare a fost că a căzut în direct la Andrei Gheorghe. Stolojan părea un bun economist. Nu există doctrine, nu există stânga şi dreapta şi alte câteva observaţii evidente. N-am votat oameni, am votat tot partide, a se vedea algoritmul de redistribuire.

Mi-e scârbă. Hai data viitoare să votăm toţi, dar toţi, cu Uniunea Bulgarilor din Banat. Mă rog, mai puţin bănăţenii. Voie bună!