Duble standarde

La oameni se cheamă avort. La găini se cheamă omletă.

(George Carlin)

Când iranienii pregătesc bombe atomice, sunt periculoşi şi li se aruncă în cap sancţiuni economice. Când americanii şi ruşii o fac, se cheamă că e un mare act patriotic şi o fac doar ca să se apere.

Când americanii au bombardat obiective civile în Serbia, lumea nu prea s-a sinchisit. Când ruşii au făcut-o în Georgia, au început să fie acuzaţi că vor refacerea URSS şi alţi bazbuzuci.

Când rusnacii au vrut să-şi pună rachetele aproape de Statele Unite, americanii s-au ofuscat şi s-a lăsat cu scandal. Acum, când americanii fac acelaşi lucru, plus că vor să-şi extindă blocul militar până la graniţa Rusiei (a se vedea eventuala intrare a Ucrainei în NATO, plus Georgia), tot Putin e ăla rău că se arată un pic suspicios..

Când un italian omoară un italian, e un fapt oarecare. Când un român o face, se lasă cu amprentări şi alte populisme.

Când un bărbat scrie o carte bună, lumea o citeşte o evaluează şi se mai gândeşte ce distincţii merită. Când o femeie scrie o carte bună, ia Nobelul. A se înlocui literatura cu orice alt domeniu. A se adăuga la femei şi negrii şi homosexualii. Plus locurile speciale pentru rromi din şcoală… dacă sunt la fel ca ceilalţi, n-au nevoie de tratament special. Punct.

Îmi place treaba asta cu interzicerea simbolurilor religioase în şcoli. Sunt unii neni care cred că li se încalcă libertatea de a nu crede dacă nu li se încalcă tuturor celorlalţi libertatea de a-şi afirma credinţa. Ăhăm.

Şi, bineînţeles, oamenii sunt mai mult decât dispuşi să se certe pentru că ei cred în aceeaşi Biblie, aceeaşi figură a lui Iisus, până şi aceleaşi ritualuri de bază, doar că mănâncă alt tip de pâinică la împărtăşanie. Cum se poate, doar pâinica noastră e cea sfântă şi adevărată!

Şi oamenii sunt dispuşi să se omoare pentru că ceilalţi cred în alt tip invizibil cu barbă albă şi care a creat lumea şi care are aceleaşi însuşiri, DAR credinţa lor nu recunoaşte că ăla-i fii-su. Ăhăm.

Înrudit cu asta, dacă faci o caricatură cu Iisus, eşti trendy. Dacă faci una cu Mahomed, eşti mort.

Când proiectezi nuştiu ce bazbuzuc tehnologic, eşti un mare inginer/inventator/intelectual şi trebuie să fii apreciat ca una din minţile mari ale timpului tău. Când îţi sufleci mânecile şi construieşti chestia aia, eşti doar un muncitor împuţit pe care-l cheamă Argentin şi bea Burger şi pe care n-o să-l ţină minte nimeni.

Când îl faci imbecil pe unul, eşti lovit în meclă/dat în judecată pentru calomnie. Când îl faci imbecil pe un ministru, eşti preşedintele.

Când echipa ta joacă în B vreme de zece ani şi tu rămâi pe-aproape, dacă echipa se cheamă Rapid, eşti un suporter adevărat. Dacă se cheamă Sportul, FC Bihor sau mai ştiu eu cine, eşti un loser. Hai că asta a fost neinspirată, deci mă pot opri.

Cu alte cuvinte, lumea noastră e plină de contradicţii, duble standarde, triple standarde, cvadruplu tulupuri cu un tzukahara întins. Aş dori şi eu puţină consecvenţă. Voie bună!

Christian rock şi jonglerii cu mingea

Am fost azi la o chestie care se cheamă Bucureştifest. E un eveniment orientat pe religie, dar fără încruntarea pe care aţi aştepta-o, sau pe care aş fi aşteptat-o eu, auzind asta. Şi în plus au sporturi extreme şi pe unul care deţine recordul mondial la ţinutul mingii în aer cu ajutorul părţii din spate a corpului (sau aşa ceva, anyway cartea recordurilor pare foarte foarte specializată).

Bucureştifest

Au fost câteva formaţii de muzică religioasă (not your average choir thing, mai mult spre ce s-ar denumi christian rock i guess) şi Proconsul. Mai OK decât mă aşteptam, anyway, adică spre şocul meu mă pot împăca relativ bine cu ce cântau. Totuşi, de multe ori simţeam că linia melodică nu se pupă cu versurile şi tematica sau că ăsta e încă un cântec de dragoste din care au tăiat cuvinte ca “baby” şi le-au înlocuit cu Jesus. Şi nu mi-a plăcut ce au făcut unii cu Amazing Grace, dar pe de altă parte mie mi-a plăcut ce i-au făcut Dropkick Murphys, so your mileage may vary:

Mă rog, una peste alta, oamenii păreau să pună suflet în ce fac şi să transmită multă bucurie, deci de ce nu? Iar The band with no name e un nume bun. Şi a venit un nene să ne explice cum l-a ajutat religia să treacă peste dependenţa de droguri.

Interesant, iar per ansamblu păreau nişte oameni destupaţi care nu se îngroapă în latura ritualică, nu sunt falşi, oameni de treabă, ca mine şi ca tine. Pe de altă parte, argumentul cu ”Aici nu e vorba de religie, ci de relaţia ta cu Iisus” nu prea ţine din moment ce ”relaţia ta cu Iisus” e un concept important într-o singură religie. Şi în metrou a turuit o doamnă încontinuu 3 staţii despre viaţa ei şi cum s-a implicat în chestia asta şi nu mai era satisfăcută de ritualul ortodox şi asculta muzică numai cu obscenităţi la chefuri maică şi şi… de n-am înţeles nimic. Vedeţi că mai continuă şi mâine, când o să cânte Vitamina C, frate!

Să se consemneze că aş fi scris şi de alegeri, dar e cam târziu. Oricum, cu şapte ore înainte de deschiderea urnelor nu prea ştiu cu cine o să votez.

Voie bună!

Lăudaţi, şi cântaţi, şi vă închinaţi

Fraţi creştini, care aveţi Biblia acasă, citiţi în Ioan capitolul 4 cum să vă închinaţi. Eu am citit şi nu mai simt nevoia să mă închin cu mâna.

(un domn în autobuz, citat aproximativ)

Fragmentul la care se referea probabil constă în următoarele versete:

23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.

24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.

Aşadar, credinţa nu ţine de gesturi, de aspectul formal, şi nu e legată de un anumit loc sau ritual. Important e să existe în interiorul tău, să te „închini în duh şi adevăr”, aşadar pentru un bun creştin ce contează cu adevărat e un stil de viaţă în concordanţă cu morala creştină şi nu gestul propriu-zis de a se închina.

De unde a început toată asta? De la persoanele, nu puţine, care de câte ori trec pe lângă o biserică în transportul în comun, îşi fac o cruce laaaaargă cât să-i vadă tot autobuzul. E o situaţie în care am văzut unele din cele mai teatrale gesturi cu putinţă, inclusiv o doamnă care îşi schiţa crucea atât de clar încât m-am întrebat dacă se filmează. Numărul de persoane care văd că tu nu faci aceleaşi gesturi şi se gândesc „Uite-l şi pe ăsta, ce păgân, şi la cum arată o fi şi drogat, că deh, tinerii de azi…” e mai greu de numărat, dar tare mă tem că nu e mic.

Pe lângă falsitatea pe care o văd în modul de a se închina al unora, niciodată nu m-am împăcat cu ideea de a-ţi face cruce doar fiindcă treci prin faţa unei biserici. Mi se pare un gest absolut normal şi care vine de la sine la intrarea în biserică, dacă vreţi, ca un mod de a marca trecerea din realitatea obişnuită într-un spaţiu sacru. Şi poate tocmai de-asta nu înţeleg de ce ar trebui făcut pe stradă.

Dar modul în care închinătorilor teatrali li s-a răspuns mi se pare unul cu adevărat remarcabil, şi care, una peste alta, mă face să mă gândesc că da, universul e în armonie şi din când în când ni se mai trimite un mesaj limpede. Pentru că nu le-am spus-o eu, le-a spus-o un domn în vârstă, cu barbă albă, pe unul din cele mai blânde tonuri cu putinţă, şi mai avea şi referinţele biblice pregătite.

Multă voie bună!