Cronică de Animest: Final

Mie îmi place să desenez pentru că sunt introdus într-o lume paralelă. Un cerc în această lume ar putea fi o mașină care miroase a brânză.

(un copil de 10 ani care a înțeles TOT)


Discleimăr: Anul ăsta sunt voluntar la Animest. Asta înseamnă că am fost rugat ca atâta vreme cât am la gât chestia pe care scrie că sunt voluntar, să mă abțin de la a înjura festivalul sau (ce păcat) pe unguri. Acum, acum, n-o am la gât, dar parcă se subînțelege un pic. Dacă voi avea astfel de înjurături (sau hai, critici) ele vor apărea aici cândva după încheiere. Dar îmi rezerv dreptul să mă iau de orice producții animatronistice care îmi par nașpa.

Sâmbătă seara s-au anunțat marii câștigători iar duminică, în prezența unei săli pline (cu mine) s-au proiectat aceste pelicule ale acestor mari câștigători, în marea încheiere a festivalului. O ediție bună, cu belșug de evenimente. O ediție grozavă și pentru mine, care am apucat să văd destul de multe (cronici vor mai curge, toată săptămâna), iar cu toate astea, zorii ultimei zile mă prindeau cu doar un scurt-metraj, cel de la Balkanimation, vizionat, din tot pomelnicul de câștigători. Să trecem prin pomelnic.

Trofeul Anim’est: Big Bang Big Boom. Povestea lumii de la facere la apocalipsa nucleară, realizată printr-o tehnică splendidă: cadrele sunt pictate pe pereți, cu ocazionalul element uman, de mare efect, de mare migală și de mare valoare. Sunt sigur că l-am mai văzut undeva, dar habar n-am unde. E mișto. Ia de vezi.

Premiul pentru Cel mai bun film de lung metraj: Kerity, casa poveştilor Eleanor’s Secret. O producție franțuzească despre o fetiță care moștenește niște cărți ale căror personaje o roagă să le salveze de o viață petrecută între coperte (as opposed to o viață umblând și trăind prin lumea reală). Și de-aici pornește aventura. Ușor stereotip, un pic prea pentru copii. Dar frumos. Doar pentru că ceva e o poveste nu înseamnă că nu e adevărat. Trailer.

Premiul pentru Cel mai bun film de scurt metraj: Copilaş de praf / Dust Kid.

Premiul Special al Juriului: Anna Blume. La ăsta am început întrebându-mă ce se întâmplă și de ce și simțind o ușoară dezamăgire, dar pe la mijloc m-am gândit că textul are un anumit stil dada și că văzut în logica (sau lipsa de logică) asta e chiar un scurt metraj reușit. Și într-adevăr: e un poem de Kurt Schwitters (eu aș fi pariat Hugo Ball), despre care Richard Huelsenbeck a spus că e de respins viguros și din principiu pentru Dada. Uuu, controversă! Trailer. Site oficial.

Continuă lectura

Reclame