Cupă: Sportul Studențesc – CS Otopeni 3-1

Păi ăla m-a făcut bețiv. Ce, mă, beau pe banii tăi? E treaba mea dacă-s bețiv!

(individ etalând valori de dreapta, certându-se în metroul cu care am venit)

Am tremurat un pic la 1-1 dar în cele din urmă ai lor s-au dovedit a fi mai tolomaci decât ai noștri.

Vreau să remarc chestiile care se întâmplă cu Pasajul Basarab. Un sens de mers, pe sub pasaj, de la podul Grozăvești până la întâlnirea cu șoseaua Plevnei, este finalizat și funcțional, carosabil plus trotuar. Impresia mea e că au mai tăiaqt din parcarea Carrefour, haha, e un fel de răzbunare pentru măcelărirea trotuarelor de la mine din cartier.

Cum am luat-o pe acolo, am transformat o întârziere îngrijorătoare într-o întârziere absolut apocaliptică și am ratat din nou câte ceva. Și anume golul de 1-0, marcat de Costin Gheorghe. A fost un meci abordat și cu niscaiva rezerve, parțial pentru că Bălan și Varga sunt accidentați, parțial ca să se mai odihnească niște băjeți și pentru duminică, cred. Niculescu, Patriche, Pătrașcu și Curelea au fost cele mai importante prezențe dintre titulari și ne-au scos din groapă de câteva ori. Am avut ocazia să-i vedem mai în prim-plan pe Ferfelea și Postolache, băieți care au strălucit cândva în B, dar acum au o prestație destul de palidă. A fost o tactică mai câmpenească așa, să dăm cu un gol mai mult și să nu ne întrebuințăm prea tare, în fața unui stadion golaș. (Venind de la un fan Sportul vă dați seama ce înseamnă asta…)

După gol a venit o ușoară moleșire și poate vreo 15 minute de otopenism, la care am rezistat demn. Mai apoi jocul s-a echilibrat, am controlat cum trebuie (undeva pe aici a venit și pauza meciului), dar asta nu l-a împiedicat pe Patriche s-o facă lată cu un fault în careu. Penalty, gol, 1-1. Păcat mai mare de suspendare, că echipa revine…

Dar revine? Drept s-o spun, am avut emoții doar în sensul că m-am temut de prelungiri și de un meci târâit spre penaltyuri. Oaspeții n-au arătat nici valoare, nici inițiativă cât să câștige. Dovadă golurile care i-au îngropat, unul la care Curelea a primit practic o centrare de la un fundaș (care la rândul lui încerca să respingă o centrare, dar a făcut-o spre interiorul careului, paralel cu linia), iar celălalt, la care portarul a respins un șut fix în adidasul lui Posto.

Emoționant? Da, un pic. Îngrijorător, poate, în perspectiva tururilor următoare. Dar poate putem să privim problema și altfel: suntem echipă mare, jucăm în Cupă fără vedete și tot câștigăm. Și cum era aia? Echipele mari știu întotdeauna când să apese pe accelerație. Da, asta a fost (plus un pic de noroc).

Video. Un rezumat la TVR, spre finalul acelui reportaj, cu 4 goluri și un interviu în 40 de secunde. Sport.ro, televiziunea oficială a Cupei (și, gen, singurii care pot pune legal rezumate pe net) are doar 3 goluri în 15 secunde (uite de-asta e bună ilegalitatea). Niște declarații la Gazetă, că e mai greu cu cronicile. Următorul meci e foarte, foarte important: duminică, la 14:30 cu Astra lui Tibi Selymes. Cine pierde se scufundă spre retrogradare. Eu sunt optimist, cred că într-o zi bună ar trebui să-i rupem, tehnic și tactic și, da, psihologic. Acum e momentul ca toți jucătorii să fie apți fizic și concentrați.

Haide Sportul!

Reclame

Cupă: Sportul Studențesc – Dinamo II 5-0

Bă, Chivulete, băi, aplici regulamentul ca bunică-mea!

Grozăvești, 16:20, coafura se uită la chestia supraterană supraetajată Basarab și în continuare se minunează că oamenii lucrează la chestie. La 16:30 e meciul. Coafura se târăște gâfâind ușor încolo și aude fluierul de început cam pe la intersecția cu strada Lt.Zalic (pentru amatori, la vreo două case și o întoarcere spre stânga de intrarea pe stadion). Obișnuitul control corporal, unde în premieră sunt întrebat ce e maldărul de chestii din buzunarul meu. Săptămâna trecută m-au pipăit puțin pe glezne, dar dacă aveam grenade în buzunar nu era o problemă. Cred că și azi s-a băgat un nene pentru mine și i-a zis colegului „N-are, bă, n-are nimica”. Teroriști, dacă aveți vreo treabă eu pot fi curierul. Cer salariu avantajos și bonuri de masă.

După ce mi-am mai rupt tricoul de vreo două în gardul din jurul terenului, am ajuns prin minutul 2-3 în tribuna 2, unde era și lumea. Am fost aproximativ 5, dar a fost frumos. Ai noștri încep meciul insistând, doar, doar, or sparge apărarea oaspeților. Postolache și Ferfelea au momente când pare că ar putea scăpa cu o bucată maaare de spațiu liber în față. Îi simțim fragili. Răspunsul lor e și nu prea e.

Postolache pune mâna și trage de la 20 de metri. Mingea se duce în bară, îl lovește în ceafă pe Curcă (da, omul ăla pe care galeria Farului îl trimitea la Steaua. Puțin ironic) și iese afară. Curcă pare anemic. Reumatic. Din plastilină. Mai merge încercat. O fază la care Cazan recuperează mingea lângă steagul la colț, centrează pe jos și un fundaș degajează în Univers din fața lui Curelea. Ceva mai încolo, un corner, cineva (liga2.ro spune că era Curelea) dă cu capul, Curcă respinge în față, ușor lateral…vine cineva, vine cineva? Din apărarea lor nu s-a grăbit nimeni, de la noi s-au grăbit vreo trei oameni și Cruceru a băgat-o în ațe. Ceva mai încolo, o pasă pe jos își croiește bine drumul spre Ferfelea, care îl driblează și pe portar și dă gol.

Ai noștri presează în continuare, fără ca din partea cealaltă să vină cine știe ce reacție. Postolache ajunge la o minge trimisă în față pe care o prinde înainte să ajungă acolo Curcă și doar o înțeapă subtil pentru o boltă și 3-0. După câteva minute, Ferfelea creează umilința supremă, trecând de vreo 3 fundași, doar cu mișcări mărunte din corp, apoi și de Curcă. La pauză e 4-0. O plimbare cu ochii la căminele din jur, niște house discutabil din difuzoare, o adiere răcoroasă. Aer de vacanță, cum s-ar zice.

În repriza a doua, ai noștri încep s-o lase mai moale și îi lasă și pe oaspeți să mai alerge și ei. E o presiune, suntem ținuți în careul nostru pentru minute bune, dar respingem bine. Și, după ce mai obosesc, ieșim înapoi la joc, chiar dacă repriza să zicem că a fost mai de contraatac. Postolache îi dă o minge lui Curelea la marginea careului, el o amețește un pic până când cei doi fundași de lângă el resping și mingea ajunge la Costin Gheorghe, care trage plasat pe colțul scurt, Curcă nu se poate întinde și Sportul ajunge la al doilea 5 în 5 zile. Se orientează spre goluri din recuperare Mandinga ăsta. Se mai schimbă liniile, îl mai vedem și pe juniorul Chețan care prinde și el tupeu și are câteva șuturi bune, îl mai vedem pe Ghinga băgând un cap bun la o minge crucială în apărare. Mai e o fază la care Postolache driblează un fundaș și trage din lateral, iar după ce ne holbăm pentru câteva secunde trecem peste iluzia optică și înțelegem că minge n-a intrat. Și să mai notăm jocul mult prea dur al oaspeților, care aveau intrări fără legătură cu mingea și la 0-4. Asta se intitulează prostie.

Cam atât deocamdată. Sâmbătă vine în Regie Săgeata Stejaru, echipa baștano-interlopilor tulceni (Brănești și Snagov fiind ale celor ilfoveni), care mi se tot spune că e periculoasă. Înțeleg că au avut un început moale, dar mai de curând au înviat din morți. O să fie interesant.

Iată, cei de la PRO TV au descoperit că Gheorghe e fratele Elenei Gheorghe. Să te ții. Also, am apărut la PRO TV, gata, am ajuns mai pe sticlă ca toți cei care citesc asta. Un reportaj de 40 de secunde ușor exasperant pentru lipsa de conținut, dar puteți vedea și 1/8 din golul lui Mandinga. Haide Sportul!

Retrospectiva sezonului 2008/2009

Nu e nici o problemă. Nu e nimic interesant. Nu e ceva… E altceva
(Şiman)

E…da, e o frază absolut grăitoare. Sezonul ăsta a fost cel în care ne-am lămurit și am rămas lămuriți, din prima până în ultima etapă, că toată chestia cu promovarea e departe de noi, că nu mai merg nici reconstrucțiile, că trebuie să stăm în banca noastră, să așteptăm chestii mai bune și să sperăm că nu picăm. Cu câte un tinerel, cu câte un moment de strălucire, dar doar suficient cât să rămânem pe linia de plutire. Dap, a fost cam cenușie treaba. În știri externe, foarte mulți oameni au pescuit în Dâmbovița la ora meciului, căminul din spatele tribunei 2 a fost terminat și dat în folosință (cred că sezonul ăsta a fost asta), iar traficul în intersecția de la Grozăvești a fost blocat, îmbuldozerit și înnămolit. Și atunci am avut ocazia să trec mai des printre cămine, unde m-a întrebat un nene pe care cred că-l mai văzusem la meciuri unde este căminul P7, cu internet. Deci n-a fost chiar oribil, dar a lăsat un mic gust amar, de unde și faptul că mă apuc să povestesc despre el cu mai puțin de o săptămână înainte de următorul sezon. Acum o să iau la rând meciurile și o să mă pronunț despre cele la care am fost.

FC Snagov – Sportul 1-1

Sportul – Cetatea Suceava 2-0

Am dormit ca porcul și am ratat întreaga primă repriză, inclusiv primul gol al sezonului, marcat de Curelea de printre apărători-popice. Un start OK de sezon, în parametri, dar fără strălucire și chiar cu destule momente de violență mocirloasă tipică diviziilor inferioare.

Dunărea Giurgiu – Sportul 2-4

Sportul – Prefab Modelu 1-1

Un meci fâsâit, iar Modelu începea să devină un coșmar, o echipă pe care nu reușeam s-o batem nicicum. Nu s-a jucat mare lucru, un gol interesant al lui Varga, care a înțepat mingea din fața portarului călărășean. Un gol frumos și dovadă de virtuozitate pentru mulți, cam mișelesc pentru gustul meu.

Buftea – Sportul 0-0

Sportul – FC Ploiești 1-2

O galerie a oaspeților gălăgioasă, care încontinuu striga „Petrolul” și un buchet divers de înjurături contra bucureștenilor. Și care s-ar putea spune că a câștigat meciul, într-un mod destul de infect. La un fluier din tribună, apărarea noastră s-a oprit și ei au dat golul de 2-1. Ghinion. Multe simulări. Revelația meciului a fost un copilaș foarte simpatic din tribună, împreună cu o familie fericită. O chestie mai rară pe stadioanele noastre invadate de gorile burtoase.

Dinamo II – Sportul 0-2

Postolache a luat roșu, dar echipa s-a descurcat foarte bine și fără el. Cam mare degringoladă la Dinamo II. A fost, poate, meciul câștigat cel mai ușor din tot sezonul după Bacău și poate Buftea acasă. Ținând cont că a fost câștigat în 10, poate chiar peste. Unul din primele meciuri ale lui Miranda pentru Dinamo, care a fost cam invizibil. Debut la noi pentru Dejan Beța, tânăr fundaș sârb.

Sportul – Știința Bacău 1-1

S-a jucat pe o ploaie torențială și un stadion aproape părăsit. M-am ales cu o răceală strașnică. A fost superb. Un gol de-al nostru cu coliziuni de biliard, derută și terenul ud contribuind cu toatele, și un gol al oaspeților dat pe fondul somnului din apărare. Câteva degajări în lacul Morii din partea tehnicilor jucători ai echipei moldovene. O echipă care a trăit jumătate de sezon, e recordul de până acum.

Dunărea Galați – Sportul 2-1

Sportul – Ceahlăul 0-0

Multă încrâncenare într-un meci strâns, dar fără mari ocazii vizibile. În minutul 90, a venit momentul pentru mijloacele specfice ale Ceahlăului, o simulare jenibilă și arbitrul a fost încântat să dea penalty. Portarul Samoilă ne-a salvat de o eventuală victorie jegoasă obținută prin mijloace de un jeg jegos de jegoșii ăia. Nu că aș avea ceva cu jegoșii de la Ceahlăul.

Delta Tulcea – Sportul 1-0

Sportul – Chiajna 0-1

Postolache scos din lot pe motive ce n-au nici o legătură cu d-ale fotbalului, Nicola căpitan. Multe lovituri libere și nu mare lucru pe lângă. Atacul nostru a fost foarte modest, dar golul l-a dat un fost atacant de-al nostru, Diniță. Ouch! Chiajna chiar e un mare bau-bau pentru noi.

Petrolul – Sportul 2-0

Sportul – Forex 3-0 la masa verde

FC Botoșani – Sportul 0-1

Sportul – FCM Bacău 5-1

Un meci ceva mai dezlănțuit. Tot pe ploaie, nu la fel de rea ca la meciul cu ceilalți băcăuani, totuși. A fost 1-1 la un moment dat, dar apoi nu am mai avut probleme. Meci foarte bun pentru Postolache. Am ratat câteva goluri stând cu spatele la teren. Tolomac.

Progresul – Sportul 2-1

Am fost cel mai aproape să batem pe Progresul. Cu ei chiar e un mic blocaj psihic. Cel mai mare regret e că s-ar putea să nu mai avem ocazia să  jucăm. Să se desființeze toate echipele, dar să rămână Progresul și Sportul și aș fi mulțumit. Revenind la meci, am fost foarte aproape, doar că cu timpul a intervenit o anumită moleșeală în jocul nostru și un anumit noroc porcesc în al lor. Suspiciuni de blat, pe care nu le cred. O mică ceartă între Șumudică și o parte din galeria noastră. Nu mi-e clar ce s-a întâmplat, eram mai sus în tribună.

Sportul – FC Snagov 0-0

Varga plecase, Postolache și Curelea trebuia să fie mai vizibili. Curelea a preluat banderola. Roșu pentru Postolache. Debut pentru juniorul Truță, care nu s-a descurcat rău dar tot mai trebuie să așteptăm să crească. Meci cu ocazii și de o parte și de alta, dar cu multă scârțâială și ratangism la noi. Scor rezonabil.

Cetatea Suceava – Sportul 3-0

Sportul – Dunărea Giurgiu 1-2

Am avut 1-0 și ne-am moleșit de tot. Lufturi pentru Curelea, progres încet pentru Truță. Averse.

Prefab Modelu – Sportul 0-3 la masa verde

Sportul – FC Buftea 6-1

O primă repriză tensionată, dar după pauză s-au rupt. Un meci frumos, dădător de speranțe, o gură de oxigen. Sorin Popescu a revenit în poartă după o lungă perioadă Samoilă. Meci bun pentru Costin Gheorghe, debut cu gol pentru Fărcășanu.

FC Ploiești – Sportul 2-0

Sportul – Dinamo II 1-2

Câțiva tinerei de perspectivă la Dinamo, un meci frumos, aerisit, deschis, cu rezerva obișnuită a unei tehnici mai slăbuțe și a unei tactici inexistente. Am fost fraieri și n-am putut să ne adunăm, altfel puteam câștiga, iar cel mai echitabil la ce s-a jucat era un egal.

Luceafărul Lotus Știința Rocar București Bacău Băile Felix Roman – Sportul 2-2

Sportul – Dunărea Galați 3-1

Am revenit de la 1-0 pentru oaspeți. Gol din lovitură liberă al lui Ferfelea. Jocul tot lasă de dorit, dar a fost suficient pentru o victorie, obținută pe final, însă un final comod, fără tremurici. Joc de pase mai legat.

Ceahlăul – Sportul 1-0

Sportul – Delta Tulcea 2-1

Tulcea avea reputația unei echipe foarte bune, era pe locul 2 după jegoșii jegoși. Dar n-a prea jucat pe măsura reputației, a fost o victimă mult mai ușoară decât mă așteptam. Galerie frumoasă și gol splendid pentru oaspeți. Ovidiu a spus că ploaia e la 200 de metri și vine în 2 minute și după 2 minute a început să toarne.

Chiajna – Sportul 2-0

Sportul – Petrolul 5-1

Joc frumos și de-o parte și de alta, galeria mutată la tribuna 2. De unde am văzut multe goluri dintr-un unghi foarte bun, spre poarta din dreapta. Golul lor, pentru 1-1, suspect de ofsaid. Lob splendid al lui Curelea pentru 2-1. Nae dă gol dintr-o lovitură liberă bătută cu multă sete. Goluri multe, bifat. Marcatori diverși, bifat. Atitudine, bifat.

Forex – Sportul 0-3 la masa verde

Sportul – FC Botoșani 0-0

Mulți oameni pescuind în Dâmbovița. Și Niculescu pescuind niște mingi în careul nostru. Ultimul meci de acasă, cu 2 etape înainte de final. Un fâș. The end.

FCM Bacău – Sportul 4-3

Sportul – Progresul 3-0 la masa verde

Cupa

Câteva cuvinte și despre Cupa României, unde am făcut o figură frumoasă și care ne-a mai redat nițel demnitatea. Primul meci din cupă a fost la Brănești, un 3-0 cu echipa din localitate, care de altfel a promovat în B și cu care jucăm în etapa a doua. A urmat Prefab Modelu, acasă, singura dată când i-am bătut, pentru o definiție foarte generoasă a lui „bătut”. Adică la 11 metri. A fost frumos, într-un sens „estetica urâtului”, iar apoi au urmat penalty-urile, care mereu sunt frumoase, mai ales acum, când a fost destul de palpitant. Și am mai corupt pe cineva înspre primul meci la care a fost (Noroc, metre, și îmi pare rău că începutul a fost așa lame!). Apoi Steaua, sau mai curând o echipă de rezerve a Stelei, pe care am bătut-o cu calm, maturitate și Varga. Apoi campioana, CFR, cu o singură rezervă, în poartă. A fost atmosfera cea mai frumoasă din Univers, din partea mea, pentru că s-a strâns cam toată lumea pe care am văzut-o și nu la stadion în anii dinainte. Și ne-am auzit, ajutați și de stadionul gol și de cei 0 suporteri clujeni, ca pentru o campioană a României. Iar în teren nu ne-am făcut deloc de râs: ne-a bătut o bubuială inspirată a fundașului Panin. De partea cealaltă, am cerut un penalty (pentru henț, sub ochii mei, discutabil), am avut o bară și, în general, am ieșit bine din apărare, depășind timorarea primelor 20 de minute.

Ăsta a fost sezonul 2008/2009 pentru Sportul. Următorul începe sâmbătă. Să vedem ce-o fi. Voie bună! Haide Sportul!

Cupă: Sportul Studenţesc – CFR Cluj 0-1

Hai că a fost o zi lungă, cu un sfârşit nu taman fantastic, dar satisfăcător. Aici chiar n-o povestesc prea mult, nici în videoaie n-o să vă înec, pentru că am vrut să mă concentrez exclusiv pe susţinutul băjeţilor. Foarte mult de povestit nu e, iar oricum mi s-a părut mai mult un meci pentru suflet decât pentru minte. Şi vreau să păstrez din el asta, nu apologia erorilor lui Lajos.

Să punctăm de la bun început că astăzi Tiberiu Lajos a arbitrat meciul dintre echipa lui Arpad Paszkany şi studenţii bucureşteni, cum se zice în clişeele comentatorilor de radio. Iar inevitabil domnul Lajos s-a simţit mai aproape de echipa domnului Pazskany, că doar vorbesc aceeaşi limbă. Asta s-a materializat prin faptul că ei primeau un fault de câte ori cădeau iar noi primeam cam unul pe repriză, când era mai grosolană intrarea şi nu putea să se facă că plouă. Pentru puncte bonus, tuşierul dinspre tribuna I era setat pe „steag permanent ridicat”. În prima repriză a dat vreo 4-5 ofsaiduri la atacuri consecutive ale noastre.

La primul meu contact cu dânsul, stadionul Giuleşti nu mi s-a părut aşa impozant cum m-aş fi aşteptat. Mi-a lăsat aşa, un aer de hibrid: o construcţie veche, veche, de când umblau dinozaurii pe pământ, peste care s-au adăugat în grabă nişte scaune de plastic (unele scaune erau cam pe scări), iar timpul a lăsat să se aştearnă un covor uluitor de seminţe pe care nimeni nu s-a obosit să-l înlăture. Iar plexiglasul ăla la televizor arăta mişto, dar e jegos, taică! E infect! Şi scaunele sunt mai murdare ca la noi.

Rămânând în tribune/peluze, noi am dominat clar fondul sonor, ajutaţi şi de faptul că dinspre Cluj s-a deplasat o galerie de 0 oameni. Dar pentru prima oară am fost prea mulţi ca să mă mai apuc de numărat, ca să vă spun câţi am fost. Ăsta nu-i neapărat un semn de belşug deosebit, doar se ştie că nu pot număra prea departe. O menţiune specială pentru preţurile la bilete, care ne semnalează faptul că lui Şiman îi este extrem, extrem de foame.

Am început aşezaţi solid în teren, dar uşor ultratimid. CFR-ul a jucat mai mult în debut, inclusiv două cornere în debutul meciului, dar la care şutul a fost suficient de pe lângă încât să ne dea puţină încredere. Nu ştiu ăştia, mă, nu vezi ce praf sunt? Ocazional, mai ieşeam din apărare, dar greoi şi o dădeam pe pase înapoi, driblinguri şi întortocheli. De notat momentul când un jucător de la CFR s-a ales cu o minge pe tavă şi nici un apărător pe-aproape, dar a ratat. De asemeni, bara lui Dubarbier, dintr-un şut zdravăn după o incursiune la care ne-a stat inima în loc.

Repriza a doua, aşijderea, ei s-au chinuit mai mult să creeze, dar parcă cu timpul am început să jucăm mai cu cojones. Ferfelea centrează pentru Curelea, care se întoarce, trage şi nimereşte la rândul lui bara. Nu nimerise preluarea de o mie şi una de ori, din poziţii mult mai simple, dar de data asta a scos o bijuterie din joben. Drăguţe şi bijuteriile, dar parcă e mai interesant s-o bagi în aţe. La un moment dat, CFR-ul plimbă mingea în câteva centrări de colo-colo ce survolează spaţiul aerian al careului nostru. Noi: „Da’ nu mai iese frate o dată?”. Iese. Phew.

Şi vine golul. Varga respinge aiurea o minge în defensivă până la Panin (azi am avut o mare problemă cu mingi respinse la adversar, poate fără ele ieşea cu totul şi cu totul altceva), care prinde un şut cu efect spre vinclu cum nu prinzi de multe ori în viaţă. De la Niculescu, săracul, n-aveam ce pretinde la faza asta.

Dar după gol nu ne-am lăsat şi parcă am ieşit ceva mai bine din apărare. I-am adus de câteva ori şi la măsuri disperate gen trageri de timp şi mingi aruncate în tribună, dar problema cea mai mare mi s-a părut lentoarea construcţiei. Vedeam bine pasele de obicei, ba chiar se mai legau triunghiuri rapide, dar degeaba dacă apoi urmează o pasă înapoi sau urmează o pădure de pase când trebuie să vină centrarea, iar dacă ea vine atacanţii nu sunt acolo. Pentru că atacanţii sunt unul şi nu pot fi peste tot. Iar nimeni nu-şi asumă răspunderea şutului de departe.

De reţinut e faza în care Curelea l-a driblat pe portarul Nuno Claro, ieşit la 16 metri, şi a pasat pentru Varga, al cărui şut a fost oprit cu mâna, corpul, genunchiul sau o altă parte anatomică. Noi, deşi nu aveam chiar cel mai bun unghi (mingea era mascată cu totul de trupul individului), ne-am permis să credem că era mâna. Lajos şi-a permis să creadă altfel. Oricum, cred că şi faza asta, dacă era jucată mai repede, era gol. Intrarea lui Stângă  n-a adus mai nimic. O fază la care fundaşul care îl marca a căzut şi a obşinut fault plus una la care a prelungit prost pentru nimeni şi cam atât.

Final 0-1. Video: multe şi mărunte, am mai pus linkuri pe la descrierile fazelor către videoaiele respective şi mai găsiţi câte ceva la gsptv.ro.

Na, hai că iar am scris mult. Un meci plăcut. Un meci la care, deşi n-am bătut, echipa a avut ceva sânge în instalaţie. Atât în peluză, cât şi în teren, s-a simţit multă voinţă şi s-a pus mult suflet. Asta e tot ce-mi doream. Pot spune, cu fruntea sus, că eu ţin cu Sportul Studenţesc. Noapte bună! Haide Sportul!

Cupă: Dunărea Galaţi – FC Timişoara 1-2

O să vă întrebaţi ce-i cu meciul ăsta random aici. Ei bine, n-a jucat Sportul, dar meciul s-a jucat în Regie. Timişoara îl avea pe Gigel, Galaţiul era surpriza care era cât pe-aci să joace în C şi acum zburdă prin B ca fluturaşii, părea că e ceva material pentru un meci frumos.

Am ajuns cu mai mult decât tradiţionala întârziere, după ce mă târâsem până în Giuleşti, ca să pot constata că nici o fiinţă în viaţă sau în afara ei nu ştie cum e cu biletele pentru Sportul-CFR. Om trăi şi om vedea.

imag046

N-am apucat să fac doi paşi, dar totuşi am apucat să fac o poză, că a dat gol Timişoara. O centrare a lui Alexa, urmată de un şut pe care portarul îl scapă în faţă, iar Gigel Bucur marchează cu capul din plonjon. Fundaşii gălăţeni zburând pe lângă minge şi pe lângă adversar şi încă la o distanţă considerabilă.

În perioada următoare timişorenii s-au instalat cu căţel, cu purcel şi cu toate catrafusele în jumătatea adversă. Dar au ratat cam mult şi au construit cam greoi. Ca evadări din dominare aş nota o lovitură liberă pentru Dunărea, bătută puţin peste, şi o fază în finalul reprizei la care o pasă l-ar fi putut lăsa pe un gălăţean singur cu portarul, dar mingea a fost agăţată în ultima clipă de un fundaş. Timişoara a avut, destul de repede după gol, un corner finalizat cu o lovitură de cap peste. În finalul reprizei, tot la un corner pentru Timişoara, mingea e respinsă în faţă de portar şi reluată în poartă, dar se dă ofsaid. Fără jocul ultra-ezitant al portarului, poate că Dunărea ar fi ajuns mult mai departe.

Începutul de repriză secundă a fost din nou foarte tare pentru Timişoara. În timp ce eu îmi notam ce s-a întâmplat în prima repriză, ca să vă pot povesti acum, la o fază care nu anunţa mare lucru (zic şi eu aşa, ca să mă scuz pentru că nu eram atent), Borbely a marcat pentru 2-0. Văd că gsp-ul spune că a fost un dribling şi un şut în poarta goală, eu trăiam cu impresia că a fost o centrare voleiată în poartă. Cum ei au apucat să vadă mai mult de o fracţiune de fracţiune de secundă, o să am încredere.

Dar Galaţiul a revenit şi a dat gol repede. Enache trece de un timişorean, acesta cade, dar arbitrul nu opreşte jocul. Jucătorul Dunării continuă, driblează şi trage tare, pe lung, în vinclu, dintre doi fundaşi, de pe la 16 metri. Pantilimon rămâne pironit pe loc şi e 2-1.

După gol Galaţiul a mai ieşit la joc şi meciul a început să devină mai strâns. În mare tot Timişoara era echipa dominantă şi din când în când avea aerul unei pisici care se joacă cu prada. Iar o fază mai târziu le tremurau chiloţii în apărare. Un meci tratat destul de lejer, pe undeva de sus (dar doar din când în când şi pe alocuri, ca la meteo, în Crişana şi Maramureş). Să mai notăm nişte şuturi de la distanţă pentru Timişoara (vezi un exemplu mai jos) şi nişte ocazii gălăţene pe bâlbe defensive. La un moment dat, ăla negru, Parks, cum avea să mi se reamintească mai târziu că îi zice, a pus o centrare pe tavă în faţa porţii goale, dar fundaşii din Galaţi au ajuns mai întâi şi au degajat.

Între timp, a ieşit şi Gigel Bucur, care a primit o porţie zdravănă de aplauze. L-am auzit  pe Gigel şi la un interviu după meci, a avut de spus cuvinte frumoase despre Sportul şi despre ce a însemnat să se întoarcă în Regie pentru meciul ăsta. Îmi place, nu uită de unde a plecat. Cu ocazia asta m-am ales şi cu un sferto-autograf cam şters. Yaaaaay!

Un alt eveniment notabil a fost cel în care s-a găsit un fotbalist care să-l pună la pământ pe Alexa. Nu i-am reţinut numele sau numărul, dar cred că tipul merită o primă doar pentru asta. Şi să mai notăm un şut din întoarcere al unui gălăţean, scos cu vârful degetelor de Pantilimon în corner, iar pentru final o fază în care Parks a scăpat singur dar a tras în portarul gălăţean.

Scor final, un 2-1 pentru Timişoara. Per ansamblu meritat, dar parcă aş fi vrut să-i văd egalaţi pentru că prea au lăsat-o moale. Dunărea Galaţi a fost o echipă micuţă şi frumoasă, conştientă de propriile ei limite şi cu mult sânge în instalaţie. Un meci frumos.

Pentru puncte bonus, găsiţi diferenţele dintre fazele de mai jos:

Nu ştiu dacă se potriveşte, dar tot îmi pare că ar fi cea mai bună urare de sfârşit: Haide Sportul!

Şi am bătut şi pe Steaua

Mi-am propus să comentez cât mai puţin spre deloc despre meciurile Sportului pe care nu le văd pe viu, la faţa locului. Deci o să încerc să fiu scurt.
Mi-a plăcut că n-a existat crispare. Mi-a plăcut că s-a jucat cu voinţă, cu devotament, că băieţii au pus osul cum n-am mai văzut de mult. Mi-a plăcut că din când în când o mai dădeam pe un-doiuri, mi-a plăcut că pasele mai mergeau. Adorabile contraatacuri, bune ieşiri din apărare. Ador apărarea, care a fost foarte sigură pe ea. Mi-a plăcut pasa aia şmecherească a lui Varga de pe la ultima fază. Dacă o face în campionat la 0-0 îl omor. Mi-a plăcut maturitatea rarissimă din joc. Nu mi-a plăcut cum am dus mingea la colţ spre sfârşit. E mârlânie. Mi-a plăcut Falub, calm, încercând să tempereze şi să sublinieze că mai avem mult până departe. Campionatul e buba, dar încă se mai poate spera. Totuşi, am putea să nu neglijăm cupa? Parcă, parcă, ar ieşi de-o ciorbă.
Hai să lăsăm artificiile şi şampania deoparte. Am bătut o echipă care se numea Steaua, dar era formată din juniori, rezerve şi jucători care n-au mai jucat de 2000 de ani, iar unitatea echipei era inexistentă. Unii dintre oamenii ăştia nu s-au văzut nici întâmplător, pe stradă, dar acum trebuia să construiască împreună. Plus sictirul lor faţă de cupă. Cu toate astea, am bătut o echipă care se numea Steaua şi e o oarece lovitură de imagine. Momentul poate reprezenta un început, o renaştere, un punct zero. Hai că se poate! Pe de altă parte, el poate să nu aducă nici o schimbare, că doar la ocazii ratate ne pricepem. Dar viitorul n-a fost încă scris şi parcă, parcă sună bine.
Video: golul 1, Curelea. Şi golul 2, Varga. Final: Sportul-Steaua 2-0. Duminică la 13, acasă cu Ceahlăul. Haide Sportul!

Cupă : Sportul Studenţesc – Prefab Modelu 1-1, 6-5 la penaltyuri

Hai că i-am (sort of) bătut şi pe ăştia. E un meci greu de narat, încă nu reuşesc să povestesc ce nu se poate povesti. Asta pentru că pe alocuri nu s-a jucat nimic, iar pe alocuri a fost o capodoperă a absurdului, cam ca centrarea asta:

Iar acolo unde ar fi câte ceva de spus ar semăna cu ce am spus la celelalte nşpe mii de meciuri despre care mai scrisei. Am început bine, în atac, şi cam aşa am ţinut-o toată repriza, chiar dacă ne-a luat ceva până să fim cu adevărat periculoşi. Dar eram bătăioşi şi eram acolo. În minutul 27, o incursiune pe partea dreaptă a unui jucător de-al nostru (iertată fie-mi uitucenia, n-am observat cine), care a driblat şi portarul şi i-a pasat lui Curelea care a avut în faţă poarta goală cu doi fundaşi într-însa, având dificila misiune de a da mingea printre ei. Nu i-a ieşit prea bine şi unul din ei a pus piciorul pe minge, care însă a ricoşat în vinclu. 1-0.

După asta parcă am lăsat-o o ţâră mai moale. Cred că dacă mai forţam un pic, meciul se putea termina altfel. Aşa, oaspeţii au ieşit la joc şi a ieşit o chestie cu cele două formaţii ducând mingea de la o poartă la alta, dar împotmolindu-se acolo, în ultimii metri. Modelu a egalat la o fază la care mă uitam pe pereţi, deci nu vă pot spune mai nimic despre asta. În tot cazul, la pauză a fost 1-1. Repriza a doua similară, joc oarecum pe contre, dar…nu ştiu, nu se leagă. Stimabilii noştri oaspeţi au început să cadă din ce în ce mai teatral cu timpul, ajungând până la prestaţii mai demne de premiile Emmy decât ştirile Pro TV, în tot cazul.

La un moment dat, Ciupe intră mai tare la un adversar, îl calcă sau poate ba (am îndoielile mele), omul urlă ca din gaură de şarpe, iar arbitrul îi arată lui Ciupe roşu direct. Nu ştiu nici dacă a fost fault, dar în caz că ar fi fost cred că era de galben.

Dar nu mai contează. Am rezistat şi în zece oameni, ba chiar aş zice că am fost mai prezenţi în repriza a doua. Prelungirile au fost mult prea fade ca să pot săune că cineva a jucat mai bine. Nici în a doua jumătate nu am avut faze prea clare, poate şi pentru că n-am văzut o singură centrare reuşită. Să consemnăm unul-două contraatacuri ale lor la care mi-a stat inima în loc, ca să fim băieţi de treabă. 1-1 după prelungiri.

Arbitri la şuetă

Arbitri la şuetă

Aşadar, penaltyuri. Executate spre peluza cu galeria Sportului, pentru amatorii de statistică. Primele zece lovituri de la 11 metri au fost şi goluri. Ai noştri cu execuţii foarte curate, hotărâte, pe colţ. Niculescu a ghicit colţul şi a fost aproape să scoată primul 11 metri, apoi nu i-a mai ieşit. De altfel, portarii nu au parat nici o minge, ratarea celor din Modelu fiind o minge trimisă peste transversală. După care a venit Târnăcop şi a făcut 6-5. Vă prezint în exclusivitate mondială toate penaltyurile, cu excepţia primului:

Suntem în şaisprezecimi şi, pentru prima oară în ceva vreme, urmează o echipă din A. Haide Sportul!