Dinamo 2 – Sportul Studențesc 4 – 0 / Sportul Studențesc – CS Buftea 1 – 1

La Sportul se întâmplă lucruri întrucâtva halucinante (sau caracteristice pentru întreaga economie românească. Depinde pe cine întrebi).

Unii angajați sunt neplătiți de doi ani. Alții, de doar jumătate de an. Sătuli de situație, au plecat bucătari, masori, antrenori ai echipei mari și ai grupelor de juniori, directorul de marketing Cristian Gheorghe, singurul om care putea fi bănuit de gândire pe termen lung și, în măsura în care au reușit, jucători.

Ca jucător, e mai greu. Te duci la comisie ca să te declare liber și vine Șiman cu o chitanță cum că te-a plătit ieri, la prânz. Scormonești puțin prin amintiri și realizezi că e chitanța de acum un an, care n-avea dată, pe care acum a scris o dată convenabilă. (Unii vor observa că ești cam bou că ai semnat un act nedatat. De-asta te-ai făcut fotbalist, nu neurochirurg).

La stadionul din Regie e o factură la apă neplătită de la începutul sezonului. Pe chestia asta, nu se poate juca acolo. Probabil că nici gazonul nu se simte prea bine. Meciurile de acasă din tur au fost, majoritatea, la Ploiești, iar în retur a fost o tentativă de meci în Colentina, restul jucându-se în Giulești.

Ar mai fi multe detalii, dar v-ați făcut o imagine de ansamblu. Nu sunt bani, dar falsul în acte e un zid care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

În condițiile astea, jucătorii au zis să facă o nefăcută: la primul meci din retur, cu Farul, n-au vrut să intre pe teren (ajutați și de faptul că nu făcuseră vizita medicală, că nu există antrenamente regulate, cantonamente nici atât și că nici măcar nu fuseseră informați cine e antrenorul). Și de atunci o țin într-o grevă, dându-se loviți în ziua meciului și venind în fiecare altă zi la stadion în Regie pentru antrenamente, unde antrenorul se dă rănit. În lipsa lor, jucăm cu antrenorul și jucătorii de la echipa a treia (da, a treia!). Ei sunt născuți mult, mult mai târziu decât mine, de exemplu. Obiectivul a fost schimbat din promovare în evitarea retrogradării, echipa a ajuns de pe 1 pe 6 și, în lipsa vreunei victorii până la sfârșit, ne putem rata obiectivul.

Suporterii sunt împărțiți în două: unii spun că Șiman e un jeg, alții, majoritatea, cred că asta se întâmplă și în restul economiei și că jucătorii ar trebui să joace. Eu înțeleg că ar fi mai bine pentru club și pentru cariera lor dacă ar face ca, de exemplu, la Rapid și ar intra în teren la modul cel mai serios. Pe de altă parte, n-am să învinovățesc pe nimeni pentru că nu vrea să muncească gratis.

Eu spun că Șiman e un jeg.

Mai mult pentru partea asta am scris această însemnare, ea ține loc excelent și de cronică de meci pentru tur și primele etape din retur. Dar, dacă tot suntem aici, să spun două vorbe și despre meciurile pe care le-am văzut pe viu.

Dinamo 2 – Sportul Studențesc 4 – 0

Meciul s-a jucat în Ștefan cel Mare, pe stadionul cel mare. Cu ocazia am descoperit că pista de atletism are 10 culoare, nu 9, cum îmi imaginam eu, ceea ce mă oripilează. De asemeni, a fost prima mea vizită în Groapă cu ochelari, deci și prima dată când am putut să văd meciul.

Image

Cu exact un an înainte, băteam în același loc pe Dinamo, echipa mare, cu 3-1. Lucrurile se schimbă atât de repede.

Greviștii au fost prezenți cu toții în tribună și reporterii TV au fost prezenți lângă ei. Ceea ce ne-a oferit ocazia unei premiere: primul meci filmat cu patru camere, toate îndreptate în direcția opusă meciului.

Despre meci în sine nu-i mare lucru de spus. S-a jucat cel mai mult timp în ultimii 20 de metri ai Sportului. Până la pauză am luat un gol, iar după am mai ieșit din apărare de câteva ori, inclusiv două contraatacuri bune. Și am mai luat trei goluri.

Sportul Studențesc – CS Buftea 1 – 1

Partea bună la tot exilul ăsta e că facem turul stadioanelor din București și intrăm gratis la tribuna 1. Meciul ăsta s-a jucat pe Giulești într-o zi frumoasă de primăvară, în care pe drumul de la metrou la stadion am întâlnit doar un (!) maidanez.

Image

Ăsta a fost un meci mai bun. Tot adversarii și-au petrecut mai mult timp în atac, dar ieșirile noastre au fost mai curajoase și mai eficiente. A fost 0-0 la pauză, am luat gol cu capul la o fază la care toată apărarea dormea, dar am și egalat, primul gol al returului. În minutul 89 Udrea de la Buftea a dat un gol cum n-o să mai dea niciodată, în vinclu din marginea careului, și am plecat acasă bătuți, dar nu la fel de deprimați.

Image

Cu ocazia asta, am putut să văd cât de multe scaune lipsesc de pe Giulești, de vreme ce stadionul era aproape gol. Sunt găuri din loc în loc, în fiecare sector (se observă și în poză) și la peluza galeriei lipsesc cu totul 3-4 rânduri.

Nu poți să te plictisești când ții cu Sportul. În fiecare săptămână te întrebi unde o să joace echipa următorul meci, cu ce jucători, cine o să mai fie antrenor și dacă nu cumva se desființează. Bat în lemn și merg înainte. Ca noi toți.

Noapte bună!

Reclame

Sportul Studențesc – Dinamo II 2-0

Am ajuns la timp, cu bărbierit cu tot. Iată avantajul meciurilor jucate după masa, la dubioasa oră 13:15 aleasă de Sportklub. Am văzut iar că structurile metalice care vor fi Chestia Supraînălțată și Suprasupraterană Basarab sunt mai multe și mai apropiate de un tot unitar, dar tot harababură e. În schimb, câinii dinspre bulevardul Regiei par mai mulți și mai prosperi, din moment ce nu mai sunt deranjați de trafic. N-am avut altercații cu ei, dar păreau agitați. Insert glumă proastă cu câini roșii.

La meciul trecut, cu FC Botoșani, am avut o revelație. Cum atunci mă grăbeam să mă car din localitate, am zis să-i amân povestirea până acum. Eram în metrou, aveam căștile ipodului înfundate bine în urechi și ascultam melodia vocal-instrumentală „Rock you like a hurricane” a formației vocal-instrumentale Scorpions. Și atunci m-a izbit. Melodia asta nu are nici un sens. Absolut nici unul. E stupidă la un nivel galactic. La un nivel Moga. La un nivel Andre. Oh well, s-o adăugăm la „chestii stupide dar care îmi plac” și să trecem mai departe. Simt că mai am chestii de zis și scris pe care le-am amânat prea mult (nu v-am povestit de George Schwizgebel) și sper că voi recupera. Uite, cum termin chestia asta o să-mi fac câteva drafts cu ce mai datorez. Ceea ce nu va ajuta deloc. Știți câte drafts am cu cronici (recenzii?) de cărți? Hă?

Aseară am terminat Breakfast of champions. Azi am văzut reclame la copertilicenta.ro.

Am ajuns la stadion pe la unu și cinci, ocazie să număr oamenii de pe dânsul. Mi-au dat vreo 45 în tribuna 2 (prin numărătoare) și vreo 150 în total (prin ochiometrie). Până la fluierul de început s-au mai strâns. Am început binișor, chiar din primele minute Curelea a șters o minge, trimițând fix în portar, iar înaintea lui mai avusesem un atac închegat. Și asta aș zice că a fost prin minutul 5. Și am continuat să insistăm. Oaspeții au replicat, dar cam palid. Jocul nostru a fost neînchegat, până la frustrare pe alocuri. Cu toate astea amintesc câteva faze în care din poziție bună băjeții au dat peste, cam în rândul din mijloc al peluzei, deci mult prea peste ca să mai amintesc aceste faze. Și din partea dânșilor am văzut neînchegare și un șut chiar mult mai peste dintr-o poziție perfectă (6 metri, central, nemarcat). Autorul acestui rateu a fost unul din cei doi cetățeni de culoare, care aflu că erau Ze Diabate (numărul 2, unul mai înalt) și un oareșcare Attoukura (numărul 18, mai scund). Dânșii au alergat mai bine ca restul echipei, parcă. Alte momente artistice: când Curelea a luat o minge din aer făcând un unghi de 45 de grade cu pământul (și a dat bine) și câteva floricele (gen preluări ca la Fifa) ale lui Costin Gheorghe (și i-au ieșit). Curelea a fost pus o dată într-o situație impecabilă de gol, dar a tras în Curcă din câțiva metri. Apoi a venit golul. Gheorghe a făcut o preluare de-aia de Abracadabra pe dreapta, i-a mai amețit puțin pe fundași și a centrat pe scurt, de unde Nae a ratat din nou din 2 metri, dar mingea respinsă de Curcă a ajuns la Curelea, care (cu greu) dă gol în poarta deșartă (cuvântul „goală” e overrated). Încă o dată Costin aleargă încet și lovește prost mingea un meci întreg, dar are un moment decisiv pentru echipă ce conține într-însul și ceva noroc porcesc. 1-0 la pauză și m-am mai plimbat un pic, cât să mă uit la scheletul metalic ce se înalță lângă terenurile de antrenament. Zice-se că va fi un bazin de înot.

După pauză a mers mai bine cu ocaziile. Poate și cu jocul de echipă. Tradiționala cedare ușoară a adversarilor cu care ne-am obișnuit pe măsură ce îi presăm. În continuare ne câștigăm meciurile mai mult prin perseverență decât prin exuberanță, dar mă mulțumesc cu gândul că așa se începe. Mă amăgesc?

Golul de 2-0 a consfințit intrarea lui Curcă în memoria mea la categoria „Mari gafeuri” și nici măcar la categoria „Mari gafeuri care mi-s dragi” (vezi Barthez și Dudek, în continuare portarii mei preferați all-time). Centrarea a plecat de pe dreapta, dinspre Mandinga, Curelea a trecut pe lângă minge, iar ea venea liniștit spre brațele lui Curcă, o fază standard. Atât de liniștit venea că nu înțeleg prin ce procese cuantice s-a întâmplat că mingea a trecut de partea cealaltă a dânsului (adică, totuși, a trecut prin el? pe sub? peste? printr-o gaură de vierme?), ajungând la Ferfelea, care a împins-o, iar, în poarta goală. Cam pomanagii noi azi, dar am făcut-o invitați. A mai urmat o mică salată asortată de faze de poartă printre mulți timpi morți și îngropați. Curelea a întors un om pe la 20 de metri, apoi a tras pe lung de lângă următorul om, dar mingea s-a dus pe lângă. Ferfelea a prins un șut de la distanță, să zicem 25 de metri, de data asta de pe dreapta (sus-numita minge a lui Curelea a fost pe stânga), iar mingea, care altfel părea că se duce afară, a trecut la un degețel de poartă. Curcă a privit-o ca un om care a călcat pe platoul unde se filmează un film, care nu înțelege ce e cu toți oamenii ăștia în jur și ar vrea să se dea din drum, dar preferă să stea pe loc, nesigur pe cine încurcă dacă se mișcă. Spre final, au intrat Chețan, Truță și Postolache, revenit după accidentarea din meciul de la Constanța. Posto i-a făcut o minge bună lui Nae, care, văzându-l pe Curcă cum iese, a încercat să-l lobeze, dar a dat peste. Mai apoi, Nae a mai primit o minge similară și a reușit să rămână cu poarta goală, doar pentru a trage pe lângă. La un corner Patriche a prins o lovitură de cap foarte bună, care se ducea un pic sub bară și parcă suficient de departe de mâinile lui Curcă. Dar șutul a fost scos de pe linie de către … al nostru Vio Ferfelea.

Au fost și un pic de nervi pe final: unul l-a rupt destul de urât pe Nae, fază la care toată banca noastră și jumătate din jucători au sărit în sus cum n-am mai văzut vreodată. Cazan a stat și el un pic pe jos la un moment dat. Dar el s-a ridicat. Nae aflu acum că va lipsi o lună. Ouch.

Câștigăm cu mici momente de frumusețe, dar tot muncitorește. În continuare se simte că nu avem coerența, coeziunea, jocul de pase necesare și pe alocuri suferim și la capitolul comunicare pe teren („Vezi că vine, vezi că vine!”, de-astea). Dar facem un lucru cu consecvență: câștigăm acasă. Cu deplasările mai vedem noi ce se întâmplă. Următorul meci e la Bacău, peste o săptămână. O cronică lacunară dar cu echipe complete și chestii se găsește pe ligab.ro (ăsta e altceva ca liga2.ro, e de la concurență). Haide Sportul!

Cupă: Sportul Studențesc – Dinamo II 5-0

Bă, Chivulete, băi, aplici regulamentul ca bunică-mea!

Grozăvești, 16:20, coafura se uită la chestia supraterană supraetajată Basarab și în continuare se minunează că oamenii lucrează la chestie. La 16:30 e meciul. Coafura se târăște gâfâind ușor încolo și aude fluierul de început cam pe la intersecția cu strada Lt.Zalic (pentru amatori, la vreo două case și o întoarcere spre stânga de intrarea pe stadion). Obișnuitul control corporal, unde în premieră sunt întrebat ce e maldărul de chestii din buzunarul meu. Săptămâna trecută m-au pipăit puțin pe glezne, dar dacă aveam grenade în buzunar nu era o problemă. Cred că și azi s-a băgat un nene pentru mine și i-a zis colegului „N-are, bă, n-are nimica”. Teroriști, dacă aveți vreo treabă eu pot fi curierul. Cer salariu avantajos și bonuri de masă.

După ce mi-am mai rupt tricoul de vreo două în gardul din jurul terenului, am ajuns prin minutul 2-3 în tribuna 2, unde era și lumea. Am fost aproximativ 5, dar a fost frumos. Ai noștri încep meciul insistând, doar, doar, or sparge apărarea oaspeților. Postolache și Ferfelea au momente când pare că ar putea scăpa cu o bucată maaare de spațiu liber în față. Îi simțim fragili. Răspunsul lor e și nu prea e.

Postolache pune mâna și trage de la 20 de metri. Mingea se duce în bară, îl lovește în ceafă pe Curcă (da, omul ăla pe care galeria Farului îl trimitea la Steaua. Puțin ironic) și iese afară. Curcă pare anemic. Reumatic. Din plastilină. Mai merge încercat. O fază la care Cazan recuperează mingea lângă steagul la colț, centrează pe jos și un fundaș degajează în Univers din fața lui Curelea. Ceva mai încolo, un corner, cineva (liga2.ro spune că era Curelea) dă cu capul, Curcă respinge în față, ușor lateral…vine cineva, vine cineva? Din apărarea lor nu s-a grăbit nimeni, de la noi s-au grăbit vreo trei oameni și Cruceru a băgat-o în ațe. Ceva mai încolo, o pasă pe jos își croiește bine drumul spre Ferfelea, care îl driblează și pe portar și dă gol.

Ai noștri presează în continuare, fără ca din partea cealaltă să vină cine știe ce reacție. Postolache ajunge la o minge trimisă în față pe care o prinde înainte să ajungă acolo Curcă și doar o înțeapă subtil pentru o boltă și 3-0. După câteva minute, Ferfelea creează umilința supremă, trecând de vreo 3 fundași, doar cu mișcări mărunte din corp, apoi și de Curcă. La pauză e 4-0. O plimbare cu ochii la căminele din jur, niște house discutabil din difuzoare, o adiere răcoroasă. Aer de vacanță, cum s-ar zice.

În repriza a doua, ai noștri încep s-o lase mai moale și îi lasă și pe oaspeți să mai alerge și ei. E o presiune, suntem ținuți în careul nostru pentru minute bune, dar respingem bine. Și, după ce mai obosesc, ieșim înapoi la joc, chiar dacă repriza să zicem că a fost mai de contraatac. Postolache îi dă o minge lui Curelea la marginea careului, el o amețește un pic până când cei doi fundași de lângă el resping și mingea ajunge la Costin Gheorghe, care trage plasat pe colțul scurt, Curcă nu se poate întinde și Sportul ajunge la al doilea 5 în 5 zile. Se orientează spre goluri din recuperare Mandinga ăsta. Se mai schimbă liniile, îl mai vedem și pe juniorul Chețan care prinde și el tupeu și are câteva șuturi bune, îl mai vedem pe Ghinga băgând un cap bun la o minge crucială în apărare. Mai e o fază la care Postolache driblează un fundaș și trage din lateral, iar după ce ne holbăm pentru câteva secunde trecem peste iluzia optică și înțelegem că minge n-a intrat. Și să mai notăm jocul mult prea dur al oaspeților, care aveau intrări fără legătură cu mingea și la 0-4. Asta se intitulează prostie.

Cam atât deocamdată. Sâmbătă vine în Regie Săgeata Stejaru, echipa baștano-interlopilor tulceni (Brănești și Snagov fiind ale celor ilfoveni), care mi se tot spune că e periculoasă. Înțeleg că au avut un început moale, dar mai de curând au înviat din morți. O să fie interesant.

Iată, cei de la PRO TV au descoperit că Gheorghe e fratele Elenei Gheorghe. Să te ții. Also, am apărut la PRO TV, gata, am ajuns mai pe sticlă ca toți cei care citesc asta. Un reportaj de 40 de secunde ușor exasperant pentru lipsa de conținut, dar puteți vedea și 1/8 din golul lui Mandinga. Haide Sportul!

Sportul Studențesc – Dinamo II 1-2

Căh. Adică nu chiar câh, meci primăvăratic, te așteptai ca la final să apară și cineva cu niște mici și o ladă de bere. Dar relativ câh.

Am început mai bine, ei mai tinerei și mai timorați un pic, de așteptat, dar în curând jocul s-a uniformizat și s-a transformat într-un concurs de-a aruncat mingea dinspre o poartă spre alta. A existat și niște coerență, nu prea multă, dar așa, cât pentru impresia artistică. Un șut de la distanță al oaspeților, Popescu o cam bâlbâie, Nicolae Mușat e p-acolo, prin fața porții și o bagă în ațe. Echipele de sub noi tind să ne bată. Echipele de peste noi tind să ne pulverizeze. Nu mă mai joc!

În fine, ne mai târâm și noi înspre careul advers, una-două acțiuni pe flanc mai acătării, una, două, 49 de faze în care Curelea ar putea să vrea să ajungă la minge, dar nu își manifestă această intenție. Și un gol, tot cu un șut de la distanță, un ricoșeu și gol, parcă un pic mai de departe și mai nu-chiar-cu-poarta-goală-în față-în-momentul-golului-ca-la-ei. Crainicul anunță că a marcat Daniel Lung, „autorul tuturor celor trei goluri din acest retur”. Ale cui, că Sportul a dat mai multe? De-a lungul reprizei câteva intrări nu foarte blânde, și de-o parte și de alta, însoțite de tradiționalele urlete nu foarte naturale ale „victimei”. Pauză, 1-1.

În repriza a doua am avut suita obișnuită de atacuri pe flancuri, cornere și lovituri libere, dar la ce ne-a folosit? Parcă am fost mai prezenți în atac ca dânșii și aici aș vrea să-l remarc pe Mandinga, care a avut curse bune și i-a sucit pe fundași cu mare talent. Asta sau erau fundași fără experiență, dar lăsați-mă să visez. Câte o contră de la ei. La una din ele, mingea ajunge în lateralul careului după vreo trei pase, e centrată, voleu, gol. Crainicul anunță că a marcat „jucătorul cu numărul 17, Andrei Voican”.

Mandinga intră în careu, întoarce un fundaș, trage dintr-un unghi nașparliu de îngust și mingea nu se duce foarte departe, dar bineînțeles că nu intră. Curelea atinge mingea în careu. Și chiar îl driblează pe un fundaș. O cantitate impresionantă de fotbal din partea lui Curelea, care compensează cu un șut dintr-un unghi incredibildeinimaginabil de prost, care iese în aut de poartă și nu în aut, ceea ce e în sine o reușită. Unii trebuie să afle că s-a inventat pasa. Bine, astea două faze au fost înainte de gol, dar scuzați-mi secvența temporală abracadabra. Un șut al lui Truță de departe, înălțime bună dar cam pe centru.

La un moment dat, m-am apucat să mă plimb prin tribune, activitate care mi se părea mai bună decât să stau pe loc și să mă uit ce fac și ce nu fac unii cu o minge. În timpul plimbării, prin minutul 89-ish, ce-au făcut ai mei cu o minge! Șut de departe, mingea respinsă în față (e chiar criză de portari în țara asta?), șut mai de-aproape, mingea respinsă în față, al treilea șut, din care chiar era greu să nu dai gol, se duce pe lângă. În bulibășeala generală, n-am văzut cine sunt responsabilii pentru cele trei șuturi. Sau alte scuze. Oricum, în timp ce jucătorii se schimbă, fazele astea rămân la fel.

„Minutul 90”, anunță crainicul. Nimic notabil. Se termină. „Vă mulțumim pentru prezență și vă așteptăm și peste două săptămâni”, anunță crainicul, optimist incurabil. Am mai stat puțin pe-acolo și am avut ocazia să văd și cum funcționează presa. Vreo trei reporteri (Pro TV, Antena și un reportofon pe care nu scria nimic) și doi cameramani stăteau într-un cerc, fumau și așteptau să apară careva cunoscut. Apare Cornel Dinu, supărat rău, de-a dreptul depresiv (îi pare rău că au mai și câștigat ai lui un meci?) și spune că n-are nimic de spus și că să-l lase în pace, după care se urcă în jeepanul lui. De două ori sezonul ăsta am fost atât de aproape de Mister Dinu și atât de departe de o mitralieră. După momentul ăsta, o parte din presă s-a cărat, și-au luat la revedere unii de la alții și a mai rămas un reporter cu un cameraman care au luat-o spre vestiare, să mai ia și niște interviuri legate de meci. Sau poate doar vroiau să plece pe ieșirea dinspre Crângași.

Suntem pe 12, dar de când cu Progresul a mai rămas un singur loc retrogradabil. Cu ocazia asta, mai zic a nșpea oară că e o mare porcărie și bătaie de joc ce se întâmplă acolo față de o echipă care merită mult mai mult decât, pardon de exemplu, FC Snagov sau Concordia Chiajna.

V-am scutit de momente video, că v-oți fi săturat de filmulețe cu lovituri libere bătute prost. Haide Sportul!