Norvegia a câştigat Eurovisionul

Nu s-a terminat cu enunţarea încuscrelilor, dar se vede. Cred că ăştia sunt ultimii din Europa care îşi mai permit să organizeze un concurs de-ăsta. Nu prea ştiu de ce mă mai uit la chestia asta, chiar devine din ce în ce mai slabă.

Mi-a plăcut Portugalia, mi-a semi-plăcut Germania (şi mi se pare că ei au o oarece direcţie pe care merg în ultimii ani cu selecţia, stilistic vorbind. Există consecvenţă). Mi-a plăcut Portugalia. Mi-a sort-of-plăcut Rusia. Mi-a plăcut-foarte-foarte-puţin-spre-deloc Finlanda. Iar Azerbaidjan primeşte puncte cu bestialitate. What’s up with that? Dar nici o melodie nu mi-a plăcut prea tare. Cel mai bun cântec din istoria lumii e ăsta:

Nici bulgarii nu ne-au dat nimic. Nici evreii. Doar câte ceva din Spania. Cred că sor-sa lu’ Costin rămâne cu alea 7 puncte din Spania plus încă 10-12 din Moldova. Mi-au plăcut moldovenii, au sânge în vene. Ei au curajul să vină acolo şi să cânte în limba lor, întâmplător şi a noastră. Şi să se prezinte cu ceva specific, fără a duce deloc treaba până la kitsch. În contrast cu fete anti-criză şi fete balcanice.

Respect! A, şi Macedonia tocmai ne-a dat cinci puncte. Cu respect,

un boşorog care încă se uită la Eurovision

Reclame

Elena Gheorghe e mai tare ca fra-su

Serios, nu scriu asta pentru rating, scriu asta pentru că nu în fiecare zi sora unui fotbalist de la Sportul merge la Eurovision. Melodia o găsesc ușor cumplită, deh, materialul obișnuit de concurs. Dar parcă s-a cam auzit printre restul.

Un fundal sonor relativ anost, din când în când câte un individ cu prea mult păr și mult prea multe chitări, care-mi sărea în urechi din obsesie pentru ăia cu prea multe chitare. Finlandezii au venit cu ‘o melodie dance’ cu niște tipi în negru pe care mi se pare că au strecurat și niște chitărăruri. O chestie cu tente gipsy,  puțin prea cumințică pentru a convinge, gen ce ar ieși dacă ar face emisiunile de varietăți de pe TVR ceva cu tentă gipsy. O folcloristă din Portugalia care cânta ceva la modul ‘sususususu…’. Mi-a plăcut, habar n-am de ce. Și, serios, duduia Elena mi se pare că a ieșit puțin în evidență față de rest. Nu că m-aș fi uitat prea atent.

Habar n-am de ce mă mai uit la Eurovision, sunt ultimul nesăbuit cu dependența asta. Asta e, oi fi eu mai de modă prea veche. Nu mă aștept la calitate, doar la puțină diversitate și să mai aud muzicanți pe care nu i-am mai auzit, ocazional mai apare și ceva bun. Și, în contrast cu organizații „europene” care reglementează castraveții, chiar cred în concursuri paneuropene și interplanetare. Sunt ca un fel de ciomăgeală, doar legal și fără victime. Au și furăciuni și nedreptăți, au di tăti. Avem nevoie de ele. Să fie cât mai multe și la orice! Și, mă rog, sunt răcit, încă e o scuză bună.

România în finală, vorba tribunei…Man-din-ga, Man-din-ga! (da, știu că nu mai e, dar … vorba tribunei). Voie bună!