Unirea Urziceni – Liverpool 1-3

Sunt la Crângași, am ieșit de la metrou și mă încolonez în marea masă ce așteaptă să intre în tramvaiul 41, a cărui primă ușă e la 10 metri mai încolo. „Băi, la cum se mișcă, nu cred că-l prindem nici pe ăla de după următorul”. Aglomerație mare  și până la meci mai sunt vreo două ore. Dar coada se mișcă de o manieră mai ordonată, parcă e mai departe de îmbulzeala tradițională. Nu cumva o avea și niște adevăr teza cum că meciurile Urziceniului atrag spectatorul neutru, care, departe de exuberanța celui partizan unei echipe, lasă loc și pentru niște civilizație? Tramvaiele vin în șuvoi, unul după altul, și ne urcăm în al treilea. Am văzut aglomerații mai rele ca asta în RATB.

În față, câțiva englezi încep să cânte. „Javier Mascherano, Javier Mascheranoo” (pe melodia de la „Seven Nation Army”, pare-mi-se). Gazdele și oaspeții merg împreună la meci și nu se lasă cu probleme, ba chiar e o stare lejeră, o veselie îmbibată de berea ieftină pe care o avem noi aici, în România. „And what is your team? Who do you support? Steaua? Ah, Steaua has one European Cup. We have five. Steaua 1, Liverpool 5”. Apoi începe un dialog între grupul mic de englezi din centru (poate de un om) și cel din față, pe o melodie ale cărei cuvinte sunt prea îmbibate de berea românească pentru a le putea distinge.

Ajungem la capătul lui 41 și, poate, al lumii. Noroaie peste noroaie, băltoace și, pentru contrast, un teren sintetic cu o nocturnă pe care se joacă niște juniori. Ce fac ăștia, nu-i ia antrenorul să le arate ce pot fi când vor fi mari? Poate o să-i ducă la meci, mai e o oră. Puțină derută la intrare. „Nu vă supărați, pe aici se intră pentru peluza 1?” îl întreb pe un alt om de la coadă. Mă privește ușor derutat, după care observ un fular roșu plasat destul de subtil și mă scuz în engleză. Îl întreb pe nenea jandarmul care mă ia cu „What? Can you repeat that?”. În concluzie, cred că par un străin pentru toată  lumea.

Nenea stewardul face câteva urcări și coborâri pe scări, rugându-ne să ne ocupăm niște poziții în tribună. E complicat, ca de obicei locul de pe bilet fiind ceva aproximativ, dar chiar reperăm două locuri goale destul de aproape de unde trebuia să fim. Scaunele și așa nu sunt numerotate, iar unele rânduri întregi nu prea mai sunt fixate de structura de beton și e  greu să te bizui pe ele. Cam slab pentru un pom lăudat, dar oricum e mai frumos să stai în picioare. Nici restul stadionului nu strălucește în întuneric, deși tribuna acoperită e drăguță. Instalația de sonorizare scârțâie neconvingător imnul Europa League și ne pregătim de un început.

Urziceniul surprinde din nou: de unde Ronny Levy practic a avertizat că nu vom vedea mare lucru pe lângă autobaza din poartă, ei încep curajos. Și stadionul iese din neutralitatea călduță pe care o acuză cârcotașii și încearcă să împingă echipa în față. Golul vine la un corner, prin lovitura de cap a lui Fernandez, și pare că vom avea o seară interesantă. La un moment dat va trebui să petrec mai mult timp urmărind meciul și mai puțin filmând chestii.

Galamaz se accidentează destul de urât, imediat după gol. Sunt momente de tensiune, când arbitrul dă senzația că vrea să-i ajute subtil pe cormorani. Iar ei joacă puțin mai dur decât mi-ar place.

Interesul piere, când Mascherano face 1-1, după care Babbel pune oaspeții în avantaj. Nu au jucat fantastic, nu au avut multe faze, iar lumea din jur acuză și un henț al lui Ngog la gol. Dar când ești bun, ești bun și o scoți la capăt cumva. Totuși, Unirea are de fiecare dată dorința de a reveni, ies și îi împing puțin pe oaspeți prin insistența lor. Ceea ce nu e, totuși, puțin. Și e, pe undeva, o premieră.

Repriza a doua. O ploaie deasă în prima parte, începută înainte de pauză, frumoasă și uniformă în lumina nocturnei. Momente mai puțin reușite, meci pe care Liverpool reușește să-l închidă. Românii mai obosesc, dar Arlauskis scoate multe mingi periculoase. Gerrard e un jucător cu un stil aparte. Ar putea fi identificat și de pe lună bazat pe mimică, pe limbajul trupului. O dată se găsește la capătul unei faze frumoase, în pase, care are ca finalitate golul de 3-1. Mai apoi, trage și pune în pericol poarta dintr-un unghi senzațional de mic. Ni s-a dat ocazia să vedem și niște jucători fantastici și un mare spectacol. Să ne bucurăm.

La final, aplauze. Nu e clar dacă pentru gazde sau oaspeți. Și nu e clar dacă, în fond, contează. A fost o seară frumoasă. Echipa campioană a arătat că poate face față, că are inclusiv dorința puternică și nebunească de a reveni, că își joacă șansele cu demnitate. Și e abia la un început de drum. Păcat că mulți vor numi asta un simplu antijoc și vor râde de populația mică a Urziceniului sau alte prostioare irelevante. Iar publicul a arătat că poate fi influențat, mișcat și însuflețit și de fotbalul real, nu numai de fanatisme de fațadă, stil „voi ține cu echipa Ț pentru că câștigă multe meciuri și o să pot să râd de prietenii mei dinamoviști”. Nu, oamenii mai sunt dispuși și să țină cu unii care muncesc și vor, chiar dacă poate natura i-a ajutat mai puțin, și atunci le mai și iese. Păcat că mulți vor spune „haha coae urziceniul nu are ultrasi cum plm sa te sustina un stadion intreg de cetateni haha lol”. Bleah.

Pe final, în mulțimea care se deplasa spre stația de tramvai, un copilaș avea pelerină cu Sportul Studențesc. Nu suntem așa puțini și nu dispărem nicăieri. Și niciodată nu vom merge singuri. Asta e senzația cu care pleacă de la meci un om care simpatizează și cu Liverpool, și cu Urziceni, dar pentru care cel mai important meci de săptămâna asta e Sportul – Concordia Chiajna, duminică, la 13, în Regie.

Noapte bună!

Reclame

Rezervarea destinului și piticii din grădină

Ohoo, o a doua tragere la sorți abunddentă pe sezonul ăsta! Să exprim niște cuvinte despre adversarii românașilor din Europa League și să bat recordul mondial (bine, personal) la chestii scrise despre fotbal, fotbal, fotbal și fotbal.

Ajax, Anderlecht, Zagreb, Timișoara. O grupă cu echipe care nu mai sunt ce-au fost. Și Ajax, și Anderlecht au ajuns cu mult în urma renumelui lor, dar asta nu mă împiedică să cred că Ajax poate să le dea un 3-0 timișorenilor. Anderlecht abordabilă, Zagreb periculoasă mai mult prin prisma tradiționalei atmosfere din spațiul iugoslav, pentru că fotbalistic nu mă aștept să aibă cine știe ce jucători. Totuși, e de notat că un jucător de care se poate să mai fi auzit, intitulat Eduardo, și-a petrecut foarte mulți ani la Dinamo Zagreb. Calificarea de pe locul 2 e posibilă.

Panathinaikos, Galata, Dinamo, Sturm. Aici iar aș zice aia cu „nu mai sunt ce-au fost”. Dinamo e înconjurată de trei echipe care au fost prin Champions League dar s-au lăsat de obiceiul ăsta. Un trio balcanic spectaculos și o echipă din Austria, care se știe că are un campionat inferior. Pronostic aiuristic  #1: cel mai greu va fi cu Sturm. Cel mai ușor va fi cu Panathinaikos. Meciul de acasă, Dinamo o să-l câștige, asta o spun de acum. Există și un precedent al lui Rapid cu Panata și există o tradiție a împleticelii dinamoviste de ăia mai mici, că la ăia mari se pot concentra (măcar într-o manșă). Pronostic aiuristic #2: Locul 3, după o ultimă etapă de infarct.

Steaua, Fenerbahce, Twente, Sheriff: bulănoșii ăia au primit o grupă OK cu Fener, niște lalele și echipa mafioților din Transnistria, care se chinuie să ajungă în Liga Campionilor de când eram eu mic. Abordabil.

PSV, Copenhaga, Sparta Praga, CFR Cluj. Echipe … să le spunem alunecoase, în sensul că au o istorie a parcursurilor europene în care fac mai mult decât se așteaptă lumea. Dar așa are și CFR, cam la fel cu Copenhaga în parcursu-i din Champions. Vroiam să spun că o să depindă de meciurile cu Sparta, dar acum că mă uit mai bine … neah, se cam poate întâmpla orice. Genul de grupă din care să te califici cu 6 puncte făcute din 6 egaluri. Nu prezic nimic.

Voie bună!

It finally happened

Acum mulți ani, România avea patru echipe în turul preliminar al Cupei UEFA și toate erau eliminate. Acum ceva mai puțini ani (sezonul trecut), România avea cinci echipe în primul tur din Cupa UEFA, ultimul dinaintea grupelor. Și toate erau eliminate.

Azi au fost 4 echipe în ultimul tur dinaintea grupelor, dintre care trei s-au calificat. E o mică premieră. E un progres. E o depășire a câteva blocaje psihologice. Și a venit natural, fără tremurici sau perturbații exagerate pe parcurs, chiar dacă a inclus și o răsturnare de scor măricică.

Mai întâi, a fost CFR Cluj, care s-a impus la începutul jocului cu Sarajevo, a controlat treaba și a dat două goluri, plus o ratare la capătul unei faze splendide, când din trei pase s-a ajuns de la jumătatea terenului la poartă, evitând de fiecare dată ofsaidul la limită. Apoi, să observăm că tocmai am făcut o frază de Sorin Hobana. De partea cealaltă, oaspeții au o bară la o bâlbă măricică în apărare și un gol, creând un final destul de tensionat la 2-1. Tensionat, dar, să mai subliniem o dată, rezolvat cu un cap limpede. La CFR mai merge, că-s toți portughezi, dar uite și ăștialalți că le-a ieșit.

Mai apoi, Dinamo, care pentru prima dată pentru sine și fotbalul românesc, a revenit de la un scor nașpet la general (0-3). Cei de la Liberec n-au jucat absolut nimic, văzându-se cu sacii în căruță, ba chiar vreo două goluri au fost produse de portarul gazdelor. Și Dinamo a construit încet, a ținut mingea, a știut să lovească și să se salveze cum trebuie. Șocant de bun Matache măcelaru, un portar care de multe ori a fost văzut făcând gafă după gafă. Eu personal n-am văzut un meci în care să nu facă asta. Apoi penalty-uri, cu o ratare la limită pentru Zicu, apoi un șut peste al oaspeților, pentru ca, în cele din urmă, mult mai târziu, Matache să salveze decisiv, scăpându-se și de povara de a bate, în următorul rând de penaltyuri. Mai e și el într-un rol pozitiv o dată. Mai demult mi se părea că e lăsat deoparte cam ușor raportat la talentul arătat în perioada Otopeni, dar nici nu se ajuta singur. Și o victorie, pardon de cuvânt, mare. Respect.

Mai apoi a fost Steaua, care a fost condusă cu 1-0 și a început să joace în ultimele minute, terminând cu un gol cu poarta goală și 2-1.

A mai fost Vasluiul, care a cedat la Atena, 0-3, după ce la pauză fusese 0-0. Totuși, au rezistat foarte bine până la un punct.

Și a mai fost tragerea la sorți pentru Liga Campionilor, de unde Urziceni a aflat că o să joace cu Sevilla, Rangers și Stuttgart. O grupă mult mai bună ca altele, dar evident dificilă. Pe Rangers îi simt mai slabi. O să fiu extremal și o să prezic cinci puncte, că patru deja propuseseră ăia de la sport.ro mai devreme și n-aș fi original.

Ăsta a fost fotbalul de azi. Noapte bună!

Hărăzeala sorților și piticii din grădină

Cea de a doua expresie faimoasă, în caz de trageri la sorți și alte alea cu noroace, după aia cu zeița Fortuna, e aia cu „sorții au hărăzit nuștiuce”.

Așadar, să exasperăm cititorul și îndeosebi cititoarea care se mai aștepta la ceva nefotbalistic pe aici și să vedem ce le-au hărăzit sorții echipelor românești în tragerile la sorți desfășurate în această după-amiază în vederea playoff-urilor principalelor două competiții continentale, în neasemuitul edificiu ce adăpostește sediul Uniunii Europene de Fotbal – Asociație! De asemeni, pentru cine nu l-a auzit niciodată, în fraze de-astea vorbește Sorin Hobana, ar trebui să încercați o dată o chestie comentată de el, e o experiență unică.

FC Timișoara – VFB Stuttgart

Să începem cu începutul, cu Cempiăns Drink. Așa îi zice bunica. She might have a point. Se știa că Timișoara o să pice cu o echipă nașpetă și probabil că a picat cu penultima în topul nașpității din cele cinci posibile. Cu toate astea, e greu, e și prima manșă acasă, probabil va fi un meci abordat în același stil de echipă mică încercând să ciupească ceva și fără prea multă încredere că va ciupi. Și pe bună dreptate, pentru că la alte stiluri s-ar putea alege cu un 5-0 sau alte cele. Stuttgart a ieșit campioană acum două sezoane, când nu se aștepta nimeni, iar sezonul trecut a terminat pe 3. Wolfsburg a luat campionatul, în tradiția neașteptatului. Diseară la 21:30, Wolfsburg – Stuttgart e pe Eurosport 2, pentru cine vrea să arunce o privire. Și probabil va fi un meci foarte bun și pentru spectatorul neutru.

FK Sarajevo – CFR Cluj

Ne întoarcem la chestia cealaltă, numită de-a lungul timpului Liga Europa, European League, Liga Europeană și altele, în funcție de deruta celor care o numeau, și UEFA Europa League, oficial. Ziceți-i Cupa UEFA, dacă sunteți prea derutați. E și un nume jalnic. Clujul e singura echipă din tragerea de azi care joacă manșa a doua acasă, iar adversarul e destul de accesibil: FK Srajevo, locul 4 în Bosnia sezonul trecut. I-au scos pe Helsingborgs în turul trecut, deci nu-s chiar de colo. Mă rog, cam de mijlocul clasamentului, la noi. Acum 3 ani au jucat cu Rapid în preliminarii și au fost două meciuri destul de strânse și crâncene (inclusiv un 1-0 în Bosnia), dar Rapidul s-a calificat. Ceea ce pronostichez și pentru Cluj, o calificare nițel mai muncită, definitivată doar în retur, dar totuși destul de relaxată.

Dinamo – Slovan Liberec

Slovan Liberec e o echipă din Cehia de care n-am mai auzit mai nimic de acum multe sezoane, când erau pe culmile ultimelor faze din UEFA. Era vremea când echipele noastre n-aveau gânduri de-astea. Poate am rămas cu o impresie exagerat de pozitivă de atunci sau poate e faptul că Dinamo s-a împiedicat de buturugi mai mici, dar cred că o să fie un meci destul de greu. Ultimele două sezoane europene ale lui Liberec consemnează niște eliminări destul de jenibile cu unii din Kazahstan, respectiv cu Zilina. Un loc 3 în campionat sezonul trecut și un tur jucat deja anul ăsta, când au bătut pe campioana din Lichtensteincu 1-0 și 2-0. Cam slab pentru un meci cu campioana și singura echipă profesionistă din Lichtenstein. Deci da, probabil era doar o impresie pozitivă rezultată din amintirile mele de om bătrân.

FC Vaslui – AEK Atena

Vasluiul e singura echipă românească din Europa League care n-a fost cap de serie și i-a picat penultimul adversar ca nașpitate. AEK Atena, locul 3 în Grecia, calificată direct în play-off, un adversar puternic, dar care poate fi bătut cu un pic de încredere și o mare căruță de antijoc.

Steaua – St. Patrick’s

A, da, și ăia au avut noroc porcesc și au picat cu cel mai ușor adversar posibil, de nivelul lui sau chiar sub Motherwell.

Fie ca zeii fotbalului, Socrates, Catenaccio şi Gioconda din Titan, să vă călăuzească fiecare pas prin această lume crudă. Voie bună!

Fun isn’t enough. Try fân.

Exegeza metempsihozei semioticii lui de început (incipit pentru aceia mai latini dintre noi), că-i greu. Mai ales când începi de 4096 ori. 4096-bit RSA, înțeleg că e un buzzword popular pentru a cripta tot. Deși, acu, vorba xkcd-ului.

Deci da. Revin după o debucureștenizare de o săptămână și încă niște prea multe zile de lene. La revenire am constatat că și cerul de București e mișto, doar nu l-am privit prea des și prea bine. Și că s-au întors soldații din Irak. Cinste lor. Și că a fost ziua imnului, iar domnii de la Adevărul de Seară au titrat „ziua drapelului”. Oops. Și că nu știu care-i faza cu „București – cartier de vară”. Și că … mai continuu? Mai continuu.

Digi sport, GSP, sport.ro, eurosport 1&2, sportklub & sportklub plus, telesport, sport 1, boom sport. Serios, ca națiune și cultură, ne putem opri. Sunt niște oameni în chiloți alergând după o minge, după cum frumos spunea Florin Călinescu. Într-o noapte l-am visat pe Florin Călinescu cu cancer îmbătându-se criță și furându-ne mașina. Într-o alta am visat un război, doar că nu știam cu cine suntem în război. Doar simțeam nevoia să împart asta.

Cei de la Digi sport sunt decenți și discreți, dar cam așa începe toată lumea, nu? Poate minus GSP. Ce mă fascinează momentan e că ei chiar îndeplinesc visul de secole și dreptul natural al românilor: de a da pe meci și să vadă minutul și scorul într-un colț al ecranului. Toți ceilalți ascund una sau cealaltă din informațiile astea. Radu Naum povestea la un moment dat că a întrebat de ce nu se face asta la un EURO, iar un mai-mare din TVR i-a zis că „nu este o măsură adecvată personalității poporului român” or something. Suntem cu toții bolnavi, din lipsă de fonduri. Totuși sunt cam multe blablasport-uri, tre să mai pice din ele. Și să-mi bage sportklub la loc. Și să-mi confirme cine a luat B-ul. Care începe în două săptămâni, a lot more on that later.

Au început și băjeții în Europa, Steaua a trecut de o echipă de bucătari și e pe cale să treacă de o echipă de maeștri bucătari. În apărarea cui se simte apărat, Motherwell pare-mi-se că a mai făcut chestii prin sezoanele trecute și mai e 8-1 ăla de curând. Timișoara face treabă foarte, foarte bună. Cam pragmatici și închistați, dar e greu să joci cu toate cojonesurile cu Șahtar. Gigel e magnific. Trebuie să-mi caut autograful de la el și să sper că totuși se înțelege ceva. Vasluiul tace și își vede de treabă, ei mi se par cel mai relaxați întru calificare. Poate pentru că pe ei i-am văzut cel mai puțin.

Au început și băjeții acasă. Un Internațional Curtea de Argeș – Oțelul plicticos, urmat de Rapid începând tare. Ei cam  au obiceiul ăsta, al începuturilor frumoase și exuberante, dar întrebarea e cât îi ține. Iar eu încă refuz să înțeleg faza de la Dinamo cu zvonuri despre concedierea antrenorului înainte de a juca vreun meci oficial. Adică, deci nu, e prea complicat, viața e scurtă, whatever. O salutare pentru domnii de la Antena 1, care la un moment dat părea că nu vor fi atât de răi ca PRO TV-ul pe vremuri, dar până la urmă tot dau pe Steaua și doar pe Steaua, chiar dacă în etapa asta mai sunt și meciuri interesante. Mă rog, consumatorul rațional, maximizarea utilității, profit, ROI, etc., e logic. Dar tot o să mă smiorcăi puțin.

Azi l-am văzut pe Roman de la Zdob și Zdub luptându-se să mulgă o oaie, în cadrul unui nou format PRO TV. Formatul nu-i rău, dar evident în momentul în care îl pui pe Roman și niște condiții mai rurale în aceeași emisiune n-o să-mi mai pese de format. Tipul a fost, inevitabil, foarte tare, frate.

Trec pe lângă fosta mea generală și tot văd chestii din ce în ce mai mișto. Chestiile mișto au început când am plecat eu de acolo. Universul mă urăște. De data asta e vorba de un acoperiș care arată mai a șindrilă așa, mai a tradițional. S-a estetizat fantastic maghernița, aș mai face școala o dată. Cei de la Google vor lansa un sistem de operare. Pentru netbook-uri sau pentru toată lumea sau se mai gândesc. Totul va fi online. Everybody saw that coming. Amu să vedem până unde va ajunge treaba. Momentan încă aștept un mic release de Chrome pentru Linux, o fi prea mult de cerut? Și umblă vorba prin târg că Microsoft Office va avea niște versiuni online moca, un fel de contracandidate la Google Docs. Azi am cerut 3.14 sarmale. Și am primit. Viața este frumoasă.

Cel mai tare nume de festival este Fănfest. Pe locul 2, Folk You, care e zilele astea. Privind prin prisma unui deconstructivism textualist, am cam terminat. Revin cu noi forțe, doar împreună îl putem învinge pe ManBearPig. Noapte bună!