Sportul Studențesc – FC Vaslui 0-1

O după-amiază ușor cețoasă și surprinzător de non-câinoasă la venire. La plecare era unul în stradă care lătra la tot și la toate, din fericire nu eram singur și am mers cu turma, că altfel cred că acolo rămâneam. Regie, locul unde poliția poate bloca străzile înaintea meciului dar hingherii nu vor să scape de zecile de potăi.

Sportul a ajuns la poartă, pe bune, doar că acolo apărarea era ca pe vremea lui Ștefan cel Mare, doar făcută cu mercenari de la Copacabana, pentru a încerca depășirea recordului de figuri de stil inutile, deținut acum de PRO TV. Iar prea puțini își asumau răspunderea finalizării. Dincoace, ăștia erau și ei periculoși și nu prea, în dulcele stil clasic, lălâu și balcâz (vezi Porumboiu după meci: că cică au jucat nașpa, dar la nivelul României nașpa-ul ăsta a fost super-spectacol).

Să vedem, cine a zvâcnit, cine a mai mișcat așa, ca fluturașii? Varga, mai rar dar mai bine. Dar n-a putut să-i dribleze chiar pe toți, nici chiar pe doi consecutiv, doar momente punctuale. Pătrașcu, pentru o lovitură liberă care măcar a prins poarta (dar a fost foarte foarte moale și foarte foarte pe centru). Dincolo, ăia negri. Mențiune specială pentru cei doi indivizi care au reușit să șuteze în aut de poartă (da, da), pentru individul care a reușit să rateze cu poarta goală (Gheorghiu) și, desigur, pentru Yero Bello, atacant bun care a dat golul.

Păcat că n-am rezistat pentru un 0-0 urât (da, am spus-o și nu sunt foarte mândru). Că nu cred că se supăra prea multă lume. Și așa e un rezultat echitabil. Și mai mare păcat că s-a rupt Niculescu, ocazie cu care l-am văzut 10 minute pe Viciu. S-a descurcat acceptabil. Notabile mai sunt cele 10 minute în care ceața a fost atât de deasă că părea că se va înnopta, ca și ceața la o oră de după meci, destul de absolut magnifică, îmi permit să spun (am așa preferințe dubioase). Felicitări lui Șerban, care a venit cu un banner dedicat lui Pancu (care nici n-a fost în lot, că s-a certat cu Hizo). Și, desigur, momentul a avut izul lui de minute stupide cu jandarmi (și oficiali, ah, ce bucurie) cretini, că doar de ce să te adaptezi la context când ai ordine și baston? Îmi permit să citez nițel, toată pozna aici:

n-am putut sa-l afisez decat 2 minute deoarece au intervenit stewarzii si probabil ofiterul de presa mai apoi deoarece din ce am inteles in prima faza de la acestia si din statiile acestora eram „2 vasluieni inconstienti care trebuiau sa fie scosi din peluza Sportului pentru a evita altercatiile cu baietii care sustin sportul „. Mai apoi cand le-am explicat ca suntem rapidisti si ca mesajul l-am facut pentru idolul nostru care joaca la Vaslui si ca este intr-o perioada dificila si ca este ca un mesaj de sustinere si de incurajare pentru acesta ,au inteles situatia si ne-au lasat in pace. Peste aproximativ 5 minute apare probabil ofiterul de presa sau cine o fi fost sa ne cheme sa ne dea afara din stadion pe motiv ca am introdus ilegal acest mesaj si sa ne interogheze despre modul in care am intordus mesajul in peluza .Mesajul l-am introdus la intrare cand stewarzii nici nu s-au sinchisit sa se deranjeze sa ma puna sa desfac mesajul care-l aveam in ghiozdan .

În ipoteza ușor idealistă a unei victorii la Urziceni (vineri, ora 18), vom fi adunat ceva mai mult de jumătate din punctele necesare pentru barem la jumătatea sezonului. Bonus sumbru la perspectivă sumbră, salariile sunt neplătite de atâta timp că jucătorii încep să ceară desfacerea contractelor. Primul, Marius Postolache, care a fost trimis, cu promptitudine și nesimțire, la echipa a doua. Irina Maxim mușcă în carne vie într-o cronică din Onlinesport și băieții de la Gazetă au ceva mai echilibrat și cu figuri de stil inutile. Video în diverse locuri, de pildă Digi Sport.

Încă ceva: de acum, s-ar putea să mă mai citiți ocazional (sau pe alții, că pe mine mă citiți deja) pe Sportibus.ro, care se vrea a fi o comunitate de oameni care scriu lucruri mișto pe teme sportive. Momentan ritmul postării e și nu e, dar hei, am încredere, e recomandat de Adrian Georgescu.

Haide Sportul!

Reclame

It finally happened

Acum mulți ani, România avea patru echipe în turul preliminar al Cupei UEFA și toate erau eliminate. Acum ceva mai puțini ani (sezonul trecut), România avea cinci echipe în primul tur din Cupa UEFA, ultimul dinaintea grupelor. Și toate erau eliminate.

Azi au fost 4 echipe în ultimul tur dinaintea grupelor, dintre care trei s-au calificat. E o mică premieră. E un progres. E o depășire a câteva blocaje psihologice. Și a venit natural, fără tremurici sau perturbații exagerate pe parcurs, chiar dacă a inclus și o răsturnare de scor măricică.

Mai întâi, a fost CFR Cluj, care s-a impus la începutul jocului cu Sarajevo, a controlat treaba și a dat două goluri, plus o ratare la capătul unei faze splendide, când din trei pase s-a ajuns de la jumătatea terenului la poartă, evitând de fiecare dată ofsaidul la limită. Apoi, să observăm că tocmai am făcut o frază de Sorin Hobana. De partea cealaltă, oaspeții au o bară la o bâlbă măricică în apărare și un gol, creând un final destul de tensionat la 2-1. Tensionat, dar, să mai subliniem o dată, rezolvat cu un cap limpede. La CFR mai merge, că-s toți portughezi, dar uite și ăștialalți că le-a ieșit.

Mai apoi, Dinamo, care pentru prima dată pentru sine și fotbalul românesc, a revenit de la un scor nașpet la general (0-3). Cei de la Liberec n-au jucat absolut nimic, văzându-se cu sacii în căruță, ba chiar vreo două goluri au fost produse de portarul gazdelor. Și Dinamo a construit încet, a ținut mingea, a știut să lovească și să se salveze cum trebuie. Șocant de bun Matache măcelaru, un portar care de multe ori a fost văzut făcând gafă după gafă. Eu personal n-am văzut un meci în care să nu facă asta. Apoi penalty-uri, cu o ratare la limită pentru Zicu, apoi un șut peste al oaspeților, pentru ca, în cele din urmă, mult mai târziu, Matache să salveze decisiv, scăpându-se și de povara de a bate, în următorul rând de penaltyuri. Mai e și el într-un rol pozitiv o dată. Mai demult mi se părea că e lăsat deoparte cam ușor raportat la talentul arătat în perioada Otopeni, dar nici nu se ajuta singur. Și o victorie, pardon de cuvânt, mare. Respect.

Mai apoi a fost Steaua, care a fost condusă cu 1-0 și a început să joace în ultimele minute, terminând cu un gol cu poarta goală și 2-1.

A mai fost Vasluiul, care a cedat la Atena, 0-3, după ce la pauză fusese 0-0. Totuși, au rezistat foarte bine până la un punct.

Și a mai fost tragerea la sorți pentru Liga Campionilor, de unde Urziceni a aflat că o să joace cu Sevilla, Rangers și Stuttgart. O grupă mult mai bună ca altele, dar evident dificilă. Pe Rangers îi simt mai slabi. O să fiu extremal și o să prezic cinci puncte, că patru deja propuseseră ăia de la sport.ro mai devreme și n-aș fi original.

Ăsta a fost fotbalul de azi. Noapte bună!

Hărăzeala sorților și piticii din grădină

Cea de a doua expresie faimoasă, în caz de trageri la sorți și alte alea cu noroace, după aia cu zeița Fortuna, e aia cu „sorții au hărăzit nuștiuce”.

Așadar, să exasperăm cititorul și îndeosebi cititoarea care se mai aștepta la ceva nefotbalistic pe aici și să vedem ce le-au hărăzit sorții echipelor românești în tragerile la sorți desfășurate în această după-amiază în vederea playoff-urilor principalelor două competiții continentale, în neasemuitul edificiu ce adăpostește sediul Uniunii Europene de Fotbal – Asociație! De asemeni, pentru cine nu l-a auzit niciodată, în fraze de-astea vorbește Sorin Hobana, ar trebui să încercați o dată o chestie comentată de el, e o experiență unică.

FC Timișoara – VFB Stuttgart

Să începem cu începutul, cu Cempiăns Drink. Așa îi zice bunica. She might have a point. Se știa că Timișoara o să pice cu o echipă nașpetă și probabil că a picat cu penultima în topul nașpității din cele cinci posibile. Cu toate astea, e greu, e și prima manșă acasă, probabil va fi un meci abordat în același stil de echipă mică încercând să ciupească ceva și fără prea multă încredere că va ciupi. Și pe bună dreptate, pentru că la alte stiluri s-ar putea alege cu un 5-0 sau alte cele. Stuttgart a ieșit campioană acum două sezoane, când nu se aștepta nimeni, iar sezonul trecut a terminat pe 3. Wolfsburg a luat campionatul, în tradiția neașteptatului. Diseară la 21:30, Wolfsburg – Stuttgart e pe Eurosport 2, pentru cine vrea să arunce o privire. Și probabil va fi un meci foarte bun și pentru spectatorul neutru.

FK Sarajevo – CFR Cluj

Ne întoarcem la chestia cealaltă, numită de-a lungul timpului Liga Europa, European League, Liga Europeană și altele, în funcție de deruta celor care o numeau, și UEFA Europa League, oficial. Ziceți-i Cupa UEFA, dacă sunteți prea derutați. E și un nume jalnic. Clujul e singura echipă din tragerea de azi care joacă manșa a doua acasă, iar adversarul e destul de accesibil: FK Srajevo, locul 4 în Bosnia sezonul trecut. I-au scos pe Helsingborgs în turul trecut, deci nu-s chiar de colo. Mă rog, cam de mijlocul clasamentului, la noi. Acum 3 ani au jucat cu Rapid în preliminarii și au fost două meciuri destul de strânse și crâncene (inclusiv un 1-0 în Bosnia), dar Rapidul s-a calificat. Ceea ce pronostichez și pentru Cluj, o calificare nițel mai muncită, definitivată doar în retur, dar totuși destul de relaxată.

Dinamo – Slovan Liberec

Slovan Liberec e o echipă din Cehia de care n-am mai auzit mai nimic de acum multe sezoane, când erau pe culmile ultimelor faze din UEFA. Era vremea când echipele noastre n-aveau gânduri de-astea. Poate am rămas cu o impresie exagerat de pozitivă de atunci sau poate e faptul că Dinamo s-a împiedicat de buturugi mai mici, dar cred că o să fie un meci destul de greu. Ultimele două sezoane europene ale lui Liberec consemnează niște eliminări destul de jenibile cu unii din Kazahstan, respectiv cu Zilina. Un loc 3 în campionat sezonul trecut și un tur jucat deja anul ăsta, când au bătut pe campioana din Lichtensteincu 1-0 și 2-0. Cam slab pentru un meci cu campioana și singura echipă profesionistă din Lichtenstein. Deci da, probabil era doar o impresie pozitivă rezultată din amintirile mele de om bătrân.

FC Vaslui – AEK Atena

Vasluiul e singura echipă românească din Europa League care n-a fost cap de serie și i-a picat penultimul adversar ca nașpitate. AEK Atena, locul 3 în Grecia, calificată direct în play-off, un adversar puternic, dar care poate fi bătut cu un pic de încredere și o mare căruță de antijoc.

Steaua – St. Patrick’s

A, da, și ăia au avut noroc porcesc și au picat cu cel mai ușor adversar posibil, de nivelul lui sau chiar sub Motherwell.

Fie ca zeii fotbalului, Socrates, Catenaccio şi Gioconda din Titan, să vă călăuzească fiecare pas prin această lume crudă. Voie bună!

Vasluiul merge mai departe

Sau alt titlu mult, mult prea uşor de găsit.

Aşadar şi prin urmare (decât să începi cu „deci”, începe cu un sinonim), FC Vaslui a făcut 1-1 în Cipru cu Omonia Nicosia şi s-a calificat în ultimul tur preliminar din Europa League, căruia toţi îi spun play-off, deci poate că aşa îi zice. Acu, ezit între a spune că atitudinea Vasluiului e un pas în plus faţă de psihologia strămoşească a echipei româneşti sau ba.

Atitudinea din teren, nu. Răzăşească, aşa, cu bubuieli la timpul lor urmate de lungi perioade în care se pârjolesc câmpiile, se otrăvesc fântânile, se închid culoarele şi se parchează autocarul în poartă. Diferenţa e că lucrurile astea sunt făcute parcă mai cu convingere şi inteligenţă decât eram obişnuiţi şi … chiar ies. Până când vine sfârşitul meciului, ăia dau un gol dintr-un fault inutil şi portarul Vasluiul ia un roşu în condiţiile în care se făcuseră toate schimbările. Oops. Dar mi-a plăcut (moderat) şi ce a venit după, pentru că în locul crispării străvechi a venit puţin mai mult curaj şi ceva mai multă stăpânire de sine, cu ieşiri în pase din apărare şi chiar un atac străveziu pe final de meci. Ce-i drept, planul era pentru o minge la colţul terenului, dar a ricoşat într-o poziţie pentru centrare. Şi se termină bine, chiar şi in egalitate numerică, cu un roşu pentru căpitanul Omoniei.

Un meci matur pentru Vaslui, contra unui adversar care nu e chiar atât de uşor de bătut, şi Dinamo a avut câteva emoţii (micuţe) cu Omonia acum câteva sezoane. Cred că o să le meargă bine şi în continuare. Voie bună!

Fun isn’t enough. Try fân.

Exegeza metempsihozei semioticii lui de început (incipit pentru aceia mai latini dintre noi), că-i greu. Mai ales când începi de 4096 ori. 4096-bit RSA, înțeleg că e un buzzword popular pentru a cripta tot. Deși, acu, vorba xkcd-ului.

Deci da. Revin după o debucureștenizare de o săptămână și încă niște prea multe zile de lene. La revenire am constatat că și cerul de București e mișto, doar nu l-am privit prea des și prea bine. Și că s-au întors soldații din Irak. Cinste lor. Și că a fost ziua imnului, iar domnii de la Adevărul de Seară au titrat „ziua drapelului”. Oops. Și că nu știu care-i faza cu „București – cartier de vară”. Și că … mai continuu? Mai continuu.

Digi sport, GSP, sport.ro, eurosport 1&2, sportklub & sportklub plus, telesport, sport 1, boom sport. Serios, ca națiune și cultură, ne putem opri. Sunt niște oameni în chiloți alergând după o minge, după cum frumos spunea Florin Călinescu. Într-o noapte l-am visat pe Florin Călinescu cu cancer îmbătându-se criță și furându-ne mașina. Într-o alta am visat un război, doar că nu știam cu cine suntem în război. Doar simțeam nevoia să împart asta.

Cei de la Digi sport sunt decenți și discreți, dar cam așa începe toată lumea, nu? Poate minus GSP. Ce mă fascinează momentan e că ei chiar îndeplinesc visul de secole și dreptul natural al românilor: de a da pe meci și să vadă minutul și scorul într-un colț al ecranului. Toți ceilalți ascund una sau cealaltă din informațiile astea. Radu Naum povestea la un moment dat că a întrebat de ce nu se face asta la un EURO, iar un mai-mare din TVR i-a zis că „nu este o măsură adecvată personalității poporului român” or something. Suntem cu toții bolnavi, din lipsă de fonduri. Totuși sunt cam multe blablasport-uri, tre să mai pice din ele. Și să-mi bage sportklub la loc. Și să-mi confirme cine a luat B-ul. Care începe în două săptămâni, a lot more on that later.

Au început și băjeții în Europa, Steaua a trecut de o echipă de bucătari și e pe cale să treacă de o echipă de maeștri bucătari. În apărarea cui se simte apărat, Motherwell pare-mi-se că a mai făcut chestii prin sezoanele trecute și mai e 8-1 ăla de curând. Timișoara face treabă foarte, foarte bună. Cam pragmatici și închistați, dar e greu să joci cu toate cojonesurile cu Șahtar. Gigel e magnific. Trebuie să-mi caut autograful de la el și să sper că totuși se înțelege ceva. Vasluiul tace și își vede de treabă, ei mi se par cel mai relaxați întru calificare. Poate pentru că pe ei i-am văzut cel mai puțin.

Au început și băjeții acasă. Un Internațional Curtea de Argeș – Oțelul plicticos, urmat de Rapid începând tare. Ei cam  au obiceiul ăsta, al începuturilor frumoase și exuberante, dar întrebarea e cât îi ține. Iar eu încă refuz să înțeleg faza de la Dinamo cu zvonuri despre concedierea antrenorului înainte de a juca vreun meci oficial. Adică, deci nu, e prea complicat, viața e scurtă, whatever. O salutare pentru domnii de la Antena 1, care la un moment dat părea că nu vor fi atât de răi ca PRO TV-ul pe vremuri, dar până la urmă tot dau pe Steaua și doar pe Steaua, chiar dacă în etapa asta mai sunt și meciuri interesante. Mă rog, consumatorul rațional, maximizarea utilității, profit, ROI, etc., e logic. Dar tot o să mă smiorcăi puțin.

Azi l-am văzut pe Roman de la Zdob și Zdub luptându-se să mulgă o oaie, în cadrul unui nou format PRO TV. Formatul nu-i rău, dar evident în momentul în care îl pui pe Roman și niște condiții mai rurale în aceeași emisiune n-o să-mi mai pese de format. Tipul a fost, inevitabil, foarte tare, frate.

Trec pe lângă fosta mea generală și tot văd chestii din ce în ce mai mișto. Chestiile mișto au început când am plecat eu de acolo. Universul mă urăște. De data asta e vorba de un acoperiș care arată mai a șindrilă așa, mai a tradițional. S-a estetizat fantastic maghernița, aș mai face școala o dată. Cei de la Google vor lansa un sistem de operare. Pentru netbook-uri sau pentru toată lumea sau se mai gândesc. Totul va fi online. Everybody saw that coming. Amu să vedem până unde va ajunge treaba. Momentan încă aștept un mic release de Chrome pentru Linux, o fi prea mult de cerut? Și umblă vorba prin târg că Microsoft Office va avea niște versiuni online moca, un fel de contracandidate la Google Docs. Azi am cerut 3.14 sarmale. Și am primit. Viața este frumoasă.

Cel mai tare nume de festival este Fănfest. Pe locul 2, Folk You, care e zilele astea. Privind prin prisma unui deconstructivism textualist, am cam terminat. Revin cu noi forțe, doar împreună îl putem învinge pe ManBearPig. Noapte bună!

Zeiţa Fortuna şi piticii din grădină

Nu  vă faceţi griji, ăsta nu mai e cu Sportul, dar tot cu fotbal.

Aţi observat că, de câte ori merge ceva prost, vor apărea doi-trei-23 de milioane de oameni care să spună chestii gen „Zeiţa Fortuna n-a fost cu noi”, „Dumnezeu n-a fost român” etc. Cei mai modeşti vor accepta faptul că Dumnezeu are treburi mai importante şi vor spune că zeii fotbalului n-au fost de partea noastră. Nu sunt sigur dacă zeii fotbalului nu sunt şi ei în concediu, şi oricum nu-s prea preocupaţi de campionatul numărul 35 din lume, imediat după Maroc.

Un caz, în care sunt ceva mai acceptabile, dar tot de neînghiţit uneori, expresiile de mai sus este cel al tragerilor la sorţi. Norocul joacă un rol, şi încă unul important. Dar dacă, de exemplu, eşti la primul sezon în Europa şi îţi pică o echipă mai greoaie, este întru totul problema ta că n-ai coeficient şi că nu eşti cap de serie şi că ai adversari grei. Dacă eşti cap de serie dar te pici că bleh mie de ce mi-a picat adversarul ăsta că sunt favorit vreau ceva mai uşooor … poate că nici nu meritai să fi cap de serie? Either way, e problema ta, e statutul tău, e condiţia ta, trebuie să ţi-o asumi şi să nu te mai smiorcăi. Că poate sistemul de capi de serie nu e fantastic, e altă discuţie. Ăsta e sistemul care se foloseşte. Ghinion.

Uneori, se mai întâmplă şi fenomenul invers. „Vezi fraate, noi jucăm cu Benfica! [bătăi puternice cu pumnii-n piept]”. Da. Mă bucur că jucaţi cu Benfica. Sunt încântat de faptul că mişcarea unor bile într-un castron a făcut ca voi să jucaţi cu Benfica şi sunt sigur că aţi depus deosebite eforturi în sensul ăsta. Dacă o spuneai la modul „Vezi frate noi am ajuns în faza aia şi am mai şi jucat cu Benfica şi nu ne-am făcut deloc de cacao” fraza ar merita să mă uit la ea altfel decât ca un porc ironic. Dar aşa…

Dar acum aş vrea să cobor din paranteza asta, care a ajuns mai lungă decât plănuisem, înspre meandrele concretului. Ieri, adică alaltăieri, adică vineri, 1 august, a avut loc o tragere la sorţi de-asta. Turul 3 preliminar din Liga Campionilor, turul 2 preliminar din Cupa UEFA.

Steaua a picat cu Galatasaray, primul adversar comparabil din ultimii câţiva ani. Ca prestigiu, pretenţii, popularitate în zonă, istorie recentă şi mai puţin recentă. (Totuşi, dacă ne uităm la ultimii ani, cred că steaua Galatei (ugh, oribil joc de cuvinte, n-am vrut, nu mai fac) a cam apus vizavi de Champions League). La lot mai negociem mai încolo. Din fericire, nu ştiu dacă în tabăra Stelei au apărut reacţii ca cele de mai sus. În mod ciudat, am reuşit să mă ţin departe de declaraţiile ciobanului şi ale „experţilor” ziarişti-disecători-becalişti care, de câte ori îi cade lui Rădoi un fir de păr, bagă un breaking news. Şi chiar vreme de două zile. Şi de cele ale jucătorilor, deşi asta nu m-a deranjat, cum ei tind (mă rog, pe alocuri) să fie lucizi. Singurele chestii pe tema asta au fost un montaj cu Hagi la Galata, irelevant, decât poate din punct de vedere sentimental, şi câteva vorbe de la Gigi Mulţescu, care nu intră în categoriile de mai sus, cum deţine bun simţ. Probabil de-asta a lucrat mai mult afară. La turci.

Dar întrerupem aceste stelisme pentru o echipă care tinde să fie pusă după marea dudă roş-albastră, deşi un rezultat recent ne trage de mânecă şi ne face să nu mai fim aşa siguri. ŞI nu-i singurul.

FC Vaslui- Metalurg Liepaja

Liepaja e o echipă din ţările baltice, poate Letonia, poate Lituania, lene să verific. Au un relativ succes la ei în campionat, prind Europa des. Un adversar absolut comparabil. Îmi place tragerea asta, nici Real Madrid, nici Dudelange, adversari de valori apropiate, ca să ştim şi noi exact pe unde stăm. De bătut cu puţină voinţă şi un băiat de-ăla impronunţabil din atac mai în formă (sper că în atac erau ăia impronunţabili)

Liepaja ăştia au mai trecut prin România, la o dublă cu Dinamo, într-o fază asemănătoare, acum câţiva ani. Nu părea că ştiu mare lucru şi dacă mai ţin minte bine au ieşit două meciuri de-alea, blajine, câştigate uşor de dinamovişti, care nu prea s-au ostenit. Cu puţine emoţii la retur, dar destul de uşor per ansamblu. Revenim la..

Steaua – Galatasaray

Nu mă impresionează un columbian apărut ca ciuperca după ploaie pe-un preţ egal cu… preţurile tuturor celorlalţi jucători care se vând în România. Nu mă impresionează unul, nu mă impresionează doi, nu mă impresionează 20, nu mă impresionează un milion, puteţi înlocui columbian cu orice naţionalitate, puteţi să spuneţi că-i noul Maradona, tot nu mă impresionează. Asta legat nu numai de Steaua, dar de politicile de transferuri de peste tot. Mult şi ieftinior, cu calitatea vedem mai încolo. Singurii oameni notabili la Steaua mi se par Zapata, când nu-i complet paralel cu traiectoria mingii, Rădoi, că se bate mult, dar de multe ori şi la propriu, şi Goian, că-i mare, dar ăsta se ceartă cu ciobanul. Galatasaray are opt jucători din naţională, care naţională nu-i chiar de colo, plus Kewell, proaspăt transferat. Trebuie să mai spun ceva?

Oricum o să spun, ca să mă mai leg o dată de transferuri, că tot am făcut o mega-polologhie: ăsta exemplu de jucător experimentat de afară. Kewell. De ce nu-şi cumpără şi românaşii un Kewell? Bine, ăsta s-a dus, dar ca el s-or mai găsi câţiva.

Fie ca zeii fotbalului, Socrates, Catenaccio şi Gioconda din Titan, să vă călăuzească fiecare pas prin această lume crudă. Voie bună!