Ioana Duță – de pe culmile alienării

Sunt rea

când zâmbesc îmi arăt caninii galbeni
cu care murdăresc hârtia de xerox
desenez un soare bolnav cu razele pe dos
și un lan de grâu bănățean
le lipesc de geamurile mașinii
poate, poate se va transforma într-un tractor
cu care vă voi stârci sufletele
peste tot vă vor țâșni amintirile –
partidele de sex, mâncarea mamei,
dumele proaste, jocul de-a omu negru,
cântecele de beție, copiatul la școală,
marea și sarea din păr, înmormântări,
pișatul noaptea pe mașini, oameni de zăpadă,
tăiatul porcului, călătoriile, primul sărut,
înotul pe ploaie, zile de natere, primul furt și al doilea –
toate îmi vor mânji fața
iar eu
voi fuma o țigară

uneori îmi doresc
să vă pocnească ochii
să vă bag pe toți într-un tramvai și să
faceți aceeași cursă la nesfârșit

Sunt rea
îmi număr bătăturile din palme
de la câte mâini am strâns cu putere
poate, poate ne vom lipi pe viață
uneori îmi doresc
să vă pocnească ochii
să nu mă vedeți goală niciodată.