Mariana Marin – Poem de dragoste

Îmi amintesc de tine
ca de o vegetație pitică
ce-ar putea năpădi la început casa
iar mai târziu țărmul întunecat
al vârstei mele tinere încă.
Așa cum Omul de Zăpadă al lui Andersen
s-a îndrăgostit într-o bună zi
de vâlvătaia unei sobe,
tot astfel caut și eu adevărul
pe care nu mi l-ai spus
atunci când ai hotărât să arunci peste cap
la început pieptenele, apoi aripa de furnică,iarba fiarelor,

și ai devenit această vegetație pitică a singurătății
prin care cum să te mai ajung?

Anunțuri