Din tine ies, printre cuvinte, lucruri verzi

Okay, nu din tine, din mine. Este din nou acea perioadă a anului în care să anunț că am răcit: mereu, dar un mereu spre weekend așa (mi-am luat un weekend așa). Dap, momentul răcelii mele este constant vineri seara. Nu știu de ce, dar ăla e singurul moment al săptămânii când sunt dispus să recunosc că e răceală. Simptomele încep așa, mai vineri dimineață. Uau, nu mai am delete, am move to trash. Cum trece viața și WordPressul pe lângă mine.

Gripa este însoțită la mine în mod tradițional de o mică pauză, nițică introspecție, ceva mai multe pagini dintr-o carte și revelația că mi-am citit fidelii și rondelele cititori și cititoare. Până la punctul în care am ceva de la Animest în drafts iar Animest e hăt departe în trecut, în memoria colectivă. Lumea și așa prea se înghesuie la acel capăt al pieței care oferă comentarii prompte asupra actualității. Eu aș putea oferi comentarii foarte întârziate. Deci este acel moment în care pe lângă bolit pierzând timpul stupid în fața calculatorului, să-mi iau angajamentul (da, iar) să termin draftsurile alea, să mă achit de restanțe și să alte lucruri pe care nu o să le fac (da, iar). Și să vă mai spun lucruri random și lucruri despre cum bolesc pierzând timpul stupid în fața calculatorului.

Încep prin a anunța că marele om, inegalabilul, civilizațional luminosul Lorin Fortuna va conferiența o conferință la București, miercuri, la 16:30, la Xenopol, sub titlul „Viata – Joc Specific Existential Dumnezeiesc pentru Fiinte Individuale si Colective”. Trebuie ca și aceia dintre noi care nu-l găsesc amuzant să recunoască faptul că e o bună definiție a vieții. Și, mai mult de atât, un bun slogan pe care să-l găsești pe o cutie de Monopoly. Știți jocul anti-Monopoly? E ca Monopoly, doar că aparent ai ocazia de a alege între ăia care vor TOT și vor ACUM (monopoliștii) și ăia care vor TOT și vor ACUM și au pliante cu persoane zâmbitoare și împart pungi cu pomană studenților (competitorii).

Să ieșim din această paranteză și să revenim la lucruri serioase: Lorin Fortuna. Eu m-aș duce să îl văd. Bate un film cu Adam Sandler. Ce scuză ar trebui să folosesc, unde să le spun celor din jur (în special părinți) că merg? Mi-e profund jenă să spun adevărul și în plus o să pară că îl iau în serios, ba chiar că îl idolatrizez (cum pare acum) și o să mă trezesc la Bălăceanca in no time. (Un simptom bun al problemelor unei generații e când indivizii ei scriu chestii publice pe internet însoțite de „dar n-aș vrea să spun nimănui asta”. Whoops, just did).

Altfel, am mai făcut multe lucruri fascinante în aceste zile gripale: m-am uitat la meciuri ca un nebun, dar suficient de fragmentat ca să nu văd nici un gol și să aflu scorul uitându-mă pe net după. Poate că I am a little addicted to this internet shit. Gen, e 3 și scriu pe bloguri în loc să mă culc. Poate că ar trebui să fie îngrijorător…neah. Anyway, am fost surprins să-l aud pe Emil Grădinescu la Liverpool-Manchester și apoi la Steaua-Rapid, mă gândesc că a fost o după-amiază frumoasă pentru el. Și aproape mă așteptam să comenteze și CFR -Timișoara, care a început înainte de Steaua-Rapid. He is kind of a Superman figure în capul meu. Bine, pentru ultimele câteva luni mi s-a părut neinspirat și acum parcă nu mi se mai pare. Ar putea fi doar faptul că nu l-am auzit destul de des.

Altfel, am mai citit, desigur, bloguri conspiraționiste, asta chiar e activitate de gripă la mine. (Nici când sunt sănătos nu-i foarte bine, dar nu vreau să recunosc că … frazele alea cu cămașa de forță). În particular, bloguri conspiraționiste creștine. În particular, bloguri conspiraționiste creștine despre gripa porcină. Și m-am panicat. Apoi am văzut că dispozitivul DUBIOS prezentat de o curajoasă whistlebloweriță e ceva standard folosit în armată, un something something beacon, ceva ce după înțelegerea limitată a subsemnatului e ca întrebuințări și merite tehnice undeva între plăcuța cu numele și firul Ariadnei. Iar sfârșitul lumii n-are nici o șansă să vină în 2012 (săracul) din moment ce până și Hollywoodul scoate filme cu tema asta. De fapt, tema a fost prezentă în însuși serialul „Dosarele X”. Pe de altă parte, articolul despre cum bosonul Higgs merge înapoi în timp și distruge condițiile inițiale care au dus la crearea lui și astfel bosonul Higgs nu va fi observat niciodată din cauza accidentelor a fost distractiv. (Fanii științei ar putea vrea să mă împuște acum)

Vreau să vă mai trimit la un joc. Bine, poate nu vreau, pentru că în funcție de your geekness s-ar putea să nu mai puteți face nimic toată săptămâna, nici să dormiți sau să gândiți, de dragul unicei și adevăratei misiuni: de a termina jocul. Dar poate, poate nu sunteți așa atrași de a omorî păienjeni cu cuvinte. Eu cu asta mi-am înecat ziua, atât de rău încât nici până la această oră nu știu cum s-a terminat meciul de hochei Steaua-Sportul (deși intuiesc cine a câștigat și că a fost o diferență porcească, pentru că așa e-n hochei). Pentru aceia care vor să-și umple tot atâta timp, dar mai literar, un eseu-fluviu pe blogul revistei Cultura despre critica din anii ’60.

Also, ce faci când n-ai mai scris pe blog de secole și ești eu? Exact, mai pornești un blog. Ca să fii un porc capitalist umflat cu foarte foarte multe bloguri cu care nu faci nimic. Așadar: The meta of meta. Obiectiv: filozofie+programare, filozofie+diverse, programare+diverse, computer science. Da, cred că „filozofie” și „programare” merg binișor împreună. Mai bine ca „filozofie” și „târnăcop” oricum. Dar oricum, nu am o idee prea clară de direcția în care o s-o iau sau dacă o să iasă ceva. Dacă nu, șterg și gata. Important e, în fond, să învăț eu ceva din asta. După cum se observă, momentan mă prostesc și chestia e puțin sub schele. Release early, release often cum s-ar zice.

Cel mai mare număr de pageviews din istoria acestui blog a fost joi. Sunt zile cu multe vizite, în special pentru că profesorii își trimit elevii la „Cântecul monstrului din Loch Ness” și, aș intui, le dau și eseuri sau chestii de scris, iar Google îi trimite la mine. Dragi profesori, dacă vă puneți elevii să fie analitici cu asta, nu dați dovadă de înțelegere, nu dați dovadă de deschidere, nu dați dovadă nici de aptitudinea de a-i convinge pe oameni ce porcărie e cu poeziile astea postmoderne fără sens. Tot ce faceți e să subliniați ce subliniază aceste poezii postmoderne fără sens: că sunteți o formulă, că nu știți să vă jucați, că sunteți monstrul din Loch Ness. Și grași. OK, n-am vrut să iasă chiar așa dur, dar sper că am lăsat să se vadă esența a ce spun printre atâtea cuvinte.

doplodovok  plovodokot!

Reclame

Criza gripei porcine a alegerilor europarlamentare îmi urcă gradul de alertă seimsic-microbiologic-civilizațională de la portocaliu la roșu

Cu alte cuvinte, am răcit. Și, mai mult, încă sunt mai sictirit, dar și fascinat pe alocuri, de viața reală, decât de perspectiva sesiunii în care, evident, o să pic tot. Sau chestia cea mai ușoară.

În condițiile astea cred, dar nu sunt sigur, că am luat decizia că mâine să nu fiu bun de nimic și să scriu întruna prostii aici, având în vedere că mă simt dator. Bine, rămâne de văzut dacă este credibilă ipoteza că n-o să fiu de nimic dar o să fiu bun de aberat aici și mai rămâne de văzut dacă n-o să fiu bun de nimic, dar, la cum mă știu, așa voi fi.

A fost Ziua Europei. A trecut ziua Europei. Yaaaay! Slavă ție, stea murată! (asta merge și pentru Steaua). A fost Steaua – Dinamo. A trecut Steaua – Dinamo. Am văzut doar vreo șapte faze din meci, inclusiv un gol. Sau erau ambele? Mă rog, înțeleg că au dat și ei două goluri și în rest au adormit și copiii de mingi. Derby Schmerby. Mai înțeleg că oamenii care stau aproape de stadion și-au găsit mașinile cu 50% mai sărace și total rearanjate geometric a doua zi. Ultras shmultras.

Ceea ce încerc să spun este că vin alegerile pentru Parlamentul European. Și n-am cu cine vota. Ceea ce nu era o surpriză, dar până acum mai aveam cu cine să mă prefac că pot vota, un candidat tânăr cu idei radicale da’ care sunau bine pe moment, un român de la UDMR, ceva exotic acolo, … aici nimic, taică. Da’ nimic. Bine, aș fi făcut cercetarea și aș fi raportat legat de ăia majori și de partidele care nu există dacă n-ar fi făcut-o alții mai pesimiști deja.

Ăștia au niște idei de ce vor să facă acolo, ceva? Nu de alta, da’ cică 75-80% din legile de pe continent vin întru aplicarea normelor europene. Care sunt, teoretic, aplicate de Parlament. Care nu poate avea inițiativă legislativă. Dar care zice ‘da’ sau ‘nu’ la propunerile venite dinspre Comisia Europeană. Care sunt prea lungi pentru a fi citite și oricum parlamentul intuiește că legile se împart în două categorii: favorabile sieși sau puțin neutre față de parlamentari. Care mănâncă niște caviar, ridică mâinile câteva ore, se duc la birou, pleacă la masaj thailandez, apoi mai dau două ture în țară. Și tot fac naveta între Bruxelles și Strassbourg și reduc la roaming drastic, prin lege, că doar călătoresc mult. Act care îi face destul de populari. Mă rog, e o birocrație destul de intoxicantă, unde din când în când, ocazional, rar, se mai discută chestii.

După cum cititorul nostru, mai inteligent ca noi, adică ca mine, că apoi zice lumea că eu sunt o echipă de 30 oameni de la editura Nemira sau ceva, sunt puțin eurosceptic, eurofob, eurocid și euro-aargh-vreau-să-am-o-sabie-de-nemuritor-si-s-o-infig-in-Europa. Lucruri pe care Uniunea Europeană le-a reglementat:

  • pașapoarte biometrice
  • pungi ecologice
  • castraveți
  • brânză
  • reforma universitară? un pic?
  • stânele, care trebuie să aibă faianță pentru a face brânză
  • ambalajul brânzei sau lipsa lui
  • stânele, care trebuie să aibă electricitate ca să-și facă brânză. Și sunt sigur că Europa ar fi încântată dacă ciobanii și-ar trage singuri electricitate în creierii munților, pentru că altcineva nu vrea s-o facă
  • data paștelui, momentan doar ca propunere

Și nici măcar nu-mi place brânza așa tare. Dar serios, brânza pare o chestie pe care un stat național suveran e în stare s-o reglementeze, dacă e cazul, nu? Da, dar e brânză aflată pe Piața Comună Europeană. Bre Sarkozy, Gheorghe de la stână, care vine cu ea la București, își rezervă dreptul ca brânza lui să rămână, pe vecie, pe piața comună Gheorghe de la stână – mama lui Răzvan, care, fiind formată din doi inși și neavând probleme cu granițe statale, se descurcă și singură. Acest val de măsuri trebuia aplicat din 2014, cel târziu, majoritatea. Studenții Politehnicii din Cluj au ținut un concurs de aruncarea tastaturilor. Asta e de bine sau de rău? Însă au fost adoptate în 2009, unele cel mai devreme din Uniune. Un alt lucru pe care UE vrea să îl reglementeze:

ICANN este, cum îi zice și numele, o corporație care se ocupă de nume și numere. Și care funcționează. Și încă bine. Mulțumită acestui fapt, tu ai domeniu. Și eu n-am. Ar trebui să fiu ofticat dar tot țin cu ei, hai, e clar că sunt imparțial. Și că urăsc Europa. Pardon, Uniunea Europeană. O entitate suprastatală cu un tratat constituțional care nu se numește tratat constituțional dar este un tratat constituțional și asupra căruia populația nu a fost nici deranjată cu un referendum trucat, care își dorește să aibă un cuvânt de spus în treburile unei organizații private internaționale care se ocupă de numere și nume, care organizație s-a dovedit a fi mai imparțială și funcțională decât tot ce a produs vreodată modelul eutopean. În comparație, Europa este un continent cu niște oameni. Care nu-și țin discursuri despre ‘soluții globale la o problemă globală’ unul altuia. Parțial, pentru că au treabă. Și sunt răcit. Ce înseamnă toate astea?

Înseamnă că nu v-am povestit toate temerile mele din seara cutremurului de acum două săptămâni sau despre cum dacă nu e cineva în cameră care să urle ‘cutremur’ eu nu mă prind, stau pe loc și mor. În timp ce dacă aș fi mai vigilent aș putea să mor liniștit și comod într-un ‘triunghi al vieții’. Emisiunea ‘După bloguri’, după cinci minute pe care le-am văzut, mi se pare e-xe-cra-bi-lă. Era ‘Teoria conspirației’ pe Pro TV și, după cum v-ați prins din crizele de schizofrenie de mai sus, vroiam să mă uit. Doar că în casă n-am triunghiuri ale vieții, doar biblioteci care așteaptă să cadă pe mine. Fucking books. Miercuri apare ‘Trei dinți din față’ de Marin Sorescu, cu Jurnalul Național. Sau geamuri care să se rupă și să cadă peste mine, tăindu-mă.

Ceea ce vreau să spun, pe lângă faptul că mă distrez citind bolboroselile lui Lorin Fortuna despre acești ȘERPILIENI MALEFICI, ceea ce va reduce numărul cititorilor la valori negative apropiate de infinit, este că UE a adus și chestii bune. Bine, nu vreau să spun asta, dar se remarcă ușurința mai mare în călătorie, posibilitatea unei cariere în căpșuni, plecarea unor ciorditori de la noi la ei (gândiți-vă cum o duceam cu ăia aici) și niște acronime, asta place Uniunii:

  • SOCRATES
  • ERASMUS (astea două sunt proiecte facilitate și chiar susținute direct de Ceva European, nu?)
  • PHARE și SAPARD, care s-au transformat repede în furăciuni pe stil românesc. Așa repede încât pun pariu că cei țintiți nu știu nici azi că ele există

Dar nu vreau să spun asta. Vreau să spun un pic despre tratatul de la Lisabona. Care este Constituția Europeană sub alt nume și reformulată. Înțeleg că există și un document intern trimis de Angela Merkel în care asta cere, aceleași chestii, alt limbaj. Singura diferență e că, în afară de Irlanda, ăsta a trecut sau va trece în zbor prin Parlamentele multor țări membre fără un referendum. Deși include prevederi magnifice ca un președinte, mandat de arestare, jandarmerie, steag, imn și zi oficială a Uniunii Europene. Plus suveranitatea organismelor judiciare europene asupra celor naționale, dar la asta n-aș fi atât de sigur, ar trebui citit documentul. Cu toate celelalte tratate europene lângă, pentru că e doar o serie de amendamente aduse lor. Nu poate fi citit în întregime. Dar poate fi votat.

Deci sunt răcit și după 1200 de cuvinte nici n-am ajuns la gripă. Ceea ce e un semn bun, în aceste vremuri microbiologic pure. Și nici la criza cea globală cu soluția globală de a turna bani globali în falimente globale. Dar aș vrea un europarlamentar care să urle ‘REFERENDUM’ și să vină cu tricouri verzi, în onoarea Irlandei, și pancarte. Și care să-și termine fiecare cuvântare cu ‘Pactio olisipiensis censenda est’. Și care să nu fie de acord niciodată cu președintele Parlamentului European. L-aș vrea pe Dan Hannan.

Tipul este un pic obsesia mea în ultima vreme. El și Lorin Fortuna. În sensuri opuse. Nu sunt nebun, sunt răcit. Ionesco la Preoteasa-n pod, în niște zile pe care le-am uitat. Te bagi? Sigur, nu mi-ar fi rușine nici cu Vaclav Klaus. Și nu mi-ar păsa dacă omul ar folosi și focile ca să ajungă să vorbească despre centralizarea exagerată a monstrului. Logica și ideologia pot fi lăsate deoparte. Parlamentul European există în slujba ‘marelui vis european’ și majoritatea va cam fi în sensul ăsta mereu, dar n-ar fi distractiv fără de-ăștia. Ar fi plin de discursuri sforăitoare. Ăsta și cu Nigel Farrage ce se opun la tot și mai și încearcă să fie nițel argumentați. Restul taberei are un discurs structurat în așa fel încât începe cu ‘bineînțeles’ și continuă cu diverse fraze despre unirea tuturor popoarelor europene și dați-ne bani și se oprește fără să ne zică de ce e bineînțeles. Euroscepticii sunt sarea și piperul oricărei birocrații eurofile.

Și n-am cu cine. Tratatul de la Lisabona a trecut zburând și prin Parlamentul nostru. Toate voturile pentru, cu excepția unuia, împotrivă. Lavinia Șandru. Asta candidează? Oricum, mi se părea un pic…erm…dintr-un film diferit, unul și mai demagogic.

Cine a rezistat până aici, ca și cine n-a rezistat, se întreabă un singur lucru: de ce? Pentru că sunt răcit. Și pentru e că vorba de dreptul nostru natural de a mânca brânză, castraveți și numere cu forme strâmbe. Ne pot lua libertatea, dar nu ne pot lua domeniile! Pactio Olisipiensis Censenda Est!

Mi s-a oprit nasul în timpul ăsta. E foarte târziu. Noapte bună!