România – Franța 0-0 / Oțelul Galați – Benfica Lisabona 0-1 / Rapid București – PSV Eindhoven 1-3 / Oțelul Galați – Manchester United 0-2

Dacă de curând am avut o însemnare care a fost un Regie Arena triple feature, e timpul pentru un National Arena quadruple feature.  Și ziceți mersi că n-am stat până săptămâna viitoare, că făceam quintuple feature și implodam într-o gaură neagră.

E un stadion foarte frumos. E mare, tribunele-s aproape de teren, se vede bine din cele mai improbabile unghiuri. Acustica e acustică de acustică, dacă îmi permiteți această reală serie de metafore. E o parte din marele proiect numit „Să vină civilizația și în România”, dar e umbrit, inevitabil, de România. Până la el te mușcă maidanezii (bun, într-o zi de meci, nu, dar ia încercați o plimbare spre peluza nord după-amiaza), de la el nu prea te aduc autobuzele, iar metroul l-ai putea prinde dacă te teleportezi, gazonul e jalnic, iar toate obiectele pe care le ai asupra ta sunt prea contondente ca să intri cu ele. Astea se pot repara; există o fundație, o formă, o funcționalitate, mai căutăm o țară în care s-o îmbrăcăm.

Era să uit: costă cât șapte Cluj Arena, după ce la un moment dat prețul s-a dublat brusc. Tipic.

*

 Mai întâi, a fost inaugurarea, în meciul cu Franța. Desigur, pe biletele tuturor scria România-Argentina, 10 august, orele 21:45. Desigur, din gazon sărea brazdă după brazdă. Mie nu mi-a fost asta atât de evident de pe stadion, dar eu sunt mai chior. În schimb, am avut unul din cele mai proaste locuri din stadion (peluză, pe colț, sus) și mi se pare un loc excelent. Ba chiar poți vedea mai bine cum sunt aranjați băieții în teren. Meciul prost, nul, scorțos, mai mult cu faze fixe și cu tras de timp în minutul 90 la un 0-0 care ne exclude din cursa calificării (!). Firește că oamenii au fluierat pe final, dar per ansamblu a fost o atmosferă frumoasă, punctată pe alocuri de ghiorlănescul „Pe ei, pe mama lor”, dar și de mexicanul val.

*

 Între timp, gazonul s-a schimbat, dar nu destul de repede ca să poată să joace Gigi cu Schalke acolo. În mod cu totul previzibil, tot nu s-a spânzurat. Și a venit Liga Campionilor. E altceva, e o altă atmosferă, să știi că mergi un picuț pe jos ca să ajungi la întâlnirea cu unele din cele mai mari echipe ale Europei. Oțelul-Benfica, cu 7000 de spectatori și niște tribune dezolant de goale, dar o ocazie excelentă să ne dăm seama cât de bine se aude. Ai fi putut crede că e plin de gălățeni furibunzi, când colo ei erau strânși în sectorul din mijloc al unei peluze. În peluza mea se găseau și vreo 15 portughezi. Fiecare anunț al crainicului se făcea și în portugheză. La pauză am văzut rezumate din meciurile jucate la acea oră. Finețuri, dar de mare efect. Oțelul a urmat un pattern total dezamăgitor, cu care pare că se simte comod: mai întâi, o apărare solidă, așezată, apoi ieșiri timide, câteva șuturi de la distanță, un pic mai ofensiv, una-două ocazii mari și … nimic. Un gol picat înainte de pauză ca o bombă, apoi aceeași evoluție în repriza a doua. Și cu Manchester avea să fie asemănător.

*

Dacă la București ar fi un salon de inventică, marele premiu ar trebui să fie împărțit de primărie și clubul Rapid, care au inventat închirierea a jumătate din stadion la jumătate din preț, deși diverse costuri fixe, în special consumul de electricitate cât al restului sectorului, rămân aceleași. Pentru mine a ieșit bine, pentru că am putut vedea un meci din partea de jos a peluzei la preț de partea de sus. Rapidiștii sunt pasionali, frumoși când cântă imnul, senzaționali la coregrafii și cântat, dar atunci când adversarul dă gol se întorc spre peluza oaspeților cu cei mai goi, cei mai criminali, cei mai urâți ochi pe care i-am văzut în viața mea. E o sete de sânge în aer demnă de lumea a 14-a, iar unii o iau la fugă spre sectorul ăla (what the…) Iar cu PSV au avut ceva goluri de îndurat. Am văzut primul gol românesc de pe stadionul ăsta, al lui Alexa, dar în cele din urmă rapidiștii nu au rezistat fizic la tactica de tip autobază pe care a gândit-o Lucescu cel mic. Egalarea a venit repede și fix înainte de pauză, iar festivalul defensiv din repriza a doua s-a încheiat, firește, cu o clacare și două goluri. 1-3.

*

A mai trecut ceva timp, o pauză pentru naționale în care să ne facem de râs definitiv cu Belarus, tot aici (n-am ajuns, nu eram în oraș, dar am trăit umilința la TV), și a venit meciul Oțelul – Manchester. Mai înainte, s-a întâmplat ceva rar în istoria sistemelor economice în care prețul este stabilit de cerere și ofertă: în urma cererii mici, Oțelul a redus prețul biletelor cu până la 50%! Inclusiv retroactiv pentru cei care au luat pachete de bilete, deci în final am plătit 60 de lei pentru trei meciuri europene. Era mai scump să mă duc la Tribuna I în Regie la trei meciuri. Cu toate astea, stadionul tot nu s-a umplut, ceea ce e puțin trist, dar ar putea avea de-a face cu faptul că cei de la Oțelul sunt niște tolomaci care se apără bine tot meciul, își ratează faza de poartă când apare, apoi comit penaltyuri prostești pentru henț. O echipă cu suflet, cu talent, dar care la fiecare meci e mai fraieră ca la cel dinainte. 0-2 s-a terminat, Rooney i-a executat cu două penaltyuri pe final.

*

Stadionul ăsta e un loc unde mergi cu plăcere indiferent cât de proastă e echipa pe care urmează s-o vezi, indiferent că va fi un nou 0-0 anost, pentru că știe să trezească un oarece entuziasm în tine. Din păcate, ajungi acolo și vezi echipele noastre neaoșe, care mai, mai că stau să-ți strivească entuziasmul. Mai arunci o privire, mai vezi un Nani, mai iei un hot dog, mai mergi la toaletă. Te minunezi ca la felul 14 la toate aceste mici bucăți de normalitate, dar e bine măcar că au venit și ele o dată.

Hai pe stadion. Noapte bună!

Sportul Studențesc – Rapid 0-2

Iată-ne aici, la o nouă șuetă întârziată cu două săptămâni.

Vă mai amintiți de Sportul-Rapid? A fost un stadion plin ochi, cu rapidiști, care înțeleg că pur și simplu au forțat porțile la un moment dat și a mers (de ce îi dau eu bani lui Șiman?), cei din peluză proferând lucruri și chestii și chiar amenințări la adresa galeriei noastre (de ce îi plătesc lui Șiman bani?), iar după meci, cum am deschis televizorul, l-am văzut pe Ovidiu certându-se cu Șiman, care tot nu vrea să recunoască că ar putea să facă niște mici lucruri și chestii pentru suporterii lui care îi bagă bani în buzunar cu regularitate. Ăsta a fost un mega-eufemism, expresia lui exactă fiind „Voi nu existați”.

Încă de dinaintea intrării am simțit că toată mizeria primei ligi la fotbal se abate, în sfârșit, în viteză maximă spre Regie, sub formă de aglomerație și, oh Doamne, pentru prima dată de când mă știu la stadionul ăsta, bișnițari. Băjeți dispuși să te ajute să-ți iei bilet la peluză pentru doar 15 lei. La casă mai aveau doar la tribuna a 2-a, așa că le-am dat 20 de lei ca să pot să văd o ambulanță în spatele căreia era careul Sportului. Mai târziu au mutat-o. Din fericire, am văzut meciul lângă un rapidist, deci am putut să-mi canalizez diversele frustrări (pe atmosferă și pe joc și pe faptul că în timp ce Șumudică nu-și mai amintește că a trecut și prin Regie, antrenorul nostru rememora cu tandrețe momentele din Giulești și anunța că speră să vadă mulți, mulți rapidiști) în tradiționalele tachinări infantile care mă fac să fiu fan al fotbalului și nu, de pildă, al popicelor.

Atmosfera în tribune a fost rapidistă, asta însemnând atât cântece frumoase și multă pasiune cât și șuturi cu cizma în scaun asortate cu înjurături la ratări, înjurături pentru Varga că îndrăznește să dribleze și convingerea pură că nici cramponul pe gleznă nu e fault dacă e un crampon vișiniu. Plus un mic „copilu, stai jos, să vedem meciul”. Ciclicitate. Primul meci pe care l-am văzut pe stadion a fost un Sportul-Rapid la care mi s-a făcut rugămintea asta. Atunci însă venea absolut penibil de la niște oameni situați într-un sector gol. Acum pe stadion nu puteai să arunci un ac, imagine interesantă indiferent de context. Mai apoi, e dragostea față de Moldovan, om care inevitabil nouă nu ne-a fost simpatic, pentru stilul de acum dar și pentru momentul 2006, când cu o lovitură bine executată a strivit cu crampoanele cariera lui Tibi Bălan. Cred că asta este esența elementelor rapidismului care mă enervează: mereu sunt alții de vină, mereu sunt unii care au murit pe teren cu tine și nu cu Avântul Ciorogârla, iar (asta e partea inadmisibilă) atunci ai dreptul să le rupi oasele mârlanilor. Pentru că Rapidul e o echipă al îngerilor, care niciodată n-a avut un meci cu Bistrița în care Gloria s-o fi lăsat mai moale, niciodată n-a fost ajutată de arbitri să câștige un meci (nici măcar săptămâna trecută, cu Pandurii), da, niciodată n-a purtat embleme comuniste pe tricouri ci a făcut o vajnică disidență sponsorizată de minister și niciodată n-a rupt intenționat pi…stai puțin.

Și a mai fost și un meci, dar cred că au mai scris și alții de asta. Victorie relativ corectă a oaspeților, vreau să revin și să le felicit galeria per ansamblu, e doar un mic trend care mă supără, dar care se impune. Au cerut un penalty pe care eu l-aș fi dat (s-a întâmplat practic în fața mea), ai noștri au deschis scorul dintr-un ofsaid care a fost sau n-a fost. Pare că a fost marginal, dar se ridică problema: asistentul a fost Superman sau doar a ridicat la nimereală? Mai e și reaua intenție, susținută de ideea că dacă nu vezi clar că atacantul în față atunci se cheamă că nu e, prevăzută explicit în regulament (adică: dacă arbitrii ar judeca așa într-adevăr atunci la faza aia trebuia să fie gol valabil, dar cum nu judecă așa încalcă voit un principiu al legilor jocului, ceea ce e suspect etc. etc.) Dar per ansamblu ai noștri nu s-au ridicat la nivelul Rapidului.

Haide Sportul!

Fun isn’t enough. Try fân.

Exegeza metempsihozei semioticii lui de început (incipit pentru aceia mai latini dintre noi), că-i greu. Mai ales când începi de 4096 ori. 4096-bit RSA, înțeleg că e un buzzword popular pentru a cripta tot. Deși, acu, vorba xkcd-ului.

Deci da. Revin după o debucureștenizare de o săptămână și încă niște prea multe zile de lene. La revenire am constatat că și cerul de București e mișto, doar nu l-am privit prea des și prea bine. Și că s-au întors soldații din Irak. Cinste lor. Și că a fost ziua imnului, iar domnii de la Adevărul de Seară au titrat „ziua drapelului”. Oops. Și că nu știu care-i faza cu „București – cartier de vară”. Și că … mai continuu? Mai continuu.

Digi sport, GSP, sport.ro, eurosport 1&2, sportklub & sportklub plus, telesport, sport 1, boom sport. Serios, ca națiune și cultură, ne putem opri. Sunt niște oameni în chiloți alergând după o minge, după cum frumos spunea Florin Călinescu. Într-o noapte l-am visat pe Florin Călinescu cu cancer îmbătându-se criță și furându-ne mașina. Într-o alta am visat un război, doar că nu știam cu cine suntem în război. Doar simțeam nevoia să împart asta.

Cei de la Digi sport sunt decenți și discreți, dar cam așa începe toată lumea, nu? Poate minus GSP. Ce mă fascinează momentan e că ei chiar îndeplinesc visul de secole și dreptul natural al românilor: de a da pe meci și să vadă minutul și scorul într-un colț al ecranului. Toți ceilalți ascund una sau cealaltă din informațiile astea. Radu Naum povestea la un moment dat că a întrebat de ce nu se face asta la un EURO, iar un mai-mare din TVR i-a zis că „nu este o măsură adecvată personalității poporului român” or something. Suntem cu toții bolnavi, din lipsă de fonduri. Totuși sunt cam multe blablasport-uri, tre să mai pice din ele. Și să-mi bage sportklub la loc. Și să-mi confirme cine a luat B-ul. Care începe în două săptămâni, a lot more on that later.

Au început și băjeții în Europa, Steaua a trecut de o echipă de bucătari și e pe cale să treacă de o echipă de maeștri bucătari. În apărarea cui se simte apărat, Motherwell pare-mi-se că a mai făcut chestii prin sezoanele trecute și mai e 8-1 ăla de curând. Timișoara face treabă foarte, foarte bună. Cam pragmatici și închistați, dar e greu să joci cu toate cojonesurile cu Șahtar. Gigel e magnific. Trebuie să-mi caut autograful de la el și să sper că totuși se înțelege ceva. Vasluiul tace și își vede de treabă, ei mi se par cel mai relaxați întru calificare. Poate pentru că pe ei i-am văzut cel mai puțin.

Au început și băjeții acasă. Un Internațional Curtea de Argeș – Oțelul plicticos, urmat de Rapid începând tare. Ei cam  au obiceiul ăsta, al începuturilor frumoase și exuberante, dar întrebarea e cât îi ține. Iar eu încă refuz să înțeleg faza de la Dinamo cu zvonuri despre concedierea antrenorului înainte de a juca vreun meci oficial. Adică, deci nu, e prea complicat, viața e scurtă, whatever. O salutare pentru domnii de la Antena 1, care la un moment dat părea că nu vor fi atât de răi ca PRO TV-ul pe vremuri, dar până la urmă tot dau pe Steaua și doar pe Steaua, chiar dacă în etapa asta mai sunt și meciuri interesante. Mă rog, consumatorul rațional, maximizarea utilității, profit, ROI, etc., e logic. Dar tot o să mă smiorcăi puțin.

Azi l-am văzut pe Roman de la Zdob și Zdub luptându-se să mulgă o oaie, în cadrul unui nou format PRO TV. Formatul nu-i rău, dar evident în momentul în care îl pui pe Roman și niște condiții mai rurale în aceeași emisiune n-o să-mi mai pese de format. Tipul a fost, inevitabil, foarte tare, frate.

Trec pe lângă fosta mea generală și tot văd chestii din ce în ce mai mișto. Chestiile mișto au început când am plecat eu de acolo. Universul mă urăște. De data asta e vorba de un acoperiș care arată mai a șindrilă așa, mai a tradițional. S-a estetizat fantastic maghernița, aș mai face școala o dată. Cei de la Google vor lansa un sistem de operare. Pentru netbook-uri sau pentru toată lumea sau se mai gândesc. Totul va fi online. Everybody saw that coming. Amu să vedem până unde va ajunge treaba. Momentan încă aștept un mic release de Chrome pentru Linux, o fi prea mult de cerut? Și umblă vorba prin târg că Microsoft Office va avea niște versiuni online moca, un fel de contracandidate la Google Docs. Azi am cerut 3.14 sarmale. Și am primit. Viața este frumoasă.

Cel mai tare nume de festival este Fănfest. Pe locul 2, Folk You, care e zilele astea. Privind prin prisma unui deconstructivism textualist, am cam terminat. Revin cu noi forțe, doar împreună îl putem învinge pe ManBearPig. Noapte bună!