Hai, mai lăsaţi-mă cu parcările voastre

Şi deodată am văzut un Cielo fugărit de un bou. Logic, mi-am spus. Unde este un Cielo trebuie să fie şi un bou.

(Divertis, cică)

Din când în când, ni se reaminteşte la ştiri că la Bucureşti sunt şapte maşini pentru fiecare loc de parcare. Şi din când în când mi se mai plânge cineva că s-a învârtit zeci de minute până să găsească un asemenea loc. N-o să neg că problema există, dar ceea ce vreau este să te mai gândeşti o dată dacă tu eşti cu adevărat o victimă a aglomeraţiei din trafic sau doar o parte a problemei. Nu cumva dintre acele şapte maşini pe loc de parcare, măcar trei sunt ale unora care nici n-au mare nevoie de ele?

Şi acum, să ne întrebăm împreună, dar mai ales tu: când e ultima oară când ai mers undeva şi pur şi simplu aveai nevoie de maşină? Adică transportul în comun să nu funcţioneze sau să fie extrem de neconvenabil în comparaţie cu maşina şi să fii suficient de departe de destinaţie încât mersul pe jos să nu fie o variantă nici în cele mai fanteziste vise. Adăugăm şi varianta să nu fi consumat ceva prea alcoolic şi ne apropiem cu mare viteză către cifra fatidică de zero astfel de situaţii (sau foarte aproape).

De obicei, metroul, RATB-ul sau o combinaţie te vor duce acolo ceva mai repede, sau într-un timp comparabil. O să strâmbi din nas vizavi de orele de vârf, dar atunci autobuzul de lângă tine se târâie exact la fel de greu ca tine. Tramvaiul are o viaţă ceva mai uşoară, iar metroul una mult mai uşoară. Unul dintre principalele motive pentru care autobuzul ăla se târâie este faptul că eşti tu lângă el, alături de încă o mie de umflaţi, blocând şoseaua în mod arhiultrasuperduperexcesiv, în loc să fii în dânsul. How do you live with yourself?

Şi o să te iei de aglomeraţie. Varianta 1: suport-o, sunt doar 20-30 minute în majoritatea cazurilor. Varianta 2: oricum, mai mulţi oameni în transportul public, mai multe şanse ca cineva să facă ceva cu aglomeraţia asta. Dar sunt mult prea mulţi indivizi dispuşi să stea nşpe mii de ani în trafic în maşină, doar de dragul de a avea încă trei metri liberi de jur împrejur şi dreptul de a înjura singuri în loc să înjure împreună cu restul autobuzului. Guess what? Sunt tot nşpe mii de ani. La asta se adaugă faptul că de câte ori dă o ploicică, toată lumea se suie în maşină, autobuz sau metrou, cu efecte secundare interesante, gen Mihai Bravu blocat de la Baba Novac la Iancului. Nu înţeleg de unde apar toţi oamenii ăia, deduc că unii dintre ei mai foloseau şi autopiciorul. Oameni buni, s-a inventat umbrela!

Şi o să spuneţi că şi afară lumea foloseşte mult maşina. Afară oamenii au oraşe mari, iar din când în când mai şi ies din ele. Mai e şi cazul tipic cu familia care locuieşte undeva într-o suburbie şi foloseşte maşina ca să se deplaseze „downtown”. La tine nu e cazul. În cazul cel mai rău, eşti într-un cartier  mărginaş, la cel mult 30-45 de minute de centru. Eşti aproape, orice ai zice. Mă rog, mai puţin dacă stai în Drumul Taberei, caz în care probabil îţi plăteşti păcatele dintr-o viaţă anterioară.

Şi o să spuneţi că măcar afară lumea foloseşte maşina pentru vizitele periodice la mall-uri şi alte cele. Trecând peste cât mă seacă toată nevoia indivizilor de a-şi cumpăra creierii, trebuie spus că acolo mall-urile chiar sunt în afara oraşului, la nişte kilometri distanţă de casa ta. Aici sunt la trei staţii de tramvai, madăfacăre.

Maşina nu e o necesitate şi nu e văzută ca o necesitate. E o fiţă. E trendy ca, în secunda în care ai împlinit 18 ani, să-ţi iei permisul. Nu că ai avea mare nevoie, dar apoi poţi să stai să te uiţi la el: e aşa, roz şi drăguţ şi are poza ta pe el şi poţi să scoţi ochii la ăia care încă n-au 18 ani sau care n-au vrut că tu ai şi ei nu. Sau poţi să te lauzi cum ai făcut 45 de minute de la tine la Universitate, inclusiv puţin mers pe contrasens cu 90 la oră pe la Tineretului. După care ai stat un sfert de oră să cauţi unde să parchezi. Vai, dragă, ce macho eşti. Cu metroul drumul îţi lua tot atât şi nu mai pierdeai timpul cu parcarea.

După care dai vina pe primărie. Primăria te poate ajuta cu nişte chestii, dar n-are cum să dărâme blocurile de pe Baba Novac ca să-ţi facă ţie mai multe benzi. Iar în autostrăzi suprasupraetajate n-am încredere. Chiar dacă e să facă tot ce promit, nu cred că s-ar ajunge la un trafic aerisit, ci doar la unul puţin mai suportabil. N-ar fi mai simplu, mai practic şi mai prietenos cu copacii să facă bicicletele foarte uşor de închiriat, ca-n Amsterdam? Sau mai multe autobuze, sau mai multe metrouri. Pentru că primăria nu poate şi nu cred că ar trebui să aibă grijă de fiecare bou care atunci când vede bulevardul aglomerat se duce şi se urcă în maşină ca să-l facă mai aglomerat şi care şi-a luat maşină doar ca s-o ţină în faţa blocului şi să se uite la ea pe geam.

Am fost dur. Există şansa (ce-i drept, mică) ca tu chiar să ai nevoie de maşină, de exemplu să ai des drum prin afara oraşului, sau să stai într-o zonă extrem de mărginaşă. Ştii că nu mă refeream la tine. De asemeni, poate stai în Drumul Taberei. Condoleanţe. Şi ar cam trebui să recunosc că îi înţeleg pe cei care salivează după un Smart, pentru că e singura chestie demnă de numele „maşină de oraş” din istorie. Adică ce mai, şi eu salivez după un Smart, dar mă potoleşte repede portofelul. Poate pentru că n-am portofel.

În condiţiile astea, întreabă-te: tu chiar ai nevoie de maşină, sau o ai doar ca să te smiorcăi că nu-ţi fac ăia parcări? Voie bună!

Reclame