Fun isn’t enough. Try fân.

Exegeza metempsihozei semioticii lui de început (incipit pentru aceia mai latini dintre noi), că-i greu. Mai ales când începi de 4096 ori. 4096-bit RSA, înțeleg că e un buzzword popular pentru a cripta tot. Deși, acu, vorba xkcd-ului.

Deci da. Revin după o debucureștenizare de o săptămână și încă niște prea multe zile de lene. La revenire am constatat că și cerul de București e mișto, doar nu l-am privit prea des și prea bine. Și că s-au întors soldații din Irak. Cinste lor. Și că a fost ziua imnului, iar domnii de la Adevărul de Seară au titrat „ziua drapelului”. Oops. Și că nu știu care-i faza cu „București – cartier de vară”. Și că … mai continuu? Mai continuu.

Digi sport, GSP, sport.ro, eurosport 1&2, sportklub & sportklub plus, telesport, sport 1, boom sport. Serios, ca națiune și cultură, ne putem opri. Sunt niște oameni în chiloți alergând după o minge, după cum frumos spunea Florin Călinescu. Într-o noapte l-am visat pe Florin Călinescu cu cancer îmbătându-se criță și furându-ne mașina. Într-o alta am visat un război, doar că nu știam cu cine suntem în război. Doar simțeam nevoia să împart asta.

Cei de la Digi sport sunt decenți și discreți, dar cam așa începe toată lumea, nu? Poate minus GSP. Ce mă fascinează momentan e că ei chiar îndeplinesc visul de secole și dreptul natural al românilor: de a da pe meci și să vadă minutul și scorul într-un colț al ecranului. Toți ceilalți ascund una sau cealaltă din informațiile astea. Radu Naum povestea la un moment dat că a întrebat de ce nu se face asta la un EURO, iar un mai-mare din TVR i-a zis că „nu este o măsură adecvată personalității poporului român” or something. Suntem cu toții bolnavi, din lipsă de fonduri. Totuși sunt cam multe blablasport-uri, tre să mai pice din ele. Și să-mi bage sportklub la loc. Și să-mi confirme cine a luat B-ul. Care începe în două săptămâni, a lot more on that later.

Au început și băjeții în Europa, Steaua a trecut de o echipă de bucătari și e pe cale să treacă de o echipă de maeștri bucătari. În apărarea cui se simte apărat, Motherwell pare-mi-se că a mai făcut chestii prin sezoanele trecute și mai e 8-1 ăla de curând. Timișoara face treabă foarte, foarte bună. Cam pragmatici și închistați, dar e greu să joci cu toate cojonesurile cu Șahtar. Gigel e magnific. Trebuie să-mi caut autograful de la el și să sper că totuși se înțelege ceva. Vasluiul tace și își vede de treabă, ei mi se par cel mai relaxați întru calificare. Poate pentru că pe ei i-am văzut cel mai puțin.

Au început și băjeții acasă. Un Internațional Curtea de Argeș – Oțelul plicticos, urmat de Rapid începând tare. Ei cam  au obiceiul ăsta, al începuturilor frumoase și exuberante, dar întrebarea e cât îi ține. Iar eu încă refuz să înțeleg faza de la Dinamo cu zvonuri despre concedierea antrenorului înainte de a juca vreun meci oficial. Adică, deci nu, e prea complicat, viața e scurtă, whatever. O salutare pentru domnii de la Antena 1, care la un moment dat părea că nu vor fi atât de răi ca PRO TV-ul pe vremuri, dar până la urmă tot dau pe Steaua și doar pe Steaua, chiar dacă în etapa asta mai sunt și meciuri interesante. Mă rog, consumatorul rațional, maximizarea utilității, profit, ROI, etc., e logic. Dar tot o să mă smiorcăi puțin.

Azi l-am văzut pe Roman de la Zdob și Zdub luptându-se să mulgă o oaie, în cadrul unui nou format PRO TV. Formatul nu-i rău, dar evident în momentul în care îl pui pe Roman și niște condiții mai rurale în aceeași emisiune n-o să-mi mai pese de format. Tipul a fost, inevitabil, foarte tare, frate.

Trec pe lângă fosta mea generală și tot văd chestii din ce în ce mai mișto. Chestiile mișto au început când am plecat eu de acolo. Universul mă urăște. De data asta e vorba de un acoperiș care arată mai a șindrilă așa, mai a tradițional. S-a estetizat fantastic maghernița, aș mai face școala o dată. Cei de la Google vor lansa un sistem de operare. Pentru netbook-uri sau pentru toată lumea sau se mai gândesc. Totul va fi online. Everybody saw that coming. Amu să vedem până unde va ajunge treaba. Momentan încă aștept un mic release de Chrome pentru Linux, o fi prea mult de cerut? Și umblă vorba prin târg că Microsoft Office va avea niște versiuni online moca, un fel de contracandidate la Google Docs. Azi am cerut 3.14 sarmale. Și am primit. Viața este frumoasă.

Cel mai tare nume de festival este Fănfest. Pe locul 2, Folk You, care e zilele astea. Privind prin prisma unui deconstructivism textualist, am cam terminat. Revin cu noi forțe, doar împreună îl putem învinge pe ManBearPig. Noapte bună!

Reclame

Vacanțăăă

Crecă. A venit și ultima notă. Mă pot relaxa. Și pot începe să mă iau de persoane. Și cititorii mei fideli să-mi spună că le dau prea multă importanță ĂLORA. Prima persoană de care mă voi lua este Mihaela Rădulescu.

Care se retrage și ne lasă să respirăm. Mi-e frică de ideea că duduia asta va deveni un model pentru juma de Univers, ceea ce e cu atât mai ușor cu cât ea chiar e mult mai brează ca diverși Diaconești. (apropo, dacă a devenit trendy să te iei de OTV, voi reveni într-o zi cu câte ceva de bine despre OTV. Da, se poate. Fie și dacă e vorba doar de brânza Del.) Eu sunt încântat de dispariția ei pentru că astfel dispare o emisiune în care, duminică de duminică, românașii aveau ocazia să mai vadă un cântăcios, un actor, niște copii care au fost la NASA, chestiile clasice pentru genul ăsta de televiziune, dar chiar oameni cu ceva valoare.

A, păi asta e bine, că vedeam oameni valoroși, nu? Da, dar problema e că ei nu prea puteau fi auziți. Sau lăsați să fie ei. Printre altele, au putut fi observați pe acolo nenea care a câștigat vioara Stradivarius a lui Ion Voicu. Omul mi s-a părut splendid de degajat și dincolo de orice clișee ale artistului cu ochii-n stele și incapabil să comunice cu noi aici, pe Pământ. Neah, era un tip care cântă la vioară. Și vorbește comod despre asta. Doar că îl bruiază din când în când o țoapă care trebuie să țipe „Stradivarius” mai des decât îți spune un hipnotizator prost că ești o găină. Și care, întâmplător, este „realizatoarea” emisiunii.

Aceeași chestie pentru când soarta l-a adus în platoul ăla pe Mircea Cărtărescu.  Cea mai importantă întrebare care s-a găsit a fost … „Domnule Cărtărescu, nu vă deranjează faptul că și eu scriu, nu?” Iar omul a încercat, în modestia și opiniile caracteristice, să spună că e OK, atâta timp cât contribuie cu ceva nou, de ce nu. Dar pe el chiar nu l-a lăsat să vorbească. Încă una. Eu nu știu multe despre Orhan Pamuk, singura experiență cu el se rezumă la faptul că sub titlul „101 dalmațieni” se găseau cărțile lui la librăria mea locală. Dar el are un Nobel și eu nu. În condițiile astea, vedeți ceva greșit în topica și frazarea lui „Mihaela Rădulescu vine la  Pamuk”?

Una din probleme e moștenirea lăsată de duduia asta. Cealaltă problemă sunt cei care nu fac emisiuni în stilul ei, pentru că sunt clar mai groaznici. Câte emisiuni există care nu constau în 99% Tolea și Elodia? Pe profilul divertisment etc., una. A lui Cătăliiin Măruță, care pune niște întrebări…de gâgă și în general pare că are probleme cu coerența. Are monologuri bune, semnul suprem că i le scriu alții. Și invitați net sub diamantele ocazionale ale Răduleștii. Și aici nu mă refer neapărat la scriitori de excepție, mai sunt și exemple pământene ca Gândul Mâței.

Cealaltă cealaltă problemă e de ce îmi pasă. Probabil pentru că am traume de când încercam să mă plimb prin centru și de vizavi mă întreba Mihaela Rădulescu dacă fumatul este singura mea plăcere. Nu! NU FUMEZ! ACUM DISPARI DE PE RETINA MEA! În al doilea rând, mai era faptul că o bună parte din bobor încă se uită la tembelizor și sper ca urletele mele să ajute poate ca o moleculă din cineva să se gândească că există programe mai drăguțe decât van Damme bătând pe toată lumea (sau Vin Diesel sau cine e acum) și moderatori care n-au nimic moderat în ei.

Da, sunt unul din acei naivi care cred că oamenii mai au bun simț și că televiziunea mai poate oferi chestii de calitate dacă se chinuie puțin. Acum aștept comentariile cu „Frate TV sux”. Noapte bună!

Pe 22 septembrie voi scrie despre omenire.

Citeşte şi dă mai departe

Aşa se cheamă o nouă emisiune despre cărţi de pe TVR1, informează Terorista. Dacă aveţi vreo 40 de minute libere lunea pe la 18, poate aruncaţi o privire.
Prima ediţie a fost cu o carte despre experienţa feminină în comunism. Săptămâna asta a fost rândul bărbaţilor, cu un volum numit „Răcani, pifani şi veterani (Cum ne-am petrecut armata)”, coordonat de Radu Paraschivescu, în care mai mulţi neni povestesc întâmplări de când făceau ei armata.
Invitaţii au fost Nae Caranfil, Florin Iaru şi Victor Ponta (ce caută ăsta aici? Se cam simte o duhoare electorală în aer…). A ieşit o discuţie agreabilă, cam haotică pe alocuri, dar în mare amuzantă. Cum se chinuiau ei să se îmbolnăvească dormind direct pe pământ la -20 grade, doar, doar, or scăpa. Dar n-aveau noroc. Am reţinut, deşi nu mai ştiu autorul afirmaţiei:

Să spui că armata te face bărbat e ca şi cum ai spune că violul te face femeie.

Ca să fim corecţi până la capăt, continuarea era ceva la modul

Dar armata e bună pentru că descoperi că viaţa nu-i ce ai învăţat la şcoală. Mai ales dacă eşti mai orăşean ca noi şi părinţii tăi au cam încercat să te ferească..

A fost şi un interviu cu un .. organ jandarmeresc, care ne explica, împleticit, ce-i drept, cum vine treaba cu uniformele lor. Alte rubrici: una în care prezentatorul flutura nişte cărţi şi îi întreba pe invitaţi diverse chestii înrudite şi una în care îi punea să ghicească preţuri la cărţi. Nae Caranfil n-a văzut „Fear and Loathing in Las Vegas”. O fi bine, o fi rău?
Şi la aia cu întrebările, şi la aia cu preţul, dacă ghiceai câştigai cartea. Nu ştiu, sunt singurul căruia i se pare kitschos să iei trei oameni care nu stau taman rău cu partea materială şi să le dai cadou cărţi până la un total de 2-3 milioane?
Faţă de „Parte de carte” (singurul termen de comparaţie, I guess) accentul este pus mult mai mult pe invitaţi şi mai puţin pe cartea propriu-zisă. Chestia asta nu m-ar deranja prea tare, oricum nu sunt genul care să agite pancarte cu „artă pentru artă”, ba chiar mi s-ar părea mai bine la un punct. Şi la o discuţie despre ceva general şi divers gen ce a mai păţit lumea prin armată merge, dar îmi pot închipui invitaţii luând-o foarte uşor pe arătură şi îndepărtându-se de subiectul cărţii. De altfel, şi azi am rămas de câteva ori cu impresia asta.
Mă rog, ideea e că, faţă de emisiunea părintelui Tabără de pe Pro TV, aici doza de entertainment pare mult mai mare. Dar probabil că ăsta e şi motivul pentru care emisiunea asta se difuzează la o oră la care nu dorm.
Pe scurt: încercaţi. Poate o să vă placă, dar nu promit nimic. Voie bună!