Unirea Urziceni – Liverpool 1-3

Sunt la Crângași, am ieșit de la metrou și mă încolonez în marea masă ce așteaptă să intre în tramvaiul 41, a cărui primă ușă e la 10 metri mai încolo. „Băi, la cum se mișcă, nu cred că-l prindem nici pe ăla de după următorul”. Aglomerație mare  și până la meci mai sunt vreo două ore. Dar coada se mișcă de o manieră mai ordonată, parcă e mai departe de îmbulzeala tradițională. Nu cumva o avea și niște adevăr teza cum că meciurile Urziceniului atrag spectatorul neutru, care, departe de exuberanța celui partizan unei echipe, lasă loc și pentru niște civilizație? Tramvaiele vin în șuvoi, unul după altul, și ne urcăm în al treilea. Am văzut aglomerații mai rele ca asta în RATB.

În față, câțiva englezi încep să cânte. „Javier Mascherano, Javier Mascheranoo” (pe melodia de la „Seven Nation Army”, pare-mi-se). Gazdele și oaspeții merg împreună la meci și nu se lasă cu probleme, ba chiar e o stare lejeră, o veselie îmbibată de berea ieftină pe care o avem noi aici, în România. „And what is your team? Who do you support? Steaua? Ah, Steaua has one European Cup. We have five. Steaua 1, Liverpool 5”. Apoi începe un dialog între grupul mic de englezi din centru (poate de un om) și cel din față, pe o melodie ale cărei cuvinte sunt prea îmbibate de berea românească pentru a le putea distinge.

Ajungem la capătul lui 41 și, poate, al lumii. Noroaie peste noroaie, băltoace și, pentru contrast, un teren sintetic cu o nocturnă pe care se joacă niște juniori. Ce fac ăștia, nu-i ia antrenorul să le arate ce pot fi când vor fi mari? Poate o să-i ducă la meci, mai e o oră. Puțină derută la intrare. „Nu vă supărați, pe aici se intră pentru peluza 1?” îl întreb pe un alt om de la coadă. Mă privește ușor derutat, după care observ un fular roșu plasat destul de subtil și mă scuz în engleză. Îl întreb pe nenea jandarmul care mă ia cu „What? Can you repeat that?”. În concluzie, cred că par un străin pentru toată  lumea.

Nenea stewardul face câteva urcări și coborâri pe scări, rugându-ne să ne ocupăm niște poziții în tribună. E complicat, ca de obicei locul de pe bilet fiind ceva aproximativ, dar chiar reperăm două locuri goale destul de aproape de unde trebuia să fim. Scaunele și așa nu sunt numerotate, iar unele rânduri întregi nu prea mai sunt fixate de structura de beton și e  greu să te bizui pe ele. Cam slab pentru un pom lăudat, dar oricum e mai frumos să stai în picioare. Nici restul stadionului nu strălucește în întuneric, deși tribuna acoperită e drăguță. Instalația de sonorizare scârțâie neconvingător imnul Europa League și ne pregătim de un început.

Urziceniul surprinde din nou: de unde Ronny Levy practic a avertizat că nu vom vedea mare lucru pe lângă autobaza din poartă, ei încep curajos. Și stadionul iese din neutralitatea călduță pe care o acuză cârcotașii și încearcă să împingă echipa în față. Golul vine la un corner, prin lovitura de cap a lui Fernandez, și pare că vom avea o seară interesantă. La un moment dat va trebui să petrec mai mult timp urmărind meciul și mai puțin filmând chestii.

Galamaz se accidentează destul de urât, imediat după gol. Sunt momente de tensiune, când arbitrul dă senzația că vrea să-i ajute subtil pe cormorani. Iar ei joacă puțin mai dur decât mi-ar place.

Interesul piere, când Mascherano face 1-1, după care Babbel pune oaspeții în avantaj. Nu au jucat fantastic, nu au avut multe faze, iar lumea din jur acuză și un henț al lui Ngog la gol. Dar când ești bun, ești bun și o scoți la capăt cumva. Totuși, Unirea are de fiecare dată dorința de a reveni, ies și îi împing puțin pe oaspeți prin insistența lor. Ceea ce nu e, totuși, puțin. Și e, pe undeva, o premieră.

Repriza a doua. O ploaie deasă în prima parte, începută înainte de pauză, frumoasă și uniformă în lumina nocturnei. Momente mai puțin reușite, meci pe care Liverpool reușește să-l închidă. Românii mai obosesc, dar Arlauskis scoate multe mingi periculoase. Gerrard e un jucător cu un stil aparte. Ar putea fi identificat și de pe lună bazat pe mimică, pe limbajul trupului. O dată se găsește la capătul unei faze frumoase, în pase, care are ca finalitate golul de 3-1. Mai apoi, trage și pune în pericol poarta dintr-un unghi senzațional de mic. Ni s-a dat ocazia să vedem și niște jucători fantastici și un mare spectacol. Să ne bucurăm.

La final, aplauze. Nu e clar dacă pentru gazde sau oaspeți. Și nu e clar dacă, în fond, contează. A fost o seară frumoasă. Echipa campioană a arătat că poate face față, că are inclusiv dorința puternică și nebunească de a reveni, că își joacă șansele cu demnitate. Și e abia la un început de drum. Păcat că mulți vor numi asta un simplu antijoc și vor râde de populația mică a Urziceniului sau alte prostioare irelevante. Iar publicul a arătat că poate fi influențat, mișcat și însuflețit și de fotbalul real, nu numai de fanatisme de fațadă, stil „voi ține cu echipa Ț pentru că câștigă multe meciuri și o să pot să râd de prietenii mei dinamoviști”. Nu, oamenii mai sunt dispuși și să țină cu unii care muncesc și vor, chiar dacă poate natura i-a ajutat mai puțin, și atunci le mai și iese. Păcat că mulți vor spune „haha coae urziceniul nu are ultrasi cum plm sa te sustina un stadion intreg de cetateni haha lol”. Bleah.

Pe final, în mulțimea care se deplasa spre stația de tramvai, un copilaș avea pelerină cu Sportul Studențesc. Nu suntem așa puțini și nu dispărem nicăieri. Și niciodată nu vom merge singuri. Asta e senzația cu care pleacă de la meci un om care simpatizează și cu Liverpool, și cu Urziceni, dar pentru care cel mai important meci de săptămâna asta e Sportul – Concordia Chiajna, duminică, la 13, în Regie.

Noapte bună!

Reclame

Varga Dacian, jucător brazilian

Câteva notițe vor mai fi pe-aici despre meciurile importante ale echipelor românești. De exemplu, Urziceni-Stuttgart de aseară, văzut printre picături și poate fără un interes deosebit. Plăcut și picat pe micile faze de insistență urziceneană dintre 0-1 și 1-1. Acum, mi se pare mie sau nu se mai lasă capul jos ca pe vremuri? Desigur, mi-a plăcut golul. Oricât aș fi spus de el că e bețiv și indolent pe alocuri (și nu mă îndoiesc că e), am o senzație de căldură când îl văd pe Varga dându-le gol nemțălăilor. Awww, ce drăguț, îl știu de când rata cu Inter Gaz!

Altfel, reclamația obișnuită, că nu-mi place pragmatismul ultrapragmatic văzut într-o parte bună din joc, dar că din păcate spre asta se îndreaptă fotbalul. Ar trebui să ne uităm la mai mult rugby, care o să mai aibă câțiva ani probabil înainte să se transforme fix în chestia asta. O ușoară senzație cum că fotbalul german e overrated am mai auzit de la observatori mai neutri și parcă distanța nu mai e atât de mare când mi ți-l vezi pe Dacian placat mișelește de Gebhart, cum nici cu Inter Gaz n-a mai pățit.

Și câteva observații legate de comerț și piața liberă. Sper să nu cobesc cu asta, că am spus-o și cu Digi și le-a trecut: se pare că, în timpul meciurilor de Liga Campionilor, cei de la Boom Sport pun pe ecran scorul și minutul. Iată, deci, prețul pe care trebuie să-l plătiți pentru a avea o transmisiune nu de calitate, ci de un minim bun simț: ăăă, după mult bâjbâit pe site-ul lor, înțeleg că prețul e de 8 euro/lună + TVA, incluzând niște canale multe de filme pe care nu le vrei, deși nu-s sigur, și oricum momentan au promoții și gratuități. Sau…nu știu. I’m not into that whole pay TV thing oricum. Pe de altă parte cei de la Urziceni dau dovadă de un fenomenal bun simț, lăsând prețurile la 20 de lei la peluză, cu Stuttgart, care nu-s chiar nimeni. În condițiile astea mă gândesc ca până și eu să trec pe la un meci de Champions League.

Varga e bun. Voie bună!

It finally happened

Acum mulți ani, România avea patru echipe în turul preliminar al Cupei UEFA și toate erau eliminate. Acum ceva mai puțini ani (sezonul trecut), România avea cinci echipe în primul tur din Cupa UEFA, ultimul dinaintea grupelor. Și toate erau eliminate.

Azi au fost 4 echipe în ultimul tur dinaintea grupelor, dintre care trei s-au calificat. E o mică premieră. E un progres. E o depășire a câteva blocaje psihologice. Și a venit natural, fără tremurici sau perturbații exagerate pe parcurs, chiar dacă a inclus și o răsturnare de scor măricică.

Mai întâi, a fost CFR Cluj, care s-a impus la începutul jocului cu Sarajevo, a controlat treaba și a dat două goluri, plus o ratare la capătul unei faze splendide, când din trei pase s-a ajuns de la jumătatea terenului la poartă, evitând de fiecare dată ofsaidul la limită. Apoi, să observăm că tocmai am făcut o frază de Sorin Hobana. De partea cealaltă, oaspeții au o bară la o bâlbă măricică în apărare și un gol, creând un final destul de tensionat la 2-1. Tensionat, dar, să mai subliniem o dată, rezolvat cu un cap limpede. La CFR mai merge, că-s toți portughezi, dar uite și ăștialalți că le-a ieșit.

Mai apoi, Dinamo, care pentru prima dată pentru sine și fotbalul românesc, a revenit de la un scor nașpet la general (0-3). Cei de la Liberec n-au jucat absolut nimic, văzându-se cu sacii în căruță, ba chiar vreo două goluri au fost produse de portarul gazdelor. Și Dinamo a construit încet, a ținut mingea, a știut să lovească și să se salveze cum trebuie. Șocant de bun Matache măcelaru, un portar care de multe ori a fost văzut făcând gafă după gafă. Eu personal n-am văzut un meci în care să nu facă asta. Apoi penalty-uri, cu o ratare la limită pentru Zicu, apoi un șut peste al oaspeților, pentru ca, în cele din urmă, mult mai târziu, Matache să salveze decisiv, scăpându-se și de povara de a bate, în următorul rând de penaltyuri. Mai e și el într-un rol pozitiv o dată. Mai demult mi se părea că e lăsat deoparte cam ușor raportat la talentul arătat în perioada Otopeni, dar nici nu se ajuta singur. Și o victorie, pardon de cuvânt, mare. Respect.

Mai apoi a fost Steaua, care a fost condusă cu 1-0 și a început să joace în ultimele minute, terminând cu un gol cu poarta goală și 2-1.

A mai fost Vasluiul, care a cedat la Atena, 0-3, după ce la pauză fusese 0-0. Totuși, au rezistat foarte bine până la un punct.

Și a mai fost tragerea la sorți pentru Liga Campionilor, de unde Urziceni a aflat că o să joace cu Sevilla, Rangers și Stuttgart. O grupă mult mai bună ca altele, dar evident dificilă. Pe Rangers îi simt mai slabi. O să fiu extremal și o să prezic cinci puncte, că patru deja propuseseră ăia de la sport.ro mai devreme și n-aș fi original.

Ăsta a fost fotbalul de azi. Noapte bună!