Fericirea este…

• … atunci când mă trezesc și mai stau o oră în pat citind lucruri random, pregătindu-mă încet să descind în lume. N-o să merg până la a spune că tocmai am declarat fericirea incompatibilă cu programul de 40 de ore, dar na, e greu. Fericirea asta e o fericire de sâmbete și duminici
• … când vorbești cu un prieten după luni bune de distanță și e la fel ca-n prima zi
• … o cafenea caldă cu muzică în surdină și ceva moale pe care poți să stai
• … o seară rece și cețoasă când un prieten îți mărturisește lucruri din adâncimile pesoanei lui … și deodată sunteți mai apropiați
• … fericirea este Poezie. E Sorescu cântând iubirea, simplu și sincer. E o poză cu pisici și ghiveci într-o fereastră roșie a unei case vechi. E o plimbare pe lângă o curte mare cu grădină și mașină arsă, la o aruncătură de băț de Unirii. E acel moment când studiezi niște matematică / finlandeză / programare și brusc Tot Ce Citisei Până Acum Se Leagă. E șirul coincidențelor. E zâmbetul prins cu coada ochiului. În măsura în care îmi place ceva în lumea asta, e pentru că e Poezie, în sensul ăsta larg, dar nu atât de larg încât să fie inutil. (O întrebare bună de pus pentru departajare: „E Poezie sau e Inginerie?”. Ceva mai poetic și furând o expresie din altă parte: „E suflet în aparat?” Pentru că toți suntem, într-un fel sau altul, rotițe în aparate)
• … mansarda de la Bohemia în particular și a fi într-o mansardă în general
• … când codul pe care îl scrii face ce ai vrut să facă. Nu știu alții cum sunt, dar 80% din timpul meu profesional e petrecut în stările „my code doesn’t work I don’t know why” și „my code works I don’t know why”. Una din cele mai mari provocări legate de bucuria asta de zi cu zi e cum să trăiesc cu asta și cum să mă fac mai bun pe mine și pe mașinăria din jur ca să scadă procentul.
• … un „mulțumesc” care vine nu din curtoazie, ci pentru că chiar ai făcut cumva viața cuiva cu un epsilon mai bună. Și, cum arată lucrurile acum, un job în care auzi asta de câteva ori în doi ani e destul de bun. Sunt atâtea locuri unde s-ar putea să n-o auzi niciodată.
• … când vezi că cineva mai are același frici și angoase, că e broken în același mod ca tine. Pentru că toți avem câteva și, dincolo de toate sfaturile ultraconcrete gen „22 de lucruri pe care să le faci acum ca să fie mai bine”, cu unele lucruri o să te lupți pe termen lung. Și n-avem multe arme, dar măcar ne avem unii pe alții.
• … asociez fericirea cu imaginea asta, și n-am psihanalizat-o prea mult: sunt pe un drum într-un oraș necunoscut cu un ghiozdan mic în care am, gen, o sticlă de apă și un caiet. Mai posed tot felul de obiecte electrice prin buzunare și un pix. Adică, sigur, undeva în lume e și un apartament în care am electronice și pliante de pizza și 40 de tricouri, dar fundamental, ăsta mi-s, tot ce sunt e tot ce am la mine (nu am nimic, doar ce-i pe mine). Orașul arată … nu am cuvintele despre arhitectură la mine. Sunt în mare parte case, maxim 4 etaje, culori pastelate, uneori un roșu din ăla cum sunt toate casele din Suedia. Sunt părți mai pustii și părți mai populate, treci dintr-una în alta. E interesant în sine, mai sunt  interesanți și oamenii pe alocuri. Uneori dai de o parte mai părcoasă, care arată cât mai aproape de starea ei originală, deal și pietroaie. Uneori, marea. Uneori e o pădure după un rând de case. Străzi cu scări. N-o să vă surprindă deloc, orașul e vizibil o combinație de Turku, Stockholm, Helsinki, Lisabona, părticele din Germania și Italia.
• …
• … când cineva vine la mine și zice „uite, cartea / cântecul / albumul ăsta m-a făcut să mă gândesc la tine, vezi dacă îți place”
• … o serie diversă de gemuri, care preferabil ar include niscaiva cloudberry și lingonberry.

E ușor să fiu negativ zilele astea (și în general) și am zis să mai schimb tonul. Lista nu e exhaustivă sau prioritizată și nu își propune să rezolve problemele filozofice ale lumii, dar na, pune puțină ordine în mine. Folosiți cu precauție 😛

Voie bună!