A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Decât o frunte îngândurată, mai bine riduri de expresie
Cam pe principiul ăsta merge Hannes Stein în tratatul lui larg dedicat necugetării. Un real ghid al micului negânditor, care te poartă încet şi extrem de sigur spre scopul final.
Dar cine e şi Hannes Stein ăsta? Jurnalist politic, neamţ, născut la Berlin în 1965, a copilărit la Salzburg, iar acum lucrează pentru Die Welt.
Acum că am terminat-o cu tradiţionalul „Date despre autor şi operă”, să trecem la fapte. Autorul porneşte cu un exemplu foarte simplu şi care te doboară pe loc, cerându-ne să comparăm focile dintr-o grădină zoologică, cu bucuria pură pe care o emană, şi Gânditorul lui Rodin. Şi observă, pe bună dreptate, că gânditorul pare o fiinţă chinuită, greoaie, stângace, încrâncenată – nefericită. Şi, în plus, îl citează pe W.H.Auden:
Rodin was no fool
When he cast his Thinker,
Cogitating deeply,
Crouched in the position
Of a man at stool
De aici suntem purtaţi prin toate dezavantejele gândirii: nu ai şanse în politică, gândirea însingurează şi plictiseşte. Şi în plus, îţi scad şi şansele de a ajunge la televizor, şi mai şi urâţeşte.
Problema fiind identificată, avem nevoie de o soluţie. Şi ni se propun nu una, nu două, ci opt metode de a ne lăsa de gândit. E câte ceva pentru toată lumea, de la împăcarea cu toată lumea, trecând prin hohote abundente şi nelimitate, până la urmarea orbească a unei religii, de preferinţă islamism, sau arderea cărţilor. Şi dacă nu iese şi nu iese, se propune şi o soluţie finală, de extremă urgenţă: dependenţa de droguri. O analiză bună a alcoolului, canabisului, ecstasy, cocainei, LSD-ului şi opiului, de altfel.
Nu le zice rău moşu’. Stilul e pufos şi concis şi se râde mult şi bine. Mai ales pe la exerciţiile pentru cititor, pe care vi le recomand cu multă căldură. De exemplu, la partea despre arderea cărţilor:
1.Ardeţi această carte. Dar numai după ce aţi încheiat lectura ei, vă rog. Iar în timpul combustiei, băgaţi de seamă să nu vă daţi foc şi la îmbrăcăminte sau la casă, din neatenţie. Nu sunt răspunzător de eventualele pagube!
2.La apariţia sentimentului că aţi putea suferi o recădere – anume că aţi putea reîncepe să gândiţi – cumpăraţi încă un exemplar al cărţii şi ardeţi-l.
O altă chestie de remarcat e că omul e un morman de referinţe. De-a lungul cărţii veţi fi purtaţi prin Călătoriile lui Guliver, discursurile lui Fidel Castro, lideri sovietici, filozofi hinduşi, centrul New York-ului, comunităţi Amish, principiile islamismului, Milan Kundera, istorici englezi sau plante modificate genetic. Fiecare secţiune vine cu un nou exemplu proaspăt, iar şansele să nu afli ceva nou din toate astea sunt infime. Şi da, din păcate, e foarte posibil să ajungi să te gândeşti la ceea ce tocmai ai aflat.
Şi, tot din păcate, cartea m-a pus pe gânduri. Dincolo de tonul ironic prezent în multe părţi, nu pot să nu fiu de acord cu ideea de la care porneşte totul, şi care spune că pe măsură ce te scufunzi în activităţi ce ţin de intelect, începi să te distanţezi de lumea înconjurătoare, de semenii tăi şi, în fond, de viaţă. Ceea ce are şanse mari să te facă mai nefericit şi oricum n-o să te facă mai fericit.
Nu ardeţi cărţile. Nu vă apucaţi de droguri ca să vă omorâţi neuronii. Dar, totuşi, practicaţi gândirea cu moderaţie. Ce-i prea mult strică. Şi în loc de concluzie, finalul din carte, pentru că e prea bun:
Ne vom transforma, în sfârşit, în yahoo, vom trăi cât se poate de relaxaţi, chiar aici, chiar acum. Şi vom afirma triumfător, dacă vom mai reuşi: Non cogito, ergo sum! Nu gândesc, deci exist!
Grrrmf! Grrrmmmf! Uaaaaah!
Hannes Stein, Cum m-am lăsat de gândit – mic tratat pentru intelectuali epuizaţi, editura Nemira, 2007
The biggest government conspiracy of all is the claim that there are no government conspiracies
Pare că se poartă la greu generatoarele de conspiraţii. Şi până la urmă de ce nu, având în vedere că parcă începe să fie din ce în ce mai greu să vii cu idei noi, proaspete, originale, despre legătura între Dick Cheney, programul nuclear iranian, staţia spaţială internaţională, plantele modificate genetic şi asteroidul care a trecut pe lângă Pământ.
Şi oricum, ar fi un efort prea mare, din moment ce un algoritm care să-ţi împingă efortul spre zero oricum produce acelaşi lucru. De exemplu, un generator care a fost pomenit într-o carte (domne, ce cărţi mai citeşte şi tineretul ăsta), de fapt o copie destul de fidelă, pentru că originalul nu mai e online, zice aşa:
In order to understand the history of the world you need to realize that everything is controlled by a cabal made up of secret elites.
The conspirators are sinister and their conspiracy began in ancient Babylon with the Rabbis.
The conspirators have been responsible for many events throughout history, including the war in Iraq.
Today, members of the conspiracy are everywhere. They can be identified only by members of the LaRouche group.
The conspirators have help from powerful elite neoconservatives, Zionists, and homosexuals, and the conspiracy benefits undeserving members of the British royal family; at the expense of the Platonic golden souls.
The conspirators want to asassinate Lyndon LaRouche, and round up and restrain resisters in the basement of a bar in Greenwich Village. They are using fans of Aristotle to establish a fascist regime.
In order to prepare for this, we all must read everything written by Lyndon LaRouche. All of this was revealed years ago in Executive Intelligence Review. Since the media is controlled by Henry Kissinger and Jimmy Carter you should get your information only from the LaRouche Network.
Poţi şi să modifici componentele conspiraţiei manual, dar parcă prea are un feeling de fill in the blanks, fără să lase nimic la voia întâmplării. Dar complex şi legat, pentru conspiraţii spumoase.
Un alt loc parcă nu-mi mai dă acelaşi feeling, deşi se prea poate să fie doar impresia mea. Oricum, poţi să bagi elementele conspiraţiei din libera-ţi voie, ceea ce produce o producţie mai productivă:
„Nostradamus’ works clearly indicate that evil monkeys is trying to eat shaworma. Also, where he says ‘the mouse in out there will shy away / the lion’s roar is as dust’ he means that Didier Zokora is threatening Romania. The lion is Asociatia Drujbistilor who is trying to protect Razvan from evil monkeys with little sucess. „
Nu în ultimul rând, un generator short and simple, care face totul pentru tine, şi nu se descurcă prea rău:
Martha Stewart mistakenly believes that the oldest person in an unmarked bunker beneath your backyard plans to destroy the secretarial staff of the Pentagon.
Cu ce v-a ajutat asta? Exact, cu nimic. Conspirare plăcută!
[trilu-audio]http://www.trilulilu.ro/subiectiv/965b65d8ba0be3[/trilu-audio]
[trilu-audio]http://www.trilulilu.ro/daimon/967070c60eaa83[/trilu-audio]
Asta ar fi trebuit să ajungă pe-aici mai demult.
[trilu-audio]http://www.trilulilu.ro/guerilla/74666938ac80cf[/trilu-audio]
Hai că m-am lăsat de scormonit prinspre google. Nu ştiu cine a scris-o, nu ştiu de când datează, nu ştiu dacă a fost în forma iniţială o poezie. Nici numele nu se cunoaşte cu siguranţă. Dar ce mai contează? E suficient de poetic, if you ask me.
Povestea spune că a fost scris de un copil african şi că a fost nominalizat la cel mai bun poem din 2005 (sau cel mai bun poem scris de copii). Nu există nici o dovadă în sprijinul poveştii, dar e prea frumoasă ca să n-o cred.
When I born, I Black,
When I grow up, I Black,
When I go in Sun, I Black,
When I scared, I Black,
When I sick, I Black,
And when I die, I still black.
And you White fella,
When you born, you Pink,
When you grow up, you White,
When you go in Sun, you Red,
When you cold, you Blue,
When you scared, you Yellow,
When you sick, you Green,
And when you die, you Gray.
And you calling me Colored ??
Fraţi creştini, care aveţi Biblia acasă, citiţi în Ioan capitolul 4 cum să vă închinaţi. Eu am citit şi nu mai simt nevoia să mă închin cu mâna.
(un domn în autobuz, citat aproximativ)
Fragmentul la care se referea probabil constă în următoarele versete:
23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.
Aşadar, credinţa nu ţine de gesturi, de aspectul formal, şi nu e legată de un anumit loc sau ritual. Important e să existe în interiorul tău, să te „închini în duh şi adevăr”, aşadar pentru un bun creştin ce contează cu adevărat e un stil de viaţă în concordanţă cu morala creştină şi nu gestul propriu-zis de a se închina.
De unde a început toată asta? De la persoanele, nu puţine, care de câte ori trec pe lângă o biserică în transportul în comun, îşi fac o cruce laaaaargă cât să-i vadă tot autobuzul. E o situaţie în care am văzut unele din cele mai teatrale gesturi cu putinţă, inclusiv o doamnă care îşi schiţa crucea atât de clar încât m-am întrebat dacă se filmează. Numărul de persoane care văd că tu nu faci aceleaşi gesturi şi se gândesc „Uite-l şi pe ăsta, ce păgân, şi la cum arată o fi şi drogat, că deh, tinerii de azi…” e mai greu de numărat, dar tare mă tem că nu e mic.
Pe lângă falsitatea pe care o văd în modul de a se închina al unora, niciodată nu m-am împăcat cu ideea de a-ţi face cruce doar fiindcă treci prin faţa unei biserici. Mi se pare un gest absolut normal şi care vine de la sine la intrarea în biserică, dacă vreţi, ca un mod de a marca trecerea din realitatea obişnuită într-un spaţiu sacru. Şi poate tocmai de-asta nu înţeleg de ce ar trebui făcut pe stradă.
Dar modul în care închinătorilor teatrali li s-a răspuns mi se pare unul cu adevărat remarcabil, şi care, una peste alta, mă face să mă gândesc că da, universul e în armonie şi din când în când ni se mai trimite un mesaj limpede. Pentru că nu le-am spus-o eu, le-a spus-o un domn în vârstă, cu barbă albă, pe unul din cele mai blânde tonuri cu putinţă, şi mai avea şi referinţele biblice pregătite.
Multă voie bună!
Vorbeşte, mă, frumos, zi şi tu fundcubeu
(Garcea)
(scuzaţi, da n-aveam altceva)
Aţi observat cum poliţiştii, cel puţin de câte ori apar la televizor sau într-un mediu mai oficial, vorbesc într-un stil atât de diferit încât pare o altă limbă?
De exemplu, să luăm fraza, ce-i drept, cam orală
A alunecat, că era polei, şi a intrat în ăla care venea din partea cealaltă, făcându-i zob maşina.
Într-adevăr, nu foarte prezentabil. Dar chiar îţi trebuie multă imaginaţie şi pricinozitate ca să ajungi de aici la
Conducătorul a pierdut controlul asupra volanului datorită carosabilului alunecos şi neadaptării vitezei la condiţiile de drum, astfel intrând în coliziune cu autovehiculul ce venea pe contrasens, care a suferit pagube însemnate.
Puncte bonus pentru că ar trebui să fie „din cauza” în loc de „datorită”, ceea ce ne zice multe.
Dar zilele astea am auzit culmea culmilor. Era vorba, din păcate, de două persoane căzute de la etajul şase. La care agentul constatator ne explică:
Da, este un caz de precipitare de la etajul şase. Nu credem că există elemente de intenţie, ci este vorba doar de o. . deci .. precipitare.
OK. Limbaj formal, înţeleg. Să nu zici lucrurile ca la bodegă, înţeleg. Dar totuşi…
Iar probabilitatea ca în acelaşi reportaj să-l vezi pe acelaşi agent ţinându-l de gât de suspect şi urlându-i „Bă, mâncaţi-aş, recunoaşte, BĂĂĂ!” e mărişoară.
Noapte bună! Şi aveţi grijă, să nu vă precipite careva cât dormiţi.
Aberez, deci exist 