Wendy Cope – For My Sister, Emigrating

You’ve left with me
the things you couldn’t take
or bear to give away –
books, records and a biscuit-tin
that Nanna gave you.

It’s old and dirty
and the lid won’t fit.
Standing in a corner of my room,
quite useless, it’s as touching
as a once loved toy.

Yes, sentimental now –
but if you’d stayed,
we would have quarelled
just the same as ever,
found excuses not to phone.

We never learn. We’ve grown up
struggling, frightened
that the family would drown us,
only giving in to love
when someone’s dead or gone.

Anunțuri

Mariana Marin – Poem de dragoste

Îmi amintesc de tine
ca de o vegetație pitică
ce-ar putea năpădi la început casa
iar mai târziu țărmul întunecat
al vârstei mele tinere încă.
Așa cum Omul de Zăpadă al lui Andersen
s-a îndrăgostit într-o bună zi
de vâlvătaia unei sobe,
tot astfel caut și eu adevărul
pe care nu mi l-ai spus
atunci când ai hotărât să arunci peste cap
la început pieptenele, apoi aripa de furnică,iarba fiarelor,

și ai devenit această vegetație pitică a singurătății
prin care cum să te mai ajung?

Mircea Cărtărescu – ***

pe numele său adevărat vasile moțoc, provenit dintr-o
familie de țărani săraci
michele da capo s-a născut în anul 1883 la galați.
mama, profira sadoveanu
era o fire melancolică și foarte muzicală. „evghenisul
mamii”
îl alinta ea în orele de liniște de la miorcani. tatăl,
căminarul costache carageali, era după neam albanez.
copilul învață singur buchile și la nouă ani
citea în gura mare alixăndria. la 14 cumpără
o tiparniță
unde văzură lumina zilei, pentru prima dată în
românește, nuvelele lui cortazar
și versurile lui traian iancu. avu mai multe meserii:
strungar, frezor, rabotor, electrician, acordor de viole
șofer de taxi și disc-jockey. la 30 de ani
spăla vase într-un cabaret din paris, iar noaptea scria
ca să uite de foame. „ca un câine” rosti în clipa morții
neașteptate
de parcă rușinea ar fi trebuit să-i supraviețuiască.

Sujata Bhatt – Poppies in Translation

for Ioana Ieronim

You tell us how in Romanian,
the wild poppies growing everywhere
are a living flame of love

I imagine a single flame, and then a wildfire
by the roads, in the fields,
even between the railway tracks
where the sun spills through

Windswept, they might be, these poppies,
fluttering but confident,
certain of love and life,
as they grow up in your poem, in Romanian.

As you speak, I remember those poppies;
as you speak, I imagine their thin, hairy stems
entangled with grass, and can simply feel
the way their wild redness
burns and reels: reckless, reckless with first love –
first sorrow and pain – I can feel
the way light slides through their skins –
I have seen such poppies.
I have seen crêpe de chine, chiffon,
how their sheerest silks glisten in the sun, bright as fresh blood.

They could be Hindu brides,
ripening in their red saris,
as they face Agni –
skin glowing gold on gold on gold.

There are days when the poppies know something more.
Days when even in their restless trembling
as the wind slaps down,
they ripple with the strength of their ragged petals.

I have seen such poppies:
What you call a living flame of love
Even their stamens, whorls of black filaments,
ache with love – even their anthers,
powdered and smudged bluish black-violet,
ache with love.

How else describe their power?

Still, in English, we don’t know
about this love.
Do we dare to say
their intensity is love?

Who is the speaker in your poem?
Does she have the authority to make such claims?
What is it about your tone, your cadence,
that doesn’t carry over into English?
Granted, we accept that fire and flame
describe more than one colour;
granted, we understand strong emotions,
but adding love over here, en passant,
makes us uneasy.

In English, we say the poppies speak to us,
we say their intensity calls out to us –
and we say it’s the urgency
of their call that moves us.

Why do we turn them into mouths?
About love we’re not certain.
But it could be there, we say.
We can’t exclude love,
and yet, we don’t want to mention it.
That would be too much:
a living flame of love,
or even, the intensity of the poppies’ love
No, we say, no.
But the poppies do call us.

Mircea Cărtărescu – Să ne iubim, chera mu

să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
că mâine vom fi pradă inundaţiilor, surpărilor de teren, beţiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îţi va umbla în cârlionţii de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetându-te . . .
să fim tandri, bâigui poligonul căţelu lipindu-şi irişii
de şoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe faţă, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopţii plină de autocare şi stele,
primăvara ne mângâia depăşind uneori limitele maternităţii sau prieteniei nevinovate
arătându-şi provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca . . .
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim
cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răguşeală plutonierii şi norişorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.
ca nişte becuri electrice legate în serie
nervii plezneau pe antebraţ, venele se umflau pe torace,
în nări analizatorii mirosului îşi încuiau paltoanele în dulapuri
şi indicele de refracţie îşi halea sandviciul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, câte accidente din neatenţie,
conturi încheiate, polițe plătite,
îngeraşule, strănuta plămânul când se privi în oglindă
şi văzând în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agresiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranşee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelaţi ai omului care trece prin zid…
creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit
de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia
antebrațul îşi defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,
urechea – sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului
şi bulele de hidrogen pleznind malaria peste faţă.
ai încredere în mine, gânguri flora întestinală
întinzându-se voluptos în braţele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.

venea seara, oraşul se anima,
venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necâştigător, să fim tandri, bătător de covoare,
să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz şi nuiele verzi, de mezeluri şi de brânzeturi,
spoite cu vodcă şi motorină emoţiile ieşiseră la agăţat.
prin ganguri şi pasaje acoperite cu geam colorat
câte un pisoi zgâria în lădiţa vreunui dafin
şi în berării ospătarele se lăsau deşurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
şi apoi să ne-nşelăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinţi,
să ignorăm influenţa exercitată în psihicul nostru
de complexul lui grozăveşti.
primăvara priveşte galbenă prin stratosferă, gâdilată de ozon şi de ioni,
să ne cunoaştem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrăţişăm, depoule, hârţiuto, tomberonule …
iar noi la ţâşnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă
chiar lângă policlinică, şi până şi copacii
miroseau a dentist.

iv cel naiv – Muzeul Meu de Artă, Muzeul Tău de Artă

Ne plimbăm prin viață
ca printr-un muzeu de artă.
Mama e un tablou.
Doamna cu bichon îmbrăcat în vestuța roșie din catifea
e și ea un tablou.
Vatmanul tramvaiului 5 înjurând e și el un tablou
Tu, cu sprâncenele ridicate și un început de zâmbet,
care citești rândurile astea acum, ești un tablou.
Pentru tine, Eu stând cu spatele sînt un tablou.
Privești toate aceste tablouri din jurul tău,
ai tot felul de emoții, le spui ce ai de spus,
asculți ce au ele de spus, te apropii
pentru o vreme de ele, dar continui să
mergi mai departe, pe drumul tău
printre tablouri.
Iubirea se întâmplă atunci când unul din tablouri
coboară din el însuși și se îndreaptă spre tine,
iar ție, firește, începe
să îți bată mai tare
inima.

De aici.

L-am scrollat puțin pe omul ăsta diseară, pentru prima dată (începând de la pagina 17, bineînțeles). Pare un om simpatic și frumos. A se vedea și aici și aici. „e normal să ne simțim un pic nesiguri”.

Noapte bună!

Autobuze

Pe de o parte, Andrieș:

Pe de alta, Wendy Cope:

Bloody Men

Bloody men are like bloody buses –
You wait for about a year
And as soon as one approaches your stop
Two or three others appear.

You look at them flashing their indicators,
Offering you a ride.
You’re trying to read the destination,
You haven’t much time to decide.

If you make a mistake, there is no turning back.
Jump off, and you’ll stand there and gaze
While the cars and the taxis and lorries go by
And the minutes, the hours, the days.

Acum, nu se contrazic neapărat. Ar putea avea dreptate amândoi.

Noapte bună!

Ion Minulescu – În așteptare

În lacul liniștit și clar
Își oglindește chipul luna.
În fundu-i stelele răsar
Ca-ntotdeauna.

În preajma lacului aștept
De-atâta timp să te arăți.
Cu drag să te mai strâng la piept
Ca-n alte dăți.

Și-n fundul lui tot cat cu drag
Să-ți văd frumosu-ți chip bălai,
Dar din al stelelor șirag
Tu nu-mi răsai.

Pe malu unde-odată-am stat
Crescut-au acum bălării
Și totu-i trist… De ce-ai plecat?
De ce nu-mi vii?

Anne Sexton – The Fury of Rain Storms

The rain drums down like red ants,
each bouncing off my window.
The ants are in great pain
and they cry out as they hit
as if their little legs were only
stitched on and their heads pasted.
And oh they bring to mind the grave,
so humble, so willing to be beat upon
with its awful lettering and
the body lying underneath
without an umbrella.
Depression is boring, I think
and I would do better to make
some soup and light up the cave.