Toată lumea îşi dă cu părerea despre Kosovo. De la tanti Leana de la colţ până la galerii de fotbal, de la analişti politici până la băieţi de cartier “Bă, mâncaţaş, nu e bine, că dupaia şio iau în cap bozgorii”, toată lumea comentează despre Kosovo.
Comentariul meu despre Kosovo va fi unul extrem de simplu: nici un comentariu despre Kosovo. Nu pentru că n-aş avea ce comenta, dar pentru că nu sunt demn de a comenta. Şi nici restul lumii care aruncă în eter vorbe despre autodeterminare sau scandări lacrimogene despre cum Kosovo e Serbia.
Câte persoane care citesc asta trăiesc în Kosovo? Câţi dintre voi sunt albanezi kosovari şi au avut de îndurat pe vremea vechiului regim? Câţi sunt sârbi şi au de îndurat acum? Câţi se întreabă ce vor pune pe masă mâine, într-un stat tânăr, măcinat de instabilitate şi de tensiuni? Câţi şi-au trăit ultimii ani înconjuraţi de tancuri?
Aşa credeam şi eu. Politicienii sunt cei care au prostul obicei de a vorbi în numele celor mulţi şi de care de fapt nici nu le pasă, decât atâta vreme ce le pot aduce voturi. Ei cred că pot să decidă soarta oamenilor de pe un teritoriu pe care nici nu îl pot găsi pe o hartă. Haideţi să nu le preluăm obiceiul.
O explicaţie destul de completă despre dilema Kosovo şi motivele pentru care lucrurile nu pot fi deloc văzute în alb şi negru are Adrian Georgescu.
Voie bună!
Aberez, deci exist 