So it goes

Cam alaltăieri spre ieri, că azi e foarte mâine, s-a … închis unul din bloagele pe care le vedeți p-aici la blogroll, Terorism de cititoare. Un blog cu cărți. Și era unul bun. Bun în sensul păreri proprii și personale, solide și la obiect. Uneori nu mă simțeam tocmai de acord cu treburile enunțate, dar apreciam stilul care nu prea se-nvârtea în jurul cozii. Și experiența de cititor și de viață a respectivei care mă făcea să mă mai gândesc că, totuși, n-o avea chiar nedreptate.

La un moment dat, un nene s-a pus pe dezvăluiri incendiare legat de cine se ascunde în jurul pseudonimului. Nu știu dacă a fost așa, de kiki, că așa se poartă, să faci dezvăluiri incendiare, se poate să fie o poveste mult mai complicată, de vreți citiți aici și mai aprofundați și voi. luciat e T.O. Bobe, luciat e nuștiucenumedebărbat, luciat e nuștiucenumedefemeie, traducătoare. Ba nu, că luciat e 30 de oameni care lucrează pentru Polirom (30? Cred că se țin bloguri literare comparabile ca volum cu 5 oameni, nu știu dacă-s comparabile d.p.d.v. al coerenței). Ea infirmă și se declară plictisită, oamenii care au mai și văzut-o infirmă. Și într-o zi, după ce băjeții mai bagă niște atacuri „ad hominem” și își fac un scop din această măreață deconspirare, își bagă picioarele.

Pentru mine, morala e că dacă oamenii se pot certa aiurea-n tramvai pentru un blog cu cărți, atunci pot s-o facă pentru absolut, dar absolut orice. Și că de câte ori un om OK spune chestii OK trebuie să apară niște bădărani care să facă gura mare și să-l facă să-i fie silă de tot (pentru o comparație vagă, vezi cazul Radu Paraschivescu). Și nesimțiții câștigă. They always do that, hă?

S-a dus un blog bun, rămâne un om bun cu intenții bune. Voie bună!

Se umflă blogrollul

Și cred că într-o zi va da pe afară și va ajunge să conțină douăjdemii de oameni ca blogrollurile altora. Cât e meritat, să fie. Ultimul venit e Costin Stan, un tip aiurea, chiar și pentru el, da nu se înțelege nici el. Cică. Parcă nu-i așa rău, sau poate doar sunt eu mult mai aiurea, deci îmi pare absolut normal. Scrie SF, știe SF, este SF, ceea ce pentru subsemnatul este o mare calitate, pentru că subsemnatul are nevoie de oameni și chestii care să-i reamintească încontinuu că n-a prea explorat domeniul și ar fi cazul.

Asta și din când în când își amintește câte un XKCD sau un filmuleț de pe Youtube cu drujbe potrivit contextului, sau nu, că ce, parcă lumea poartă discuții legat de vreun context, dar hei, sunt drujbe. Și în condițiile în care lumea se cam împarte în „ce mă luați cu teoriile de-astea, mie nu-mi trebuie, dom’le, vreau să dau cu târnăcopul” (subsemnatul se mai găsește aici din când în când) și „dar vai, cunoașterea, năzuința spre absolut… acum EȘTI LA FACULTATE, DA? Pune mâna și demonstrează a paișpea lege a laticilor distributive și functorilor covarianți!” (subsemnatul se mai găsește aici foarte rar, când oamenii din prima categorie îl exasperează), el pare a fi adoptat o cale de mijloc care e bună de model.

A, și, băi, dacă mai scârțâi o dată cu creta pe tabla aia, te tai ca pe cremwuști. Voie bună!

Noutăţi în blogroll

Radu Banciu s-ar putea să vă fie cunoscut ca jumătate din comentatorii Turului Franţei. Un nene plinuţ bine, rârâit şi francofil. Zice că seara se uită la ştirile de pe France 2, ceea ce poate ar trebui să facem cu toţii din când în când ca să mai prindem şi ceva informaţie. Ţine cu Olympique Marseille, e chiar destul de fanatic când vine vorba de OM, a fost des prin Franţa şi stăpâneşte limba destul de bine încât să-l creadă lumea localnic.

În timpul Turului el şi Naum au aruncat pe geam tot ce înseamnă comentarii scorţoase şi clişeistice şi au început să vorbească despre ziua lui Mircea Geoană, peisajele din spatele cicliştilor, gastronomia locală, istoria Turului, suspiciunile de dopaj, starea drumurilor din Burkina Faso, George Bush, Sheryl Crow, verdeaţa din Titan şi cum i-au umflat lui Banciu nota de plată în IOR. Şi a fost bine. Au transformat nişte inşi rulând in continuu pe o bicicletă de-a lungul a sute de kilometri într-un spectacol complet. Unde ne strângem toţi să auzim depre evenimentele zilei, să ne uităm ce frumoşi sunt munţii din fundal, şi să râdem bine. Sau să dormim bine, în cazul celor cărora nu le place stilul celor doi. Şi nu-i puţin lucru să faci lumea să doarmă. Iar cei care au auzit-o, la mine nu a fost cazul, încă salivează după ciorba de slănină descrisă de domnul Banciu într-o însorită sâmbătă din luna iulie.

Banciu e mereu deschis spre ironie, spre cârcoteală, spre a lua peste picior orice defect vede. Şi asta generează aprecieri memorabile ca „portarul de 20 de consoane al Lituaniei”. Faptul că mereu e tăios, mereu spune ce are în cap, chiar dacă asta nu le pică deloc bine celor vizaţi, îl face unic în presa sportivă românească.

Voie bună!