AMR o zi

În sfârșit, fotbalul nostru cel de toate zilele se întoarce mâine, la ora 11, cu Sportul-FC Snagov. În timpul gigamegauriașei pauze de iarnă, a fost un cantonament în Antalya, aniversarea clubului, ocazie cu care am apucat să văd niște micuți de la grupa de tineret 2002 și să mă deprim pentru că sunt mult mai bătrân și mai varză ca ei, iar pe final a plecat Varga. Per ansamblu, nu mi se pare că Sportul iese din pauza asta mai tare, dar probabil că nici restul seriei nu se simte prea bine. Se joacă, dar la naiba, cred că în continuare vom fi mai aproape de C decât de A.

Anul a început cu un contract cu Inspectoratul Școlar București, care ar trebui să direcționeze micuți talentați de prin școli spre echipă. Sau ceva de genul. O știre pe care am citit-o pe 1 ianuarie, deci n-a fost un început rău. După vreo două săptămâni, reunirea lotului, cu clasicele amenzi pentru cine s-a îngrășat. Chiar, știe cineva care au fost umflații?

Un amical micuț cu Rapid II, 4-0, apoi plecarea în Antalya. Bilanțul meciurilor de pe-acolo arată așa:

Sportul – WIT (Georgia) 0-1

Sportul – Neftci Baku (Azerbaidjan) 1-0

Sportul – Shakter Karaganda (Kazahstan) 2-1

Sportul – Terek Grozni (Rusia sau Cecenia, dacă vreți, sau whatever) 1-1

Sportul – Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria) 3-2

Și un abracadabrant Sportul – Tavria Simferopol (Ucraina) 0-6.

Meciuri cu adversari slăbuți, mămăligari și zacusacari, de-aici din regiune, de-ai noștri, dintre care cei mai puternici ar fi cei de la Terek, nu că au cine știe ce echipă, dar vin dintr-un campionat nițel mai spălat și au o tonă de români. S-a rulat tot lotul în diverse combinații. O chestie care se observă destul de clar e că atacul scârțâie, în sens că OK, să zicem (cu mult optimism) că îl avem pe Curelea…then what? Cam singura variantă plauzibilă pare să fi fost Postolache în spatele lui, în rest s-a mai înceecat cu Tibi Bălan, revenit pe timpul vacanței din împrumutul la Urziceni, și cu juniorii Dobre și Truță. Tibi a și dat un gol, dar la ce bun, când a plecat așa repede cum a venit?

Întrebarea care se pune e dacă lotul e ceva mai solid, mai închegat și dacă cei câțiva juniori care au fost încercați sunt gata să treacă la echipa mare. Pronosticul meu e că o să fie un pic mai bine, dar cu un pic nu se face primăvară. Să notăm și un mic transfer. Codruț Cioranu, fundaș de 18 ani venit de la Progresul, face parte din echipa națională pentru categoria lui de vârstă. Sună bine. Și un amical pe final, cu marele AS Clinceni, 1-0, gol marcat de Truță. De altfel, Truță a fost cel mai vizibil junior din perioada asta de amicale, să sperăm că e bun de ceva.

Și pe sfârșitul sfârșitului, când chiar ajunsesem să am impresia (deh, fraier) că Tibi ar putea rămâne cu noi o jumătate de sezon, a picat vestea că el se întoarce la Urziceni sub formă de împrumut, tot pentru zero lei și zero bani, de dragul lui Dan Petrescu. Și îl ia și pe Varga cu el. Deși de la Timișoara era o ofertă de două milioane de euro pentru ambii. Oricât de simpatic mi-ar fi bursucu’ și oricât de puțin din banii ăia ar fi fost reinvestiți în echipă, totuși…

Și deci am rămas fără Varga, care între timp reușise să ajungă la națională din B. Foarte bine, e timpul să mergem mai departe și să punem de-o echipă, ceva, să mai dea și ăștialalți în minge, pe deasupra am scăpat și de influența lui de Bamboo-ist care corupe tineretul inocent de la Sportul. Succes lui, că talent are, la personalitate mă mai îndoiesc, dar după cum ne arată de atâta timp Mutu, asta nu mai contează.

Dedu s-a rupt, Stângă se recuperează după o operație, deci nici el nu e disponibil. Pe de altă parte, Nae și Farmache, foști jucători la Farul, s-au întors la noi liberi de contract și s-ar putea să îi avem la dispoziție în retur.

Și pe final o știre care depășește orice imaginație. Știința Bacău s-a desființat, după o jumătate de sezon de existență. Pentru puncte bonus, cineva a reușit să găsească o portiță legală de mărimea Texasului în regulamente și astfel a apărut o echipă nouă. La mijlocul campionatului. Da. Rocar a fuzionat cu Știința Bacău și ca prin farmec echipa nouă a păstrat structura de conducere și lotul Rocarului și nimic de la Stiința. O tehnică mai veche pentru vânzarea locului (asta a făcut și Știința când l-a cumpărat de la Lotus Băile Felix. Mă mai urmăriți sau ați amețit de tot?), dar care se aplica doar între sezoane până acum. Pentru și mai multe puncte bonus și un record mondial, echipa nouă poate juca meciurile de acasă la maxim 60 de kilometri de stadionul unde juca cea veche. Așadar, echipa noastră, să-i zicem Lotus Știința Rocar București Bacău Băile Felix, va juca la … Roman. Doamnelor și domnilor, România.

Dacă jucătorii Sportului au trecut peste sictir, vom vedea mâine. Dacă arbitrii Snagovului au trecut peste șpăgi (vezi meciul din tur), tot mâine. Haide Sportul!

2 răspunsuri la „AMR o zi

  1. Spre deosebire de echipele astea mici precum urziceni, timişoara vehiculează sume mari. Evident, doar le vehiculează, doar nu-ţi imaginezi că era o ofertă reală. Jabba? Mititelu? Borcea? Până şi Şiman se pleacă în faţa lor.

Lasă un comentariu